Apus de soare - actul 4
de Barbu Stefanescu Delavrancea
O camera a castelului. in fund, un pat de stejar cu perdele de in. Perdelele acopera patul. Langa pat, o piele de urs si doua de lup. O masa. Pe masa, felurite doftorii si paharul de alabastru. in fundul patului Domnul nostru Isus Christos pe cruce. O usa de paraclis. Un iconostas. in stanga, o usa cu trei trepte si o fereastra care se deschide in curtea castelului. Intrare in dreapta. Se crapa de ziua. La inceput s-aud pasarile cantand. Un scaun cu stema Moldovei in planul intai.
Scena I
Doamna Maria, Irina, Reveca, Oana.
Irina: Culca-te, frumoasa Doamna, n-ai inchis ochii toata noaptea...
Reveca: Macar un ceas, Doamna.
Doamna Maria: Sa-l fi vazut, o! Irino! Cu ce foc vorbea ascunzandu-si durerile... parea un sfant!... Ca cata lepadare de sine si-a scos mantia domneasca si-a pus-o pe umerii lui Bogdan... A tarat pe Bogdan pe tron, a ingenuncheat, a dat sa-i sarute mana... si s-a rostogolit... o!...
Irina: Osteneala, Maria-ta.
Reveca: De cand se-ntoarse din pustia de Pocutia...
Doamna Maria: Sat... Sa nu te auza ca vorbesti asa.
Oana (se duce in varful picioarelor la pat): Doarme domnul, doarme.
Irina: E zobit de osteneala.
Reveca: A adormit? Se face bine.
Doamna Maria: Sa te-auza Maica Domnului! (S-aude gemand. Doamna Maria se duce binisor la pat.)
Oana: Doarme?
Doamna Maria: Doarme, bogdaproste!
Irina: Odihna sufletului fara odihna!
Doamna Maria: De doua nopti n-a dormit asa de linistit. Cum atipea, lega vorbe fara sir cu unele ganduri intunecate... A! paharnice, vrei ipitropie la scaunul Moldovei... si ieri, toata vremea cu ochii la Paharnicul Ulea... O fi ceva... Ce sa fie?...
Reveca: Nu e nimica...
Irina: Ca omul bolnav...
Doamna Maria (se duce la fereastra): si ce bucurie!... Pasarile au inceput cu limbutia lor... Cucul s-aude cantand... Soarele rasare aurind muntii... Cerul senin... si Stefan zace... Ce nepasare! (Plange nabusit).
Irina: Culca-te, frumoasa Doamna!
Reveca: Ei, da, da...
Doamna Maria: Fie... in odaia d-alaturi... Ramai tu, Oana... Cum s-o scula sa-mi dai de veste... Auzi?
Oana: Da, Doamna.
Doamna Maria: Mititica, cum se cunoaste ca n-a dormit... (Ies pe usa din dreapta).
Scena II
Oana, Stefan, intr-un vestmant de borangic.
Oana: Da-i, Doamne, somn dulce si mai dulce, ca la un copil de tata scaldat si primenit!... Ce zile posomorate si ce nopti lungi... Toata nopticica m-am rugat... Sa vedem ce face... (Se duce binisor la pat si desface perdelile.) A!...
Stefan: Ce, te-ai speriat, Oana?... Da perdelile intr-o parte...
Oana: Credeam ca dormi, doamne, credeam ca dormi...
Stefan: Vino-ncoa... Asaaa... (Oana ingenunche langa pat.) Asaaa...
Oana: Credeam ca dormi...
Stefan: Dormii, s-am sa dorm, s-am sa dorm... Doamna?
Oana: Acum iesi. Nu crez sa-si fi scos haina... (Se scoala.) Mi-a zis s-o vestesc.
Stefan: Lasa, Oana, pe biata Doamna sa se intinza oleaca... Pe doftori pana i-am facut sa iasa... in curand au de lucru... Oana, tie nu-ti place sa vorbesti cu mine?
Oana: Stapane...
Stefan: Nu, babatie, nu asa... Aci... da...
