Apus de soare - actul 2
de Barbu Stefanescu Delavrancea
Acelasi tablou ca in actul intai, cu deosebire ca e vara si arborii incarcati cu fructe, unele coapte, altele parguite, altele verzi. S-aud pasarile cantand.
Scena I
Doamna Maria, Irina, Reveca, Ileana, Balasa, Hera, Oleana, Oana, TugUlea, Moghila, Dochia.
Doamna Maria: O, fetele mele iubite, mai lasati lucrul... De-o luna Stefan nu da semn de viata... Ce-a putut sa i se intample?... Dar ce n-a putut?... Bolnav... Abia se scula din pat, si porni cu iarna-n cap... Doamne!
Irina: Frumoasa mea Doamna...
Doamna Maria: Pana acum o luna primeam vesti peste vesti... Bine... sanatos... zdravan... aseaza tara... intocmeste Pocutia... va sosi... biruitor ca totdeauna... imi crestea inima... si de (innumara pe deste)... da... de treizeci de zile, nimic...
Irina: Frumoasa mea Doamna...
Doamna Maria: S-a dus frumusetea. Uita-te la parul meu. S-a latit suvita alba cu doua deste de cand nici o veste... Auziti cum canta de te slavesc... Sunt aceleasi... Cantati, pasari ale cerului, nepasatoare la durerile noastre. A cazut omatul, a suflat vantul de primavara, au incoltit mugurii, a dat frunza, au spuzit florile, a legat iarasi rodul... si toate numai pentru voi. Partea noastra? Rabdari si lacrimi. De ce omul n-a fi putand a fire ca stejarul? Iarna sa-l scuture, vara sa-i puie la loc mandretea si barbatia!
Reveca: Ce nu se schimba, stapana mea a buna! Frunzele cresc si nu sunt aceleasi. Stejarul are si el o margine. Graul e tot grau, dar nu mai e acelasi. Doar glasurile raman la pasari; ele se duc, altele vin... si noi traim cu parerea ca numai omul imbatraneste, se scutura si cade.
Doamna Maria: Da, Reveca, ganduri, nimicuri. Sa-l vad pe viteazul meu... sa-i fac patul... sa-l culc... Adormi, Maria ta, n-a fost nimic. O gaza bate in geamuri... Ce somn usor in grijile grele... i, muiere rea! Uitasem pe Bogdan, odorul meu. Pe urmele tata-sau calca. Pacat ca si-a pierdut ochiul. Eu am doi. La ce-mi slujeste? si cu unul v-as vedea pe langa mine. Am doua picioare zdravene. Sa impart: un ochi lui Bogdan, un picior lui Stefan... As intineri...
Hera: si eu... cand m-ar lasa Doamna... ce-as mai saruta?
Doamna Maria: Tu?
Oleana: si eu, cand vrea Doamna, cu cine as mai umbla?
Doamna Maria: Tu... O! musatina! As lua de la mine si-as da la ai tai...
Ileana: tie Domnul pe domnii nostri, Doamna!
Doamna Maria: Numele Tatalui... s-al Fiului... s-al Sfantului Duh... Amin... TugUlea!
TugUlea: Porunca, Doamna.
Doamna Maria: Ce?
TugUlea: Da... Maria-ta...
Doamna Maria (facandu-se suparata): Sabia... cu care te-am incins eu...
TugUlea: Da, Maria-ta!
Doamna Maria (pare necajita): si de ce n-o mai porti?
TugUlea: Ele stiu... Sa spuie Balasa...
Balasa: sotii, Maria-ta... Zice c-as fi zis eu ca de ce nici la 14 ani, aproape impliniti, nu s-a dus la razboi cu tat-sau Mosoroi, asta, Moghila...
TugUlea: Ai zis, ati zis, ai ras, ati ras, si stiati bine c-am dat in genunchi la Maria-sa Bogdan si la tatuca... si ei au ras, dar nu ca d-voastra... cu mosoroi... cu vatrar... cu potca... si cate si mai cate... C-am zis: saracul de mine, n-o mai port... si n-o mai port!
