Luceafarul - actul 1
de Barbu Stefanescu Delavrancea
Petru Rares
Logofatul Balos
Vornicul Groza
Parcalabul Mihu, in urma hatman
Parcalabul Matias
Postelnicul albota
Parcalabul Liciu
Spatarul Sandru
Biv-Vel Logofatul Trotusan
Pan Crasnas
Pan Cosma
Chelnarul Harea
Mogardici
Sandomir
Corbea
Cremene
Doftorul Smil
I-ul Ostas
al II-lea Ostas
al III-lea Ostas
al IV-lea Ostas
UN COPIL DE CASa
O ISCOADa
ANDREA ANTONIO
I-Iul PESCAR
al II-lea PESCAR
al III-lea PESCAR
al IV-lea PESCAR
al V-lea PESCAR
Elena-Doamna
Oana
Genunea
Nastasia
Dolga
Boieri, Ostasi etc.
Actul I
Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai inalt. Pe sub turn, o poarta de zabrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. in dreptul portii, o punte, lasata peste santul cu apa, se sprijina pe doua lanturi groase. Pe dinauntru, de-a lungul zidurilor, un brau de scanduri pe care se plimba Ostasi de paza. La apus, luceafarul argintiu.
Scena I
Mogardici, Corbea, Sandomir si Cremene, pe braul de scanduri, cu sarici latoase, cu arcuri si cu suliti. Mogardici, cu vesminte de razboi pe sub sarica, cam cu chef, sta jos pe brau si cu capul pe zid. (Ceilalti nu se vad inca.)
Mogardici (in partea stanga a portii): Afurisita za... Numai curea si otele... As fi inghetat de n-as fi luat sarica... Vinul tine de cald... dar, plosca mica, vin bun si foale gaurite... da... (S-apropie incet, din partea opusa, Corbea, Sandomir si Cremene.)
Sandomir: Cine-i acolooo?
Mogardici (tresarind): Cine sa fie?
Cremene (intinde arcul): Cine-acoloo... ca dau...
Mogardici: Cremene, sa nu dai, ca te fac iasca... Ma... (Se pitula si se ridica.) Eu sunt... Ce, esti nebun?... Nu sunt eu mai mare, ma?
Cremene (abia tinandu-si rasul): Dupa coif, asa ar fi, dar nu dupa ce este sub coif. Nu te uita la za, ci la zidurile Sucevei... Zidurile Sucevei stau in picioare fiindca si noi stam in picioare... Zaoa ta umbla pe doua carari...
Mogardici: Nu mai spune... vasazica, ea e de vina... Bar! frig al dracului! (Corbea, Sandomir si Cremene trec de cealalta parte, la Mogardici.)
Cremene: Cum o duci cu veghea, badita Mogardici?
Mogardici: Mi-e frig, mi-e foame, si foamea ca foamea, dar mi-e sete...
Cremene: Badita Mogardici, dormisi ceva?
Mogardici: Cine? Eu? saguiesti?... Am umblat, am invartit lancea, am intins arcul, am...
Sandomir: ...mangaiat plosca...
Mogardici: Ei, da, de ce nu?
Sandomir: ...Ma lasai intr-o rana...
Mogardici: Hi-hi!
Sandomir: ...si, ca omul... inchisei ochii, sa vad cum imi sade...
Mogardici: Hi-hi!
Sandomir: Stelele, reci ca-n noptile de primavara... Ma uit la ele, ele se uita la mine...
Mogardici: Tocmai!
Sandomir: Pana ma fura o dulce aromeala...
Mogardici (razand): A, a, asa e!
Sandomir (repede): si paza?
Mogardici: Ce? ce?... Nu e adevarat... Zisei eu c-am adormit?... Tu zisesi!
Sandomir (strange de mana pe Mogardici): Oh, ce mai sutas!
Mogardici: Au!... Adica de ce nu te rogi tu, Sandomir neica, de mos-tau Groza sa ma lase chelar, cum porunci stefanita doua zile inainte d-a muri?
Sandomir: De mos Groza? Un te poti apropia...
Corbea: E Ostas in toata legea!
Mogardici: E, vorbi si mutu!... E Ostas in toata legea!... E, Sandomire, Sandomire, daca ai vrea tu, ai zice tatana-tau, Logofatului Balos, sa ma lase ce apucasem sa fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul si cu palosul, eu cu cheile si cu poloboacele, el cu Divanul si cu ostile, eu cu garLiciul si cu talvul... Dracul ma puse sa nu ma dezbrac de za si sa narunc coiful si sabia asta? Na... cap sec si betiv fudul... si chelar, si inzaoat... Pana m-apuca vremea Logofatului Balos si-a Parcalabului Groza... A! si Grozav mi-e de sila de meseria de Ostas! N-as taia un pui de gaina sa ma tai!... Ce radeti?...
Voua va vine usor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat in spete cat trei, si Corbea, scuipat Ostas, negru, tacut, ca o stanca... Eu? Un burduf pe doua picioare! si ce picioare... sontac... sontac...
Cremene: Ei, cum traisi tu cu stefanita, cu acea vijelie care rasturna tot intr-o clipa?
Mogardici: Mai mult rasturnat...
Sandomir: N-avea ce rasturna...