Oana: Cum vrei, Maria-ta...
Stefan: Vreau sa vorbim... mult... mult...
Oana: Cum vrea Maria-ta, asa vreau si eu... Vointa mariei tale nu-mi da pas sa voiesc altfel... si mi-e asa de drag!
Stefan: Ce ti-e asa de drag?
Oana: Cand simt ca-ti fac placere... cand imi zici cum imi zici...
Stefan: Babatie?... Oh!... nimic...
Oana: Ah!
Stefan: Ce?... Boala mea?... Nu, n-am sa mai bolesc multa vreme...
Oana: De ce?
Stefan: Cum de ce?... Nu vrei sa-mi treaca?...
Oana: O! ba da!... Dar Maria-ta ai zis tocmai de la lingurea... n-am sa mai bolesc multa vreme... ca... (Oana se sterge la ochi.)
Stefan: Mie nu-mi plac...
Oana: Nici mie... Iaca asa, ca o proasta...
Stefan: i... i... Sa te sarut...
Oana: As vrea...
Stefan: Ce?
Oana: Sa te faci la loc, sa-ncalici pe Voitis...
Stefan: Da, da, pe Voitis...
Oana: si sa te duci, sa te duci, si sa te-ntorci iarasi biruitor ca totdeauna...
Stefan: Sa ma duc, sa ma duc si sa ma-ntorc iar pe Voitis...
Oana: Iar... in fiece zi de la Dumnezeu, noi, fetele, vorbim de biruintele mariei-tale, parca am spune niste basme vechi...
Stefan: Da, da... Mana si piciorul asta blestemat...
Oana: Nu zice asa, Maria-ta... De multe ori ma gandesc ca de ce nu fusei eu un baiat... Nu m-as fi dezlipit de Maria ta... P-un cal ca un zmeu... c-un palos ca o limba de foc... si mi-ai fi zis: Ioane... vezi bulucul cela? Sa nu mai fie! si unde m-as fi saltat in scari, si m-as fi facut nevazut, si m-as fi intors nadusala si sange, si as fi zis: Nu mai sunt, Maria ta!... Ba uneori visez... Daca...
Stefan: Oana, ce suflet e-n tine!
Oana: Se vede ca tata cine-o fi fost a fost ostas.
Stefan (se scoala intr-o rana): Da... si ce ostas!
Oana: L-ai cunoscut?
Stefan: Fireste!... Era un om... de masura mea... Cu mustati aduse... tocmai ca mine... Cu parul alb... Asta... nu... cu parul carunt si-l purta lungulet... ca si mine...
Oana: Bietul tata! si cum a murit?
Stefan: Ranit la picior... ca si mine... Ce fulgere...
Oana: Nu fulgera, Maria-ta...
Stefan: Ca si mine... Da-mi un pahar cu apa...
Oana: Ma duc s-aduc proaspata de la izvor... (Iese prin stanga).
Stefan: astor copii nu le-am spus... pacat!... si mi-e asa de draga ca ochii din cap... i... si poate sa ma duc calare pe Voitis... E sangele meu in ea... Sa-i marturisesc barim ca-n vis, pana mai e vreme... (Se aude Oana suind repede scarile.) in inima mea, ca o dulce moleseala... (Oana vine c-un urcior de argint. Ia paharul de alabastru si toarna de sus).
Oana: Ce rece si limpede e!
Stefan: Limpede ca privirile tale, ca sufletul tau, ca vorbele tale... numai ca privirile, sufletul si vorbele tale sunt calde ca lumina soarelui de dimineata...
Oana: O! Maria-ta!
Stefan: Paharul!...
Oana: Dar nu bea repede... e prea rece...
Stefan: Nu... (Stefan bea si incepe sa caste.) Mi-e somn... imi cad pleoapele... Oana... (Oana vrea sa traga perdelele.) Nu... parca as fi un osandit... Doftorii se vede va mi-au dat un aromitor... Du-te la fereastra, Oana... (Casca.) Deschide fereastra... Aerul bun, dimineata... Soarbe-l pe gura... Rasufla bine... (Casca, se face ca adoarme, apoi incepe sa vorbeasca ca-n vis, rar si cu glasul schimbat.) O!... Ce?... Nu vreau...