Doamna Maria (ascunzandu-si surasul): Alta data sa mi le spui mie.
TugUlea: Iaca le spui...
Doamna Maria: Ma baietane, pune sabia, ca va sosi si ceasul tau. si s-o porti...
Reveca: Pana cand tara va avea nevoie de ea...
TugUlea: Uf!
Doamna Maria (catre Reveca): Inimos si mucalit ca tatsau... TugUlea, sa dai ajutor Dochiei. Mama Dochio...
Dochia: La porunci.
Doamna Maria: A fiert graul cu lapte?
Dochia: Iaca-l aduc. Acusi. (Dochia si TugUlea ies.)
Scena II
Doamna Maria: Oana, Oana, ce robotesti?
Oana: Spal, Maria-ta.
Doamna Maria: Ce speli, Oana?
Oana: Pentru imparatul nost... Sa fie gata pan-o veni...
Doamna Maria: N-ai ispravit?
Oana: Ispravit... Le-am luat a doua oara...
Doamna Maria: Cum iti zice el, Oana?
Oana: Babatie, Maria-ta.
Doamna Maria: De ce, Oana?
Oana: Fiindca asa-i place, Maria-ta.
Doamna Maria: Dar tie cum iti place, Oana?
Oana: Cum ii place si lui, Maria-ta.
Doamna Maria: si cum te mai alinta, Oana?
Oana: Da, Maria-ta...
Doamna Maria: Da... cum, Oana?
Oana: Cum, Maria-ta?
Doamna Maria: A! nu vrei sa spui Doamnei?
Oana: Cum sa nu, Maria-ta. Pana acum doi ani ma suia pe genunchiul drept... ba nu, p-al stang, si ma juca si zicea: Oana, Oana, barlaOana, Onoi, barloi, Oi, moi... De doi ani imi zice: Babatie, cum o mai duci cu batranetile? Bine, zic. Ai zis bine? Nu, rau, ca sunt rele, bata-le focul. Asa, Maria-ta.
Doamna Maria (luand la o parte pe Irina): Ce vrei, Irino... Om de razboi... Trei luni acasa si noua pretutindeni, numai acasa, nu.
Irina: Sufletul mariei-tale ca chipul mariei-tale... Maica Domnului, adusa de la Roma de postelnicul Purcevici.
Doamna Maria: Sotie de domn si muma de domn, da Maica Domnului nu, Irino.
Irina: Buuuno!
Scena III
Cele de sus. Dochia intra aducand p-o tava de portelan alba cu margini albastre graul fiert. TugUlea Moghila incins cu sabia.
Irina: Cine sa guste intai, Maria-ta?
Doamna Maria: llinca.
llinca: Buuun, Maria-ta.
Dochia: Graul, spalat in zece ape, uscat, frecat, dezghiocat, putintica miere si scortisoara. Talgerele, boier TugUlea.
TugUlea: Iacata-le. Cel cu aur al mariei-sale.
Doamna (luand din grau, scapa talgerul si-l sparge): Ah! semn rau!... Ma gandii la Stefan, la piciorul lui, la batranetea lui... Ia! Ascultati...
Scena IV
Cele de sus. Clucerul Moghila vine intr-un suflet.
Doamna Maria: Ah! Moghila! Ce e? Bine?
Clucerul Moghila: Sarutam dreapta, bine. Vine. Ce pacatele suflu asa...
Doamna Maria: Spune degrab...
Clucerul Moghila: Spui indata, acusica... Cat ai bea o oca de vin, si e aici. M-a trimis inainte sa va spui. Calul mia schiopat, c-as fi fost de mult...
Doamna Maria: Mai iute, Moghila, mai iute!
Clucerul Moghila: Nu e nici biruit, nici ranit...
Doamna Maria: Cum e?
Clucerul Moghila: Biruitor si cu rana veche ceva mai inraita ca-n trecut...
Doamna Maria: A!