Mogardici: Turna, turnam, Pana cadeam... si-mi placea, si de frica...
Cremene: De frica cui?
Mogardici: A lui!
Sandomir: Era fioros?
Mogardici: Frumos si incruntat; micsor, si parea ca un munte; vesel si trist; viteaz, si plangea ca un copil; mandru, si se juca cu mine ca mata cu soricelul. Or nu se nascuse deplin, or nascut deplin, sa-l fi luat din iele... Cine stie?... Mai rabda, Mogardici... Mai rabda, si mie mi-e sete... Parcal aud... s-a treia zi cazu capul lui Arbore, s-al lui Toader, s-al lui Nichita, s-al lui Cateleanu, s-al lui Ieremia, s-al lui Sacueanu, s-al lui Condrea, s-al lui Sima, s-al lui Carabat... Eram beat mort cand incepu urgia. Cand tranti intaiul topor, sarii din somn. Auzii glasul multimii care se ruga de domn. La al doilea, ma trezii d-a binele. Iesii din garlici, alergai si vazui!... (s-acopera fata.) Oh! sunt clipe de la Dumnezeu cand ai vrea mai bine sa fii orb decat sa vezi!... (Da cu taisul mainii.) Eh!... Eh!... Eh!... Capul lui Carabat se rostogoli bolborosind... Slava Moldovei il blestema! si batranul Arbore, portarul Sucevii, care-i fuse ca un parinte!... Eh! (Da cu taiusul palmei.)... N-as vrea sa fiu nici parcalab, nici hatman, nici vornic, nici logofat, nici domn!... Dar doamna Tana... Oh! Ce frumusete si ce nenorocire!... Se zice...
Sandomir: Ce se zice?
Mogardici: Ca ea l-ar fi otravit...
Sandomir: s-a plecat nejudecata?
Mogardici: intreaba pe tat-tau, Balos, ca el tine locul domnului...
Cremene: si unde-a plecat?
Mogardici: in Muntenia. Era munteanca, fata a lui Neagoe Basarab. A sarutat pe juPanesele si fetele curtii si s-a suit in olac. Femeile plangeau. Un te duci, domnita? La calugarie. s-a sarutat pe sor-ta Genunea, s-a umplut-o de lacrimi, s-a iesit pe poarta asta, si s-a dus la vale, si s-a pierdut in neguri.
Corbea (sopteste): Genunea!
Mogardici: Ce zisesi?
Corbea: Nimic.
Sandomir: Cocosii au inceput sa cante, si luceafarul sa se stinga.
Cremene: E steaua care se stinge cea de pe urma. Uitativa... ca si cum ar clipi.
Corbea: Maine iar rasare, s-apoi iar rasare, si-n veci va rasari.
Sandomir: Mult o s-o ducem noi fara domn?
Mogardici: N-ar vrea tat-tau sa fie?
Sandomir: Na!
Mogardici: Ba, zau c-ar fi bine. Om bun si drept... Ca pe tine cat e el de mare si te pune de veghe ca pe orice copil de casa... S-ar duce vestea de Bubuig-voda...
Cremene: Ori Grozea...
Sandomir: Trebuie sa fii vita domneasca...
Mogardici: Poi, Toader Balos se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani si mai bine, si ca s-ar fi tragand, dupa spita, din frantuji, si mai de dincolo...
Corbea: De, hotarat, imbatranesc copil de casa! Pe cine pazim noi? Ce pazim noi?
Cremene: Castelul din Suceava...
Sandomir: si Suceava...
Cremene: si tara...
Corbea: Eh! boierii se cearta pe cin s-aleaga... Vorbe... vorbe... Eu sa strang calul in scari, si sa ma duc, si sa mantorc viu sau sa ma sfartece dusmanii, si sa mai ia in copitele cailor! (Se aude un auit. Toti tresar.)
Mogardici (speriat): Cine sa fie?
Sandomir: E glasul lui Groza...
Mogardici: Haiti! Fiecare la locul lui! (Corbea, Sandomir si Cremene se coboara si trec in dreapta portii. Se duc. Se fac nevazuti.)
Scena II
Mogardici
Mogardici (singur, isi asaza coiful, ia sulita si se uita dincotro a venit uietul): Cine-i acolooo?... Aici, Mogardici!... Sunt caraula... Nu raspunzi?... Nu?... (Dardaie.) Mi-e frig... ba si frica... Nu s-aude nimeni... Sa ma las p-o parte... (Nu se mai vede.) Cine-i acolooo?... Da lozinca... Vorbeste... Ori numai sa urli... ca potaile la luna?... D-ar fi fost Logofatul Balos, l-ar fi luat gura pe dinainte s-ar fi strigat: bu-bu-buuu!... Neamul bubuiugilor!... Sandomir al lui Bubuiug... Frumos nume... Ce mi-e Mogardici, ce mi-e Bubuiug. (Ridica capul.) Un fosnet?... S-apropie?... Mi s-a parut... (Nu se mai vede.) Asa... (Canta o melopee veche.) Du, du, du, du... Du, du, du, du... (in vremea aceasta s-apropie un om ostenit, infasurat intr-un vesmant gros si lung Pana-n pamant. Trece puntea, pune mana pe toarta portii si bate de cateva ori intr-o bucata de fier. Rasunetul se pierde departe.)