Oana (sare de la geamuri): Maria-ta!
Stefan: ...Pe valea unde se-ntinde umbra norilor ca un oghial ...
Oana: A adormit? Asa de repede? Ca un copil la sanul ma-sei... Viseaza...
Stefan: ...Zidaria cenusie... Departe... Castelul meu din Harlau...
Oana: L-am turburat cu vorba mea, ca o seaca... Ce sa fac? il iubesc asa de mult... As vrea sa fiu pielea de urs pe care calca, vesmintele cu care se-mbraca, sabia de care nu se desparte...
Stefan: ...E de mult... Nu... Raresoaia... canta de te slavea cantece batranesti... Tot am uitat... Peste cateva luni nascu o fata... Da... eu... Stefan... tatal bun al ei...
Oana: De multe ori visezi ce cu gandul n-ai gandi.
Stefan: ...La doi ani o iau s-o aduc la curte... Marturisesc doamnei... Cum e ea buna... o creste s-o ingrijeste ca pe copilul ei...
Oana: Ce Dumnezeu! (Sa uita lung la Stefan). Rasuflarea grea... Doarme...
Stefan: ...N-a inteles... De unde?... Se face mare... Ochii verzi, parul rotunjit pe spate si galben ca spicul copt... Oana!...
Oana: Porunca, Maria-ta! O! cum mi se batu inima! imi vine sa-l destept. Mainile mi s-ar topi ca ceara... in vis multe spune omul...
Stefan: ...Mangaierea mea... Rodul meu din urma... Visul meu... Caci nu i-am spus... Poate sa mor...
Oana (se inchina): Fereasca Maica Domnului de jaful tatarilor si de moartea voievodului nostru!
Stefan: ...Pe umarul stang are un luceafar... semn ca este ea...
Oana: Doamne!... Doarme... Visul lui ma arde... Mana dreapta imi furnica... Ochii verzi, parul rotunjit, doi ani, creste la castel, nu i-am spus... E vis?... N-am vointa... si-n vis vorba lui e porunca... Sa caut... sa ma uit... Ah! rupeti-va, incheietori, daca nu va desfaceti... Oh! D-aia il iubeam, nu ca roaba, ci ca copil!... (s-acopera ochii si plange nabusit.)
Stefan: i... i... i...
Oana: Ce, Maria-ta?
Stefan: Ah! ce vis frumos... s-odata intr-unul urat!... Cum mi se bate inima... apa... apa...
Oana: Apa, doamne! Bea apa, sa-ti treaca!
Stefan: Oana, Oana! Vino incoa, aici... (ii ia capul in maini, o priveste tinta si lung s-o saruta de mai multe ori, pe par, pe obraji, pe frunte.) Ai inteles, Oana?...
Oana: Da, Maria-ta! (ii curg lacramile.)
Stefan: Nu plange...
Oana: Nu plang... Sunt fericita si nefericita... Fericita de vis, nefericita ca suferi asa de mult...
Un curtean: Rares vrea sa intre cu d-a sila... I-am spus...
Scena III
Stefan, Oana si Petru Rares, prafuit si noroit.
Petru Rares (vine din stanga): Doamne!
Stefan: O! Rares, esti ca un caine scapat din jujau... O! ho!
Petru Rares: M-a dus iubirea ca vantul si m-a intors grijea ca gandul. Am trecut rauri iazuri, mocirle, viroage. N-am ocolit nici deal, nici vale. Mi-a plesnit calul, am prins altul... Al cui o fi? Nu stiu. s-am ajuns.
Stefan: Tot?
Petru Rares: Tot, Maria-ta!... Oana, sa ma iubesti ca pun frate.
Oana: Cum ti-am spus, Rares.
Petru Rares: C-a p-un frate bun, din aceeasi mama si din acelasi...