Clucerul Moghila: si ceva mai potolita ca acum sapte zile. Bogdan, slava Domnului... Ma, TugUlea taichii... Acum pe sart, Maria-ta.
Doamna Maria: Da, da, Moghila.
Clucerul Moghila: Matura tot inaintea lui. si toti ii jurara credinta, si moldoveni, si rusneci, si lesi. Sa fi vazut, Doamna, p-ai craiului Lixandru... in eternitate fidelitas, nos et descendentes nobis ... Se muie gerul. Se topira zapezile. Se umflara apele. El porunci sa stam pe loc... Se retrasera apele... Sa mergem inainte, pana sub Halici. Acolo se deschide o vale larguta. intai sta Luca Arbore, peste o mie de calareti. Mai departe, el, cu alta mie. si in fund, Bogdan, cu trei mii, pitulat intr-un zavoi care inchide valea despre rasarit... Caii nostri odihniti si iuti... Ne pomeniram cu patru insi c-un stergar alb in varful sulitei. Luca Arbore le deschise drum pana la el. Aci descalecara. Scoasera caciulile incondurate, ii sarutara mainile si-i dadura o carte ca din partea i.p.s. cardinalului... si vazuram pe domn ca pamantul, ca pamantul nu l-ar fi incaput... Atat le zise: incalecati, si haiti!... Venisera potolit si se duceau intr-o prafaraie... Sa tot fi trecut ca de cand am inceput, si se pornira lungi siruri de calareti. Lesii!... Cand sa se ciocneasca cu Luca Arbore, moldovenii se desfac in doua, si apucara unii intr-o parte si altii intr-alta. Dusmanii se reped. El... face fata dos si dosul fata, si-o ia la fuga stapanita, ceva mai iute ca lesii... in apropierea zavoiului se desfac in doua, unii intr-o parte si altii intr-alta... Pana sa se opreasca lesii, infierbantati ca de biruinta, s-aruncara valurile lui Bogdan chiuind si-i izbira. Luca Arbore ii ia pe la spate, iar din coaste ii fulgera ai domnului...
Doamna Maria: Ei, s-apoi?
Clucerul Moghila: Prinsi de toate partile, azvarlira armele jos. si curse sange pana la turloaiele cailor... Strasnic racnea leul Moldovei, ca auia valea si codrii... si vitejii crezura ca urla a razboi... si el, pasamite, ii tinea de rau... Asa se stinse ca la jumatate din lesi, pana prinsera de veste care era porunca domnului... Omul in framantarea luptei nu mai e om. il lovesti, nu-l doare. Cade si altii il calca, nu simte. Credinta vesnica, noi si urmasii nostri (lat.).
Tot se pierde ca in genunea mortii!... Numai dupa ce inceteaza batalia... Oh! Doamna!... se ridica de pe camp atata jale, ca nu poti... si curg lacrimile, si plangi fara sa stii pe cine... Dadu porunca sa alegem si sa ingropam pe mortii nostri. Putini picara, dar mari suflete. Ca la doua sute... Aci inchisera ochii postelnicul steful si parcalabul Hraman. Ca le zise milostivul: Stati, mosilor, ca nu e de voi! Ei, as!... Apoi intraram in Halici cu vro trei mii de prinsi. Aci le dadu drumul si le zise: Spuneti cardinalului sa aiba pe suflet sufletele mortilor din valea Haliciului. si inapoindu-le cartea le zise: Asta s-o scrie popilor, iar nu domnilor, si nu domnului!
Doamna Maria: Ei, s-apoi...
Clucerul Moghila: Apoi porunci halicenilor sa-i care piatra. si ciopliram cu totii, vro doua saptamani, bourii Moldovei. si eu cioplii, Maria-ta, ca domnul, vazandu-ma, nu-si putu tine rasul si zise: Mestere Moghila, capul bourului tau ca coada lui Voitis al meu... Mai grea dalta ca sabia, Moghila.
Doamna Maria: Apoi?