Scena III
Petru Rares si Mogardici.
Mogardici (sare in sus si se uita peste Rares): Cine-i acolo?... Nu raspunzi?... Sa nu dai, ca ma misc... adica sa nu te misti, ca dau... (Tremurand.) Nascatoare, o fi, or n-o fi?... Daca n-ar fi fost, n-ar fi batut... daca e, de ce tace?... Ce vrea?... Ce vrei, ma omule?...
Petru Rares: Om bun...
Mogardici (il vede) Bunul sa-ti caza la inima... Om bun sunt si eu... Adica bun-bun, da... hi... hi... si cum te cheama, ma omule?
Petru Rares: Petru...
Mogardici: Petru... Petru... Petru ma cheama si pe mine... Eu spui policra: sutasul Petru Mogardici, fost ajutor al capitanului copiilor de casa, fost chelar al mariei-sale voda, luatul din vazduh... Ca numai pe vite le cheama fara policra: Miercana, Dumana, Labus... Hotul!
Petru Rares: Petru Rares Majearul...
Mogardici: Cum-cum?
Petru Rares: Petru...
Mogardici: P-al treilea nu l-am inteles.
Petru Rares: Majearul...
Mogardici: Ma-ga... Asa... Nu cunosc... Eu auzisem altfel... Ca nu puteam crede...
Petru Rares: Deschide-mi, si Sfantul Petru sa-ti deschida portile raiului...
Mogardici: A! asta deloc... alilalte cat mai tarziu...
Petru Rares: Sunt rupt de oboseala...
Mogardici: Eu te-am rupt! De m-ai rupe-n bucati, sasta n-o fac.
Petru Rares: D-as fi un caine spart de mistret, te-ai indura.
Mogardici: Spart-nespart, asa ne-au poruncit Logofatul al mare, Toader Balos Bubuiug, si Groza, al mai mare peste osti, ca Pana n-ar spune lozinca sa nu deschidem... si eu nu ti-o spui, spune-o tu, si dau portile de perete...
Petru Rares: ...L-am cunoscut pe Toader... Era pisar pe vremea lui stefan cel Mare, sfantul meu parinte...
Mogardici: Cum-cum?
Petru Rares: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casa... Douazeci si trei de ani am petrecut printre straini, mai mult inchis ca slobod... De cate ori n-am tras zavorul ista, de cate ori n-am pus mana pe toarta asta si de cate ori n-am izbit asa... (Bate in poarta. Mogardici se sperie.) O! pamant sfant al tarii mele! (Se inchina si saruta pamantul.) Te moaie de lacrimile astea mai nainte d-a te dospi cu sangele meu!
Mogardici: Ai?... E cam nebun... (Tare.) Asculta!
Petru Rares: Ascult.
Mogardici: Ai ceva arme la dumneata, sa nu dam de vrun betesug... Ia apropie-te, si... sa nu te misti, ca dau... (Ridica arcul.) Nu prea mult... Sa vad... Scutura dulama... (Se pleaca dupa zid.)
Petru Rares: Cum vrei sa vezi de te pleci dupa zid?
Mogardici: Asta e treaba mea... Vreau sa te vad fara sa ma vezi... Uu! Corbea! Cremene! Sandomir! (Corbea, Cremene si Sandomir vin repede.)
Scena IV
Petru Rares, Mogardici, Corbea, Cremene si Sandomir.
Mogardici: Bine ca venirati... Un nebun... Se-nchina, saruta pamantul... Ce-o fi vrand? Nu stiu...
Sandomir: Ce vrei, straine?
Petru Rares: Vreau ce vrea Moldova si Dumnezeu!
Mogardici: Nu va spusei eu?... Dar ce vrea Dumnezeu si ce vrea Moldova?
Petru Rares: Dumnezeu vrea legea si Moldova pe stefan cel Mare!
Mogardici: E, stefan e tarana...
Petru Rares: Cel ce-a pierit traieste inca, cel ce traieste va pieri iar si din el va rasari iarasi...
Sandomir: Ce glas! iti merge la inima...
Cremene: Parc-ar fi cu minte... dar, nu pricep...
Petru Rares: in curand vei pricepe... Chemati pe Balos si pe Groza... Aci, dinaintea castelului, sa judece si sa aleaga. (Corbea face semn lui Cremene ca sa-i cheme.)
Mogardici: Ce-o fi vrand?
Corbea: N-a spus?
Mogardici: Ce-a spus?
Corbea: Mult...
Mogardici: Ai priceput?
Corbea: Priceput.
Mogardici: Tot?
Corbea: Cat e dat omului sa priceapa: Ca e un om. Mogardici.
Mogardici: Eu deloc.
Petru Rares: Asculta, Mogardici... caci Mogardici te cheama.
Mogardici: Doar n-a sa ma cheme Ma-jea-rul!
Petru Rares: ...tie ti-am spus ceea ce ei nu stiu, si parcas fi suflat vorbele mele intr-o jitnita au pe garLiciul pivnitii de sub pridvorul castelului...
Mogardici (razand): Da, cunosc!
Petru Rares: De e cineva om, il cunosc nu dupa chipul lui...
Mogardici: Dar dupa ce?