Oana: Cum?
Petru Rares: Din aceeasi mama...
Oana: Da, frate... (Se imbratiseaza.)
Stefan: Doua ramuri ale aceluiasi stejar batran! Rares, grozav te asteptam... Ai! ai!...
Oana: Ce?
Stefan: Nimic... (lui Rares) Na. Ia cartea asta. Bag-o in san. Ia seama la pecetie. Pune caii la un olac . Alege unul bine ferecat. si la drum. Zi si noapte. Schimba caii din popas in popas. si sa nu te opresti decat in tarigrad. Acolo s-o dai in mana marelui vizir. si sa vestesti tuturora sa nu uiti pe Stefanel al raposatului Alexandru ca ieri am pus pe Bogdan in scaunul Moldovei si azi, 2 iulie, se strang glasurile tarii sa-l aleaga si mitropolitul Gheorghe sa-l unga.
Petru Rares: Da?
Stefan: De ce te uiti asa?
Petru Rares: Poi...
Stefan: Poi?
Petru Rares: Maria-ta...
Stefan: Nu vezi suflarea mea? Nu simti incheieturile mele?... Cum sa le simti... Ai!... Ai auzit pe Stefan vaietandu-se vreodata?
Petru Rares: Nu, Maria-ta...
Stefan: L-ai vazut vrodata lungit in pat?
Petru Rares: Nu, Maria-ta...
Stefan: Mi-a venit veleatul... O tarie mai am: sa nu-mi ascunz sfarsitul... (Oana plange nabusit.) Ah! Oana, Oana... vino incoa... traieste traieste mos Stefan... Rares, ca vantul!
Petru Rares: Ca vantul!
Scena IV
Stefan, Oana, un Pietrar.
Un curtean: Mesterul Pietrar...
Stefan: Cine?... Sa intre... Piatra care s-acopere ce a mai ramas din desartaciunea omului...
Oana: Desertaciunea omului?
Stefan: Desart ca merticul cu boabe cand ai golit merticul...
Oana (se sileste ca sa-l inteleaga): Cand ai golit merticul?
Stefan: N-ar fi totuna... Sunt desert, dar de desertaciuni niciodata n-am fost plin.
Mesterul Pietrar: Doamne, iaca ce-am facut! (Desfasura un pergament.)
Stefan: Tu?
Mesterul Pietrar: Din cate mi-ai spus, Maria-ta.
Stefan: Slovele prea mari si prea mic chenarul.
Mesterul Pietrar: Sa sporesc chenarul.
Stefan: Piatra e marginita de... (s-arata.) Daca sporesti chenarul in masura slovelor ca sa maresti... (pe furis de Oana) tocmai cand... ai!... se micsoreaza... Sa se duca din el ceea ce a fost silnic cuprins si abia asteptata sa izbucneasca slobod... el... ai...! dar nu eu... Daca maresti piatra, se supara cei din dreapta si cei din stanga... Acolo sunt toti deopotriva...
Oana: Cine se supara?
Stefan: Mestere, pastreaza masura. N-am vrut un lucru uimitor, ci cumpanit. Nu-ti dau pe mana sufletul, ci trupul. (Mesterul Pietrar iese prin stanga.)
Oana: Trupul?
Stefan: Cum? Sa-i dau lui sa-mi impodobeasca sufletul?
Oana: Sufletul? Dar ce om ar mai nascoci cand Dumnezeu n-a mai avut ce darui?
Stefan: Taci... Simt ce e durerea...
Scena V
Stefan, Doamna Maria, imbracata in alb, si Oana.
Doamna Maria (vine din dreapta): De mult te-ai desteptat? M-ai pagubit intr-o clipa cu ce nu mi-ar da veacurile...
Stefan: Care veacuri, buna mea Marie? Ale trecute sau ale ce vor veni? Din ale trecute ai iesit, nu puteai pierde din ceea ce n-ai invatat. Cele viitoare? Care intelept nu va zice cu ecleziasticul: o suta de ani ca ziua de ieri? Oana... un pahar de apa... o... o... o!... Asa-mi placi, Mario!