Clucerul Moghila: Apoi facuram mosoroaie si pietruiram Pocutia cu bourii nostri, adanci d-un stanjen, ducand dara oabla din apa Nistrului pana-n muntele al mare ce sta ca sira spinarii la apusul Moldovei. in sus al lor, in jos, de sub padurea de fagi a Haliciului, al nostru. si...
Doamna Maria: si...
Clucerul Moghila: si, dupa ce aseza tara, lasa parcalab pe Hrincovici si vames pe Chiracola. si ne insiruiram calari si plecaram inapoi cu voievozii nostri inainte. si incepuram sa cantam: Doina, doina, nu te duce de la mine, doina, nu fugi de bine, doina. intr-o zi Duminica Rusaliilor sta soarele sa scapete, ajunseram p-o cararuie de piatra. O ploita calda stropise fasia de drum. Voitis, intr-un ceas rau, aluneca de picioarele de dindarat. Domnul ii puse pintenii. Calul sari si cazu, apucandu-i piciorul sub el...
Doamna Maria (cu spaima): Cel cu rana?
Clucerul Moghila: Da...
Doamna Maria: Oh!
Clucerul Moghila: in stanga prapastie, in dreapta piept de munte. Voitis tremura... Cand l-am scos, sangele patrunsese prin legaturi... l-am dus pe maini... El atat a zis: Unde e ata mai subtire, acolo se rupe... Doftorul Cesena aci. Pana a doua zi piciorul se facu butuc... Boli, aiuri ierte-ma Dumnezeu , se facu mai bine, si de sapte zile, pe drum.
Doamna Maria: Ah!
Clucerul Moghila (auzind buciumele): Dar iata-l!... Rasare soarele, si incalzeste si pe boieri si pe oase goale, fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie n-a sarit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu inima scazuta... Doamna, sa plece fetele... (Doamna face semn fetelor sa se duca.)
Oana (furisandu-se): Sa nu-l vad? Mai bine oarba decat sa nu-l vad! (Se da dupa colacul de piatra al putului.)
Scena V
Stefan, alb ca zapada, vine rezemat la bratul doftorului Cesena, Bogdan, logofatul Taut, vornicul Jurj, hatmanul Arbore, postelnicul Toader, parcalabii Costea, Dragos, Alexa, Sandru, Paharnicul Ulea, Stolnicul Dragan, Jitnicerul Stavarsi mai multi curteni, capitani de oaste, copii de casa, hotnogi, hansari etc.
Stefan (intra prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Stati, copii! Opriti unde am vazut pe Doamna!
Doamna Maria: Maria-ta!... (I s-arunca-n brate.)
Stefan: Ea, ca cea dintai randunica, imi vesteste primavara... Catati sub piciorul drept, si de-ti gasi carbune, sa-l beau in paharul meu de sarbatoare, ca e bun de friguri; de-ti gasi plumb, sa-l topim, sa-l turnam intr-o cana cu apa neinceputa, si, din ce se va inchega, voi vedea ce va veni mai apoi.. (sade pe o laita de piatra.)
Doamna Maria (ingenunchind): ti-e cald, Maria-ta?... Ai caldura... nadusesti...
Stefan: Vrei sa-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig?
Ieronimo Da Cesena: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo .
Petru Rares: Carbune, Maria-ta.
Stefan: A, e negru, dar mai negre sunt sprancenele Doamnei... Cine-ar avea inima asa de mica si asa de neagra ca sa tie pica domnului lui?... Mario! Fii mandra de Bogdan al nostru... Io, Stefan voievod, m-am pus la porunca lui, ca si portarul Sucevei, s-a biruit tocmai cum as fi biruit si eu... Nu e asa, boieri? Nu e asa, paharnice Ulea?... Nu e asa?...
Doamna Maria: il uitasem pe el, Maria-ta... Bogdane! (Bogdan da-n genunchi langa Doamna.)
Stefan: Sa-mi dea vin de Cotnar... Vreau sa beau in sanatatea Doamnei s-a fiului ei...
Cesena: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime .
Stefan: Rares!... (Rares se duce repede pe usa de pe terasa.) Doftore, te-am ascultat pana azi... Mi-e sete... Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat in pantecele ei pe domnul de maine al Moldovei... Voitis?... E bine?... El nu are abur, ci suflet... Sa-l plimbe in fiece zi pana m-oi intrema... (Rares vine cu trei pahare, doua de argint si unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Stefan farama intre deste carbunele si-l pune in paharul de alabastru. Doamna si Bogdan iau paharele de argint. (Stefan ridica pe al sau.) in sanatatea... Ah!... (Lasa paharul in jos.)
Doamna Maria: Ce te doare, pacatele mele?
Stefan: Nimic pe domnul Moldovei... Ce e durerea?... si toate pe Stefan Musatin, fiul lui Bogdan si nepotul lui Alexandru cel Bun... Da de dusca, Bogdane... (Stefan soarbe paharul.) Cald...
Cesena: Sa ne odihnim, serenissime.
Stefan: Sa te odihnesti, doftore... in Italia se odihnesc mult principii... ii!... Ce-o fi durerea?
Cesena: Odihna, serenissime.
Stefan: Ma voi odihni, dar nu acum.
Doamna Maria: Te rog... sa mergem...
Stefan: Ma rogi?... Neadormitul Stefan a ajuns lauza Moldovei... Moghila, sa-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan si-a ramas fara pecetea domneasca... O!... (Stefan iese la bratul doftorului Cesena si la al Mariei pe usa de pe terasa, urmat de toti.)
Scena VI
Paharnicul Ulea, Stolnicul Dragan si Jitnicerul Stavarraman. Oana priveste in toate partile, vrea sa se duca si se teme sa n-o vada.
Paharnicul Ulea: in curand scaunul Moldovei e vaduv. Piciorul lui Stefan obrinteste. incheieturile lui sunt prinse. Bietul domn! Mare a fost... ca de marimea lui nu mai sufla nici un boier... Ei, ce ziceti?
Stolnicul Dragan: Ce sa zicem?... Bogdan?... De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred ca dupa datina ar avea drept Stefanita, din tarigrad, fiul raposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Stefan...
Jitnicerul Stavar: s-apoi domn schilod cine a mai vazut? Chior? treaca-mearga... dar orb? Ca n-are un ochi deloc. I l-a scos cu sulita un calaret teuton la Cosmin... O! sa-l fi vazut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o closca nedibace, cum ragea snopind pe dusmani... ai fi zis ca vedea mai bine cu un ochi decat cu doi...
Paharnicul Ulea: tara are nevoie de tihna. Cu Bogdan, iar razboaie.
Stolnicul Dragan: Stefanita e nevarstnic. Vom alcatui o epitropie...
Jitnicerul Stavar: Din cei mai de seama boieri... Hatmanul Arbore, parcalabul Grumaza si d-ta, paharnice Ulea... Prefer sa ma racoresc fara sa simt frigul (it.). Nu, prealuminate (it.).
Paharnicul Ulea: Saat! Nimic lui Arbore. Pana n-o inchide ochii soimanul, sa nu vorbim decat boierilor cu meteahna. Din sfatul domnesc... lui Gavril Lepadatu si comisului Roata. Atat. Ochiul vulturului batran clipeste inca... Varsa vapai, ma frigea privirea lui... Saaat! (Tustrei ies pe poarta din dreapta.)
Scena VII
Oana singura, apoi Petru Rares.
Oana: O! Doamne, Doamne! Sa schimbe ei ursita? Cine sa inchida ochii? Domnul cel sfant? N-are sfarsit cel care are mila de toti! (Da sa iasa pe dupa castel si se intoarce la glasul lui Rares.)
Petru Rares (iesind din castel): Ce, fugi, Oana?
Oana: Nu, Rares.
Petru Rares: De ce-ti sunt ochii rosii? Ai plans?
Oana: Nu...
Petru Rares: Ba da... Ochii tai sunt tulburi...
Oana: Ce ochi sa ramaie senini cand ai bunului Stefan ard!