Petru Rares: ...ci dupa sufletul lui...
Mogardici (razand): Eu n-am suflet?
Petru Rares: Ba ai, dar e intunecat...
Mogardici (razand, da sarica jos si arata la cap): Ei, nu va spusei eu?
Petru Rares: O! poti sa pai si mai inzaoat... Sub platosa ta, d-ar fi si de 50 de oca, sta un suflet bun si molesit...
Mogardici: Ai?
Petru Rares: ...iar nu suflet bun, dar tare, cum se cuvine unui Ostas. si cin si-a batut joc de tine c-un coif de vicleim si c-o za parc-ar fi de ramlean? Ei, d-ar purta-o un om din Ram de acum cincisprezece sute de ani... Dar o porti tu, Mogardici...
Mogardici: Mi se pare ca m-a luat la vale...
Petru Rares: E un mare mestesug sa imbraci pe un om cu vesminte omenesti si sa nu paie om...
Mogardici (suparat): Poi te-as pofti sa vii si maine... sa-ti deschid...
Petru Rares: Maine se va vedea daca astazi n-ai fost paiata. Un fier mancat de rugina il arunci in foc si-n apa si salege ceva... Nasul tau prea e rosu si prea ti-e frica de sulita pe care o tii in mana...
Mogardici (vrea sa-l impunga cu sulita): Uite... Uite...
Corbea (dandu-i peste sulita): il cunosti?
Mogardici: Nu.
Corbea: Atunci?
Mogardici: Dar vrei sa-mi fie prieten? Ei, ce are, ma rog, nasul meu?... Cam rosu, ca un mar domnesc, din pricina soarelui. Uite-acolo, da ce, ti-am cerut pe fiica-ta or pe sor-ta de nevasta?
Petru Rares: Fata n-am, sora... o fi traind?
Mogardici: Ai or n-ai?
Petru Rares: O mai fi traind?
Mogardici (razand): De s-a nascut si n-a iesit cu picioarele inainte, traieste... Sa n-ai nici o grija...
Petru Rares: A!... Nu, nu se cade sa ma supar de-o inchipuire de om...
Mogardici (razand): inchipuit, eu?
Petru Rares: inchipuit? nu; inchipuire? da.
Mogardici (razand): Ei, nu va spusei eu? (S-aude o miscare.)
Corbea: Sat!... Logofatul Balos, cu mersul lui de neam ales, si Groza, cu parul roscat ca focul, cu barba alburie... cat e de gros si calca a lup flamand...
Scena V
Logofatul Balos, Parcalabul Groza, Cremene, Petru Rares, Corbea, Mogardici si Sandomir. Mogardici (de sus): Nu deschide, staPane... Sandomir: Ziua, singur, fara arme... nu poate fi decat un om bun... (Corbea, Mogardici, Sandomir se dau jos. Poarta se ridica si apar in pragul puntii Logofatul Balos cu toti ceilalti. Petru Rares isi descopera capul si se pleaca inaintea lor.)
Logofatul Balos (dupa ce masoara din ochi pe Petru Rares): si de un te-a suflat vantul?... De te-aduce vro judecata, s-o facem. De aduci vro stire, s-o ascultam. De te mana vrun gand rau... n-ai nimerit-o... Ce vrei, straine? Spune pe sleau.
Petru Rares: Strain am fost pe Vosfor, sub cerul, pe apa si pe pamantul cel mai blagoslovit de Dumnezeu. Strain si inchis am fost in cele sapte turnuri galbui de langa marea albastra ca peruzeaua. Fugar si huiduit, am trecut muntii de pe la mijlocul Turciei. De multe ori am infundat ocnitele cetatilor Semendria, Haliciu, Buciaciu, Camenita si Cerni-Ostrov. Am implinit 43 de ani, si mai mult de jumatate din viata mea, m-a supus Atottiitorul la toate incercarile, si m-a batut cu toate nenorocirile, si ma ranit cu toate suferintele. Pe Iov nu crez sa-l fi chinuit mai mult, caci in sufletul meu simt toate plagile de pe trupul lui Iov. si Iov nu s-a indoit de mila Celui-de-Sus... si eu am crezut neclintit in taria lui vecinica...
Parcalabul Groza (catre Balos): Bine graieste!
Petru Rares: Ma iarta, boierule...
Parcalabul Groza: Vorbeste...
Petru Rares (catre Balos): ...dar, dupa cate-am indurat, imi taiasi curajul de la inceput...
Logofatul Balos: Ce ti-am zis eu?
Petru Rares: Ca sunt strain!
Logofatul Balos: Strain... de Suceava...
Petru Rares: De castelul aista? De m-ati lega la ochi, pe dibuite v-as duce si v-as spune unde a fost camara de odihna a lui stefan cel Mare, unde iatacul doamnei Maria, unde al armelor, unde paraclisul cu iconOstasul la care ingenunchea cel care n-a ingenuncheat inaintea nimarui... Mau cunoscut trecatorile, drumurile, muntii carunti, apele limpezi si codrii albastrii ai Moldovei... adica le-am cunoscut pe toate in zilele grele si zilele de slava... si tocmai aici sa fiu strain? Aici, unde-am crescut, unde am incalecat caii domnesti, fara sea, fara frau, cu mana infipta in coama lor, gonind ca o stafie sub privirile arhanghelului pe care-l vad oriunde-mi intorc ochii, pe care-l aud oriunde miatintesc urechea, pe care-l simt pretutindenea, in mine si afara din mine!