Doamna Maria: Ce te-a durut, Maria-ta?
Stefan: Pe mine? Tot... Pe mine? Nimic.
Doamna Maria: ti-e cald?
Stefan: Nu.
Doamna Maria: ti-e frig?
Stefan: Nu.
Doamna Maria: Cum te simti?
Stefan: Ca doi oameni care ar iesi din acelasi om. Unul ranit, celalalt mandru. Mi-e mila de cel ranit, ma duc dupa cel mandru...
Scena VI
Cei de sus. Hatmanul Arbore, Postelnicul Toader vin din stanga.
Hatmanul Arbore: Ce mai faci, Maria-ta?
Stefan: Ce mai face Paharnicul Ulea?
Hatmanul Arbore: El? sanatos.
Stefan: Adevarat? E mai bolnav ca mine.
Postelnicul Toader: Mai mult se facea...
Stefan: Ieri? Nu se facea, se pregatea sa faca... Umbla incet sa nu-l simta nimenea... Cum vi se pare vorba lui?
Hatmanul Arbore: Nu i s-aude glasul. sopteste, nu vorbeste.
Stefan: si ce sopteste?
Hatmanul Arbore: Nimicuri.
Oana: Nimicuri?
Stefan: Dar ce sopteste, Oana?
Oana: stiu eu, Maria-ta?
Stefan: Fireste ca tu nu stii, cum e firesc sa stie portarul Sucevei...
Hatmanul Arbore: Ce sa stiu, Maria-ta?
Stefan: Luati seama la Ulea, la Dragan si la Stavar... Bogdan ce face?
Postelnicul Toader: impotriva vointei lui, ceea ce ia poruncit Maria-ta. Scrise lui Vladislav.
Stefan: Eu nu dau porunci domnului meu...
Doamna Maria: Dar fiului tau?
Stefan: Pana ieri, el asculta, de ieri incoa eu ascult...
Postelnicul Toader: Au sa vie doftorii, Maria-ta.
Hatmanul Arbore: si noi...
Stefan: O sa s-adune tara, si voi slujiti domnului, nu omului, lui Bogdan, nu lui Stefan... Sa nu se teasa vro urzeala...
Hatmanul Arbore: impotriva cui?
Stefan: impotriva vointei mele de cand eram domn...
Hatmanul Arbore: Vointa ta, doamne? Ca apele Ceahlaului cand se umfla primavara. Ce zagaz n-ar rupe? Cine sa puie piepturile?
Stefan: Ulea... Dragan... Stavar...
Hatmanul Arbore: Dar n-a ruginit sabia care a slujit lui Stefan!
Stefan: Ho! domol, Arbore... domol... Varati-va printre cei ce se aduna si spuneti ca vointa mea e sa nu curga sangele pe locasul meu ohavnic ... (Ies Arbore si Toader prin stanga.)
Oana (lui Arbore): Temeti-va de oamenii care soptesc.
Scena VII
Stefan, Doamna Maria, Oana, Clucerul Moghila, Doftorul Cesena, Doftorul Klingensporn si Doftorul Smil cu niste legaturi in mana. Toti intra prin dreapta.
Stefan: Sunteti catesitrei? Sa cunoaste ca v-ati culcat tarziu...
Doftorul Smil: si dupa ce s-ar cunoaste, Maria-ta?
Stefan: Ochii trasi... o! o! o!... Smil... parca un zugrav ti-ar fi incondeiat chipul... Ca un mucenic...
Doftorul Smil: Ca un mucenic? Eu? Ca un mucenic?
Clucerul Moghila: La Maria-ta, nu se cunoaste.
Stefan: Nu se mai cunoaste... Nu te gandi la zilele d-acusi, ci la intruchiparile de mai-nainte...
Clucerul Moghila: Totdeauna, ai fost ca totdeauna!
Stefan: Acu, ca niciodata... Smil, dar ce sunt fasele acelea?
Doftorul Smil: Astea? Pentru un copil sau pentru un om mare...