Parcalabul Groza (miscat): in el? Cine sa fie asta?
Logofatul Balos: Ei, cine esti?
Petru Rares: Petru-voievod! (Toti tresar.)
Logofatul Balos: Petru Pribeagul?
Petru Rares: Am pribegit 22 de ani, dar nu sunt Petru Pribeagul, ci Petru Rares, fiul Raresoaii, s-al... (Se inchina.)
Parcalabul Groza: s-al?
Petru Rares: si-al lui stefan cel Sfant!
Logofatul Balos (emotionat): Tu?
Petru Rares: Eu, Balos! stiu ca esti Logofatul Toader Balos, te-am cunoscut acum 30 de ani, erai diac al treilea. intr-o zi, scriai un sinet de danie si cerneala se intinse la un mislete, si patasi pielea de vitel. Logofatul Taut azvarli cu calimarile si-ti rupse urechea. (Balos, fara sa vrea, se pipaie la urechea stanga.) Ma-nvarteam pe langa tine. (imi ziceai: Petru cucuietu). Cand sangele incepu sa picure pe obrazul tau, eu incepui sa plang si sarutai pulPana batranului Taut, si-i zisei: Eu sunt de vina, Pan logofete! Ma lua de chica, ma rasuci si ma dete afara. Peste-o saptamana te duceai la parcalabia Novogradului, neputand rabda rusinea d-a fi lovit pe nedrept de marele logofat... Dar... ma uit... si nu te mai cunosc...
Logofatul Balos: Eu... nu te cunosc... imi spui intamplari adevarate, dar tocmai fiindca sunt adevarate, cati nu le-or fi stiind?
Petru Rares: Ma cunosc clucerul Moghila, Parcalabul Grumaza, Vornicul Jurj si cati altii, carora le saream pe genunchi si le petreceam destile raschirate prin par si prin barba...
Parcalabul Balos: O! e demult... I-a coperit pamantul! Mortii nu pot a vorbire despre noi, noi putem sa vorbim despre ei...
Parcalabul Groza: Eu as sti p-un Petru, cam ca tine de nalt, frumos baietan nu zic, frumos esti si tu cu mustacioara subtire tu ai barba inspicata si mustati negre si lungi alb si rumen la fata tu esti prajit de soare subtire si sprinten tu esti pietros si voinic. Vremea a prefacut boierimea si tara. si tu de vei fi ala n-ai scapat neatins. Din mandretea de copil te vaz barbat zdravan daca ai fi ala. Ar trebui sa se ridice maria-sa de la Putna si sa marturiseasca ca tu esti Petru al Raresoaiei s-al... (Se inchina.) altfel, nu glumim! Cu dovezile ce dadusi... ai umplea tara de samanta lui stefan cel Mare!... Corbea, Sandomir, Cremene, sa... (Face semn sa-l ia.)
Petru Rares: Numai in castelul din Suceava nu fusesem inchis...
Mogardici (razand): A, e bine la noi! Umbra... cat lumea! Dormi si habar n-ai de e ziua, de e noapte... Guzgani... cati poftesti... cenusii, si mari, si lacomi... Trei tatari, scosi de la racoare, unul n-avea nas, altul urechi, si-al treilea... la o mana cu trei deste si la un picior cu doua... E, ai dracului guzgani...
Petru Rares: Sa va dau si alte dovezi...
Logofatul Balos: Da, caci, din ce-ai spus ar trebui sa dovedesti dovezile tale... Cremene, cheama si pe ceilalti din castel. (Cremene se duce.)
Petru Rares: Da, sa vie toti, sa scoatem lumina de sub obroc.
Mogardici: S-o scoatem... de ce sa n-o scoatem?... Daca o vrea sa iasa... Nu va spuneam eu?
Corbea: Nu te-amesteca!
Mogardici: De ce sa nu m-amestec?... Boierii au dreptate... Un parlit afla din auzite c-ar fi gol scaunul Moldovei, si top si el... Eu sunt Petru, copilul Raresoaiei s-al lui... Doamne, iarta-ma! (Se inchina.) (Vin boierii, Pan Trotusanu, Pan Mihul, Pan Liciu, Pan Sandru, Pan Matias, Pan Crasnes, Pan Cosma, Pan albota, chelarul Harea si Cremene.)
Logofatul Balos: Boieri, care din voi cunoaste pe drumetul acesta?... Sa marturiseasca.
albota: Chipes om, dar nu-l cunosc.
CRASNEs: Sa-l vedem... Nu-l cunosc.
Trotusanu: Mai degrab as cunoaste ce este decat cine este, cat face decat cine l-a facut. Ar fi Ostas, asa s-ar crede dupa uitatura. Ochii lui joaca, ne masoara si ne cuprind; mana dreapta are bataturi, semn c-a tras palosul de multe ori in viata, si-o tine dezlipita de trup, ca si cum ar fi gata de tranta dreapta.
Matias: si ce vrea, logofete Balos?
Logofatul Balos: Zice c-ar fi Petru...
Toti: Care Petru?
Logofatul Balos: al Raresoaiei... s-al... (Se inchina.)
Toti: Ei!... Sa dovedeasca!
Mogardici: Boieri dumneavoastra, de mine dete cu ochii intai si intai... si mi-a spus alte alea... ca cel ce-a pierit traieste inca... Daca a pierit, cum de traieste, daca traieste, cum d-a pierit? Asta e vorba? si si-a facut cruce, si s-a plecat, si-a sarutat pamantul... E cam... (Petru Rares priveste apasat pe Mogardici, care incepe sa se clatine si sa dea indarat.)
Petru Rares: Nu ma cunoasteti, nu va cunosc. Ne vom cunoaste. De o luna am parasit Polonia. Am lasat la granitele ei 4.000 de calareti, pe care craiul Poloniei mi-i pusese la porunca, sa ma arunc asupra Moldovei si sa ma sui in scaunul ei. Nu am vrut. Cine domneste in silnicie nu e domn. si-am zis calaretilor, gata de prada, ca nu trebuie. intr-un suflet trecui Prutul. Se zice ca cocorii se imbata de bucurie, ca de vin, cand se intorc primavara si-si gasesc cuibul. D-as putea sa sorb aerul Moldovei cu patima cu care-l sorbii la intaia zi, dupe 22 de ani de pribegie, suflarea mea v-ar arde si ati simti din cine ma trag si ce dreptati infatisez eu voua! Deh, sa las inima. Inima fara cap, corabie fara carma... Ajunsei la Harlau. Vazui pe batrana mea maica. Crezui c-as fi omorat-o strangand-o in bratele mele. imi dete o Vivlie si imi zise: Aci zice despre tine tata-tau! Iaca Vivlia, (Scoate o carte de sub dulama.) si iaca ce se glasuieste la fata a doua de la evanghelia lui Marcu: La a cincisprezecea zi a lunei lui avgust 6992, Maria a nascut un copil care se va chema Petru. si acest fecior sa se stie ca este din Maria si din stefan-voievod. Scris-am eu, Luca Arbore, portarul Sucevei. Iscalit: Io, stefan-voievod. Cunoasteti scrisul lui Luca Arbore si-al voievodului vostru... Ei, socotiti... (Da cartea in mana Logofatului Balos. Boierii se gramadesc.)
Logofatul Balos: Da... da... parc-ar fi...
Parcalabul Groza (emotionat): Da, al lui... SloVele cletanate...
Logofatul Balos (lui Groza): Cum iti tremura mana...
Parcalabul Groza: imi tremura... nu stiu de ce...
Parcalabul Liciu: Am colea un sinet de imparteala, de la Milostivul. S-apropiem iscaliturile. Asa... asa... acelasi mers... aceeasi aruncatura... aidoma... Doar ca-n carte s-a iscalit mai neted si-n sinet mai tremurat. A fost mai tanar... era mai batran...
Trotusanu: Scrisul lui Arbore il cunoasteti?
Mihul: De ce? N-ar fi destul iscalitura domnului?
Sandru: De ce?
Cosma: Cum e asta?
Trotusanu: Nu pricepeti? Una de alta se tin: scrisul si iscalitura. Daca altcineva a izvodit scrisul lui Luca, atunci si iscalitura domnului e mincinoasa. Nu credeti ochilor, care mai totdeauna va inseala, ci mintii, care numai cateodata se inseala.
Petru Rares: Asa e, are dreptate boierul. (Miscare intre boieri.)
Trotusanu: Eu, in vremea din urma, cunoscui scrisul lui Arbore. SloVele lui, ca starcii... De... prea e bine scris... Desi e cam de mult... leat 6992... Sa fi scris el?... N-as sti ce sa zic... altfel... Dumnezeu sa-l ierte, ca stefanita ii ticluise o carte catre Ptru-voda... (Priveste spre Petru.) Sa fi jurat ca e de el... si sa ma iertati... Sa zicem ca scrisul ar fi al lui Luca Arbore si iscalitura a lui stefan-voievod... A cui e Vivlia asta?
Petru Rares: A Mariei a fost, acum e a mea.
Trotusanu: A fost a cuiva si acum e a altcuiva... Punga asta e a mea, dar punga asta am putut s-o fur...
Petru Rares (tresarind): Eu sa fur?
Trotusanu: Nu te supara...
Mogardici: O! domol, ia-o domol...
Trotusanu: ...ca supararea dovedeste cand ca e asa, cand ca nu e asa. Unii se supara cu dreptate, altii cu strambatate... Cum am putea sa hotaram de mania dumitale fara sa te cunoastem?
Petru Rares: (cutremurandu-se): Vasazica, am furat-o... o!
Trotusanu: Nu... nu... si nu zic ca nu se impotriveste lui da ...Ai adus o carte. in carte, un sinet, un scris, si dupa scris o iscalitura. Iscalitura seamana cu a voievodului stefan. Scrisul, pe fiinta de adevar, nu-l cunoaste nici unul car fi al portarului Arbore. Atunci cum vrei sa credem ca iscalitura ar fi adevarata?... si, in sfarsit... cati ar fi... luat Vivlia asta de la Raresoaia ar fi copiii lui stefan cel Mare?