Stefan: A?... Pentru un batran cazut in copilarie... A?
Doftorul Smil: Care batran? Care copil?
Stefan: Ho! Smil... uita-te bine...
Doftorul Smil: Iaca ma uit...
Stefan: si nu-i vezi?
Doftorul Smil: Ce sa vaz?
Stefan: N-ai dormit bine, Smil...
Oana (nemaiputandu-se stapani, cade in genunchi): Maria ta...
Stefan: Iaca batranul... Iaca si copilul... Un copil parca ar fi al meu... parca... (ii baga mana prin par.) De matase... involt... ca un fum cald prin care ar trece razele soarelui...
Oana: si ce vor doftorii, Maria-ta?
Stefan: Vor sa te sarut... (O saruta.) Nu-i asa Smil?
Doftorul Smil: S-o saruti? La asta ma gandeam!
Stefan: Mario... Oana... (ofteaza lung)... iesiti... Va chem eu...
Doamna Maria: Ah!
Oana: Cum ofta, milostivul...
Scena VIII
Stefan, Clucerul Moghila, Doftorul Klingensporn, Doftorul Smil.
Stefan: Gata?
Doftorul Cesena: si, ilustrissime.
Doftorul Smil: Gata?... Aproape gata... Daca mi-ai da voie... sa stai asa... cu fata in jos... Asa. si daca mi-ai da voie, sa trec pe sub Maria-ta fasa asta...
Stefan: O! ho! ho!... Daca mi-ai da voie, s-un lat de gat... Glumiti, Smil...
Doftorul Smil: Sa glumim? E vreme de gluma? si cu Maria-ta?
Stefan: Desfa, Smil! Stefan al Moldovei n-are nevoie sa fie legat! (Doftorul Klingensporn aduce un mangal. in foc, fiare cu manerul de lemn.)
Doftorul Smil: Sa fie legat? Dar cand vom trece cu para focului in sus si in jos, ca sa ardem bine... Cum sa nu sara-n sus Maria-ta?
Stefan: Vreau! (Doftorul Smil ii desface legaturile. Stefan isi intoarce privirile spre icOana.) Vedeti?... Nici o legatura... A rabdat piroanele... A ridicat ochii-n sus si-a zis Iarta-i pe ei, Doamne, ca nu stiu ce fac! si el a rabdat pentru altii, si eu sa nu rabd pentru mine? (Se inchina, apoi se aseaza cu fata in jos.)
Clucerul Moghila: O!
Stefan: Aide! (Scena se petrece dupa perdele.)
Doftorul Klingensporn: Acum inclesteaza mainile.
Stefan (in torturi): Otce nas ije esi na nebeseh...
Tatal nostru carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau... Vie imparatia ta... fie voia ta... precum in cer si pre pamant... Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi... si ne iarta noua datoriile noastre, precum si noi iertam datornicilor nostri... si nu ne duce pre noi intru ispita... ci ne izbaveste de cel viclean... Ca a ta este imparatia si puterea... si marirea... si marirea... si slava in veci... si puterea...
Clucerul Moghila: O! parintele nostru!
Stefan: ...si ne izbaveste de cel viclean...
Doftorul Smil: O! minunat om!
Doftorul Cesena: Gesů Maria!
Stefan (se aude ca din departare): Petru Aron... la Rauseni... intinse cursa fratelui sau, tatalui meu Bogdan... si cand il strapunse, Bogdan ii zise... Caine, ce-ai facut pe fratele tau... si cand isi dete sufletul striga... a! a! o! o!
Scena IX
Cei de sus, Doamna Maria, Oana, Irina, Reveca vin din dreapta. La intrarea din stanga apare o clipa Paharnicul Ulea si stolnicul Dragan.
Doamna Maria: Stefan... ce e, Stefane?...
Oana: Maria-ta... Ce e, Maria-ta?
Paharnicul Ulea: Ca si mort... la lucru...
Doamna Maria: E cald... (ii pipaie mainile si le saruta.) N-a murit...