Petru Rares (emotionat): A! izgonit de Bogdan, prigonit de stefanita, si cand nu e nimeni pe scaunul Moldovei, necrezut de nimeni si urgisit de toti! (Se aude un fasait usor.)
Logofatul Balos: Ce e, Corbea?
Corbea: Vin juPanesele.
Mogardici: Ca niste hulubasi domnesti care-si parasesc cuiburile calde, asa merg de tihnit si de molcom...
Petru Rares (tresare): A, traieste Oana?
Logofatul Balos: Traieste, biata Oana...
Petru Rares: Biata?... De ce?
Logofatul Balos: De multe... de multe... ca-ti ingheata inima... (Vin si se aseaza imprejurul Logofatului Balos, Oana, Nastasia, Genunea si Dolca.)
Petru Rares (dupa ce le priveste pe toate): Care e Oana?
Cremene: N-o cunoaste? A!
Mogardici: De un s-o cunoasca? Ce, a mai vazut-o? (Boierii privesc cu deosebite intelesuri. Trotusanu face un gest de indoiala.) Pan — titlu dat odinioara marilor boieri polonezi, utilizat uneori si in Moldova.
Petru Rares (emotionat): Cine e Oana?
Oana (linistita): Eu sunt.
Petru Rares (inmarmurit): Tu esti?... Ah!...
Oana: Ce vrea strainul acesta?
Petru Rares: De la toti strain m-a mahnit, de la tine ma nabuse! Bine ar fi fost sa fi fost surd in clipa in care deschisesi buzele! Nu ma judeca dupa chip. Vad cum nenorocirile au sapat urme adanci si-ntr-al tau... Cand ma gandesc... O! dar nu-ti spune nimic glasul meu?
Oana (mirata): Nu!
Petru Rares: Nu-ti aduci aminte...
Oana: Nu te cunosc!
Petru Rares: A! stati, boieri!... Ati auzit ca stefan insemna pe copii... cel putin pe cei facuti cu Raresoaia, biata maica-mea...
Oana (mirata): El... Petru Rares?... i...
Petru Rares (da dulama jos si ramane intr-o armura. Se descheie si isi arata spata dreapta): Priviti... Iaca semnul ca sunt al lui stefan-voievod...
Logofatul Balos: Vaz un cerc... dar, stiu eu...
Parcalabul Groza: Cercul cu care insemna... ma iarta... vitele domnesti, ca sa nu se amestece cu alte herghelii...
Mogardici: si cu cirezile de boi...
Petru Rares (lui Mogardici): Tu... (Mogardici se da afund in multime.)
Trotusanu: Semnul acesta a putut fi facut acum 40 de ani, dar si acum 10 ani. s-apoi ce copil, d-al lui stefan cel Mare, ati aflat cum zice dumnealui insemnat cu fierul rosu la nastere?
Oana: Pe mine m-a infierat, dar nu pe spata dreapta, cu pe umarul stang, si nu c-un cerc, ci c-un luceafar.
Trotusanu: Ce deosebire!
Logofatul Balos (catre femei): Ce ziceti si dumneavoastra?
Nastasia: Cum ar patrunde mintea noastra unde nu patrunde a dumneavoastra? Sa dovedeasca ca e copilul Raresoaiei si-al lui... Eu sunt femeie, si cand vreau ceva, pot, daca dreptatea e de partea mea. Ce crezi, Dolca, ca intruna indrugi ca vaduvia Moldovei se va sfarsi... Dolca: Ce sa cred?
Logofatul Balos (lui Rares): O biata batrana-batrana, de pe vremea domnului... Ghiceste ce va fi...
Dolca: Nu ghicesc, maica, ci ce va fi cateodata mi se arata. Asa mi s-arata si drumul domnului p-o lumina, ca nu e nici noapte, nici zi... Cand sosi strainul?
Mogardici: Veni asa, nechemat de nimeni... Adevarat ca nu te-am chemat eu?... Luceafarul diminetii se stingea, ca n-as fi putut citi, cu toate ca n-am invatat sa citesc. si miera frig, si mi-era somn, si mi-era sete... (Groza ii face semn sa taca.)
Dolca: Ca va veni, va veni... dar c-a picat...
Genunea (in extaz): A picat! a picat!... Aseara visai ca voda intra-n castel fara de veste... si azi... iata-l!...
Trotusanu: E! inchipuiri de copil...
Logofatul Balos (surazand): Un plod rasfatat... Cin sa se uite in gura ei?... Nunea, nu mai spune prostii...
Genunea: Tata, asa era... Cum il vad... Nu ma credeti?... Bine...
Petru Rares (care tot timpul s-a gandit, tresare): inainte d-a va parasi...
Parcalabul Groza: Greu sa ne parasesti! Or vei fi domn, or vei fi dat judecatii ca inselator de domnie!
Petru Rares (scoate un pumnal): inainte d-a va parasi...
Parcalabul Groza: Ei, aia poti s-o faci...
Petru Rares: ...am sa va spun un basm pe care nimeni nu-l stie...
Mogardici: Uite, uite, iar l-a apucat... iar saruta pamantul... (Petru Rares se uita la Mogardici. Mogardici dispare.)
Petru Rares: A fost odata un chezar, bun ca painea calda, viteaz cat nu-i sta cetate inainte, batran ca n-a murit decat cand a vrut, si cu credinta in Dumnezeu, ca lumea ii zicea cel Sfant. Pe langa el se pripasisera o fata si-un baiat. si fata era mai mica, si baiatul mai mare. si amandoi crescura sub privirile lui, ca doua flori sub razele soarelui. si nu stia unul de altul al cui e si din ce neam s-ar trage. si crescura in nestiinta. Fetei ii zicea Sulcina si baiatului Drumes. Chezarul ii iubea ca pe ochii din cap. si Sulcina era balaie, cu parul galben ca spicul copt si rotunjit pe spate... Ca al dumitale...
Genunea (il priveste in extaz): Da? ca al meu?
Petru Rares: ...ca parca ar fi fost baiat... ca dumneata...
Genunea: Asa sunt eu? imi pare bine...
Petru Rares: si abia implinise pe la Florii 14 anisori... si Drumes 21... chezarul era bolnav. intr-o zi, ce-i abatu, sa cotropesca un tinut ce zicea ca e al lui, si era al lui, intradevar. Chezarul pleca si-l lua cu dansul si pe Drumes. si Drumes se batu ca un zmeu, ca iubea pe chezar, si pasamite si pe fata cu parul galben ca spicul copt. si se intoarse chezarul biruitor dar si mai bolnav. intr-o zi, Drumes iesi din intamplare pe un cerdac descoperit... cum ar fi acela unde lucrau fetele domnitei Maria...
Oana: De unde stie omul acesta cerdacul castelului?
Petru Rares: ...si vazu pe Sulcina, care se ducea repede pe langa o fantana de piatra, ca aceea din ograda castelului vostru...
Oana (tresarind): De unde stie asa de bine ce este-n castelul pe care nu l-a vazut niciodata?
Petru Rares: ...si Drumes opri pe Sulcina. Ce fugi, Sulcino? Nu, Drumes. De ce-ti sunt ochii rosii? Ai plans? Nu. Ba da, ochii tai sunt turburi... Ce ochi sa ramaie senini cand ai bunului chezar ard!...
Oana (agitata): Dar nu era nimeni acolo!
Petru Rares: Olecuta de odihna, si se-ntremeaza zmeul batran, si se face bine... Bine? Bine sa-i dea Dumnezeu! Bine! si tie, Sulcino. si tie, Sulcino. si dumitale, Drumes.
Oana (in prada emotiei): O! Maica a Domnului, iar innebunesc ca pe vremea lui stefanita!... Treci la sfarsit... Cum sa sfarsit? (Miscare intre boieri.)
Petru Rares: La sfarsit?... Chezarul, bolnav rau, sta intins intr-un iatac, cum ar fi acela de aici... din stanga... in mijloc, te sui p-o scara, faci la dreapta, deschizi o usa si cobori trei trepte...
Logofatul Balos: De unde stii ce n-ai vazut? (Mirare intre boieri.)
Petru Rares: Chezarul era numai cu Sulcina. s-odata veni, ca scos din fire, Drumes. Doamne, m-a dus iubirea ca vantul si m-a intors grija ca gandul. Venea de la maica-sa, trimis de chezar. si chezarul se ridica intr-o rana si-i zise cu un glas plin de inteles. Tot? Tot, maria-ta!... Sulcino, sa ma iubesti ca p-un frate! si ea: Cum ti-am spus, Drumes... Ca p-un frate bun, din aceeasi mama si din acelasi... Cum?... Din aceeasi mama... Da, frate! si se imbratisara, si plansera. si batranul chezar ii blagoslovi...
Oana (izbucneste): O! vino incoa, fratele meu al bun de mama si de tata! (Petru Rares si Oana plang si se imbratiseaza.)
Parcalabul Groza: Fratele ei?
Logofatul Balos: Voievodul nostru!
Trotusanu: Os din osul lui stefan cel Mare! (Toti ingenunche.)
Petru Rares (Oanei): Nu, nu mai plange... Toate au sfarsit... Viata noastra, ca si durerile tale! (Boierilor:) Sculati! Mai bine vreau sa vad p-un barbat mort decat in genunchi! Stati drepti, si voi sta drept, si cu dreptate voi carmui Moldova! (Se uita la Mogardici, care tremura.) si tu, gura rea... (ii face semn sa se apropie.)
Mogardici (da in genunchi): Om bun, maria-ta...
Petru Rares: Om bun sunt si eu...
Mogardici (spaimantat): Asa m-a facut mama...talv
Petru Rares: Ma-ta te-a facut om, ca pe toti oamenii, si tu te-ai facut neom... Nu vorbesc cu necaz... De azi ai sa incaleci calul...
Mogardici (cu teroare): Mai bine taie-ma, maria-ta...
Petru Rares: Te voi lega p-un cal, si-n cea dintai batalie, si-n cel dintai rand, vei fi si tu...
Mogardici (cade jos): ih!
Petru Rares: Sa te taie dusmanii, or sa te-ntorci om... Boieri, avem de lucru... Sa lucram!
Luceafarul - actul 1
Luceafarul - actul 2
Luceafarul - actul 3
Luceafarul - actul 4
Luceafarul - actul 5
Aceasta pagina a fost accesata de 3791 ori.