Oana (doftorilor): Nu e asa ca nu moare, ca nu moare...
Doftorul Smil: Nu moare... Are atatea puteri... Asa un suflet, Doamne...
Doamna Maria: Cum ii picura naduselile pe perna... Ce mult a suferit... (Reveca si Irina, la iconostas, zic rugaciuni.)
Doftorul Smil (lui Klingensporn): Ai ars tot?
Doftorul Klingensporn: Tot ce era de ars.
Doftorul Smil: Scapa... (Doftorul Klingensporn si Doftorul Cesena dau din cap.) Ce? Nu?
Doftorul Cesena: Si, signore.
Doftorul Smil: Cand s-o destepta... oleaca de vin... (Oana se repede si aduce vin.) Asa, un vin tare, sa puie la inima...
Doftorul Klingensporn: si liniste, liniste... Dumnezeu va face si minunea asta...
Oana (turnand vin in paharul de alabastru, ii tremura mana): E cotnar... d-al care-i place mariei-sale... (S-aude tumultul in departare.)
Doamna Maria: Tocmai acum? Maine nu s-ar putea?
Clucerul Moghila: Cum? Sa iesim din cuvantul lui?... Unde se afla...
Doamna Maria: Ce striga?
Clucerul Moghila (asculta): Nu s-aude.
Stefan (in toropeala): Mai repede... arde... o! o! flacari...
Doftorul Smil: Unde e paharul?
Oana: Iacata-l!
Stefan (se misca): Ce foc! o! o! (Tumultul s-aude din cand in cand.)
Doamna Maria: Foc nestins!
Stefan (se intoarce, deschide ochii, se uita la toti): Maria... Oana... Smil... N-am murit?
Doamna Maria: Nu... nu... (Plange si-i saruta mainile.)
Stefan: Atunci, de ce plangi?
Doftorul Smil: Maria-ta, nitel vin...
Stefan: Smil... (Un zambet dureros. Soarbe vinul.) Aaah! Dar ce ma arde asa? Ca bine ziceti... Ce e focul asta pe langa focul de pe inima mea... Ia! (S-aude tumultul mai limpede.) Ce?... N-auz bine? Ba, auz... Ce striga?
Clucerul Moghila: Aleg pe Bogdan, Maria-ta.
Stefan: i... i... i... Parca s-un alt nume... Nu striga toti la fel... Cine sa traiasca? (Se scoala pe jumatate.) Cine sa traiasca?... Stefan? Eu? Fiul cui?... Nepotul cui... Moghila, vezi ce striga... (Moghila se duce la fereastra si se intoarce schimbat la fata.) Spune-mi vorba care ar ucide pe oricare altul in locul meu... Ce?...
Clucerul Moghila: Nedeslusit... Ma repez sa aflu... (Iese repede prin stanga.)
Doftorul Klingensporn: Orice miscare...
Doftorul Smil: E moartea!
Doamna Maria: Auzi, Maria-ta!
Stefan: N-auz... S-a potolit... Iar incep?... A... a... a... a!... (S-aude glasul lui Ulea cerand domn pe Stefanita.) Dati-mi... ah!... dati-mi...
Doftorul Smil: Ce faci... (Toti il inconjoara d-aproape.)
Doftorul Cesena: Nu!
Doamna Maria: Nu!
Oana: Ah! nu!
Reveca: Nu!
Irina: Nu!
Doftorul Klingensporn: A! nu!
Stefan: Toti, dusmani?... si tu, Oana?... (S-aude din nou strigand pe Stefanita. Se ridica in picioare.)
Doamna Maria: Nu... nu te duce...
Stefan: Tu sa schimbi ce-mi este scris... Oana! sabia... sabia... c-am sa judec!... (Oana ii da sabia.) Stefan, nu Stefanita... Viu, viu, numaidecat! O! ho! ho! sa se implineasca legea!... (Stefan pleaca repede si, schiopatand mai greu, iese prin stanga.)
Doamna Maria (tarandu-se in genunchi): Ah! nu! nu te duce! (Se ridica in picioare si fuge la fereastra.) A!... se duce ca un vifor... Ca un taur indarjit in mijlocul mieilor!
Doftorul Smil: S-a sfarsit! Pacat!
Doamna Maria: Ah! Doamne!
Oana: N-a picat?
Doamna Maria: Da... pacatosul...
Oana: Un munte i-ar fi stat in fata!
Doamna Maria: Spune poporului ceva... (S-aude: Sa traiasca Bogdan!) Se cutremura... Se intoarce... Vine... (Toate izbucnesc in plans.)
Scena X
Stefan se opreste pe treptele intrarii, cu parul in neoranduiala, tulburat, ca un halucinat. De pe sabie curge sangele. Toti fac cativa pasi spre el si se opresc incremeniti de durere si de spaima.
Stefan: O! cine vrea pe Stefanita, nepotul raposatului domn al Moldovei?... Cine a zis ca sunt batran si bolnav?... Pe Ulea l-am masurat cu privirea... Murise inainte d-a-l izbi!... Picaturile astea sunt calde... in fiece ostas e o fiara!... Iata-l... Pandeste calare... Calul ii tremura si joaca... Baga pintenii pan la radacina... Chiuie de-nfioara valea Racovatului... Unde e mai greu, acolo cade... Un leu in mijlocul dihorilor... Zboara capetele pana nu mai simte mana din umar... Cand ma vazu, isi cuprinse fata cu amandoua mainele, si eu cu amandoua o invartii, si trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospeste... Dumnezeu sa-l ierte... Dumnezeu?... Dar cine e
de vina? Io, Stefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron... Io, Stefan voievod, i-am asezat cu mana mea corOana stramosilor mei... El fu de fata si vazu ce vreau eu, si tot sfatul, si toata ostasimea... Sufletu-mi nu vrea, si ca un scos din fire se arunca in sabia mea... Cine e de vina?... Se cutremura Moldova si-o prapastie se deschise... si cu acest sfant otel oprii cutremurul si umplui prapastia! (S-aude: Sa traiasca domnul Bogdan!) i... i... i... Da...! S-a implinit legea! (Scoboara treptele si arunca sabia.) ti-ai implinit menirea ca si mine! Maria... Oana... Rasuflarea... (Cade pe bratele lor si-l duc pe scaunul cu stema.) Deschideti geamurile... Apa... (Oana ii da apa in paharul de alabasru.)
Doamna Maria (covarsita de durere): Maria-ta, sa te odihnesti!
Stefan: Ma voi odihni...
Doamna Maria: Bogdan e domn... Uita tot...
Stefan: Voi uita tot... nu-mi voi aduce aminte de nimic... (Sufla greu. Pipaie pe Maria si pe Oana.) Sa daruiti paharul acesta Manastirei Putna... Nu vine...? Mai iute...
Doamna Maria: Cin sa vie, Maria-ta?
Stefan: Nu, Doamna aceea infasurata in negru... Ea o sa vie mai degrab decat am dori-o... Poftim... Te-am privit d-atatea ori in fata... Nu mi-e frica de tine... (Sughita.) A! ci vin o data, Bogdane, ca nu pot... (S-aude la intrare: Sa traiasca voda Bogdan! Navalesc Bogdan, Hatmanul Arbore si toti ceilalti parcalabi si Sfatul domnesc, ostasi, popor, si cad in genunchi.)
Bogdan: A! Maria-ta!
Stefan: E... (Sughita.) E... ma-ri-a-ta!... Frig... frig... (Se uita la Doamna, apoi se uita lung la Oana.) Mai bine... (Sughita.) Ma... voi... odihni... (Se intinde in sira spinarii. Face cruce.) O... o... o... Moldova... (ii cade capul pe pieptul Oanei.) (Din multime s-aude un geamat lung.)
Cortina
Apus de soare - actul 1
Apus de soare - actul 2
Apus de soare - actul 3
Apus de soare - actul 4
Aceasta pagina a fost accesata de 3789 ori.