Petru Rares: El are noua suflete, Oana. Ploile, zapezile, zbuciumul si drumul lung si greu... Olecuta de odihna, si se intremeaza zmeul batran.
Oana: Da, Rares, da...
Petru Rares: si se face bine...
Oana: Bine?... Bine sa-i dea Dumnezeu!... Bine...
Petru Rares: si tie, Oana...
Oana: si d-tale, Rares...
Petru Rares: si noua, amandurora...
Oana: si, Rares, si...
Petru Rares: Da-mi o mana, Oana...
Oana: De ce?...
Petru Rares: Asa, ca mi-e draga...
Oana: O!...
Petru Rares: Ce razi? Nu ti-am mai spus?
Oana: Ba mi-ai spus... de cate ori... in urma mai ales...
Petru Rares: si dreapta mi-e draga, si stanga mi-e draga, si amandoi ochii cu lumini adanci, si parul tau rotunjit pe spate si involt ca un fum auriu, si gura ta cu buze ca macesea, si mijlocul tau ca trestia de balta, si mersul tau usor ca de presura, si toata fiinta ta...
Oana: O! Rares... (Rade.) si toata fiinta mea... (Rade.)
Petru Rares: Toata fiinta ta mi-e draga, ca te iubesc, Oana!
Oana: Cum, Rares?... (Rade.)
Petru Rares: intruna te-am visat, Oana... si te-am vazut intruna la razboi... Cand porneam cercetasii, cand ma bateam, cand ma culcam, cand ma sculam, calare, pe jos, la sipote, in codru, neostiat [6] in fata ochilor mei...
Oana: Ca p-o sora, Rares.
Petru Rares: Nu ca p-o sora...
Oana: si de cand, Rares?
Petru Rares: De cand implinisi 14 ani... De pe la Paste...
Oana: Mi-esti drag, Rares, dar...
Petru Rares: Dar...
Oana: Nu tii minte cand ma ridicai in brate sa rup para cea mai coapta, cand te catarai in varful copacilor ca sa-mi dai pui de stancuta...
Petru Rares: Da... si te sarutam...
Oana: Da, si ma sarutai... s-acum... na... saruta... (Rade.)
Petru Rares: Nu, Oana, nu asa!
Oana: Dar cum, Rares, cum?... Ca p-o miluita fara parinti?
Petru Rares: Nu...
Oana: Ca p-o pripasita la curtea Doamnei Maria?
Petru Rares: Ah! nu...
Oana: Ca p-o pasare pribeaga?... si nu uita ca tu esti boier, Rares...
Petru Rares: Ce boier?... Al Mariei s-al lui Rares, pescarul din Harlau.
Oana: Esti capitan de oaste si prieten al domnului Bogdan...
Petru Rares: Sunt ce sunt, si fara tine mai bine sa nu fiu!
Oana: Doamne, Rares... Dar tu mi-esti ca un frate... Eu mireasa? N-ai nici cui sa ma ceri.
Petru Rares: Stapanului a toate, ca unui drept parinte.
Oana: A! nu, Rares, nu!... Nu simt nimic in mine... Mi-esti drag ca un frate, dar nu te iubesc... si domnul e bolnav...
Petru Rares: Domnul e bun, milostiv si indurator... (O saruta pe amandoi obrajii si pleaca repede.)
Oana: Ciudat!... Dar sa nu uit pe Paharnicul Ulea! (Iese prin stanga pe dupa castel.)
Scena VIII
Stefan, cu piciorul infasurat, iese schiopatand putin la bratul Doamnei Maria, Ieronimo Da Cesena.
Stefan (se aseaza pe laita de piatra de sub copacul din mijloc): Asa... Aer, doftore, aer... Cosi, serenissime... non, serenissime... si, serenissime ... pentru o zgaiba... Parc-as fi copil...
Cesena: Serenissime, nici o miscare...
Stefan: Zau...
Cesena: Parole non piu ...
Stefan: Non piu... Ca un mort... uf!... cand voi avea nevoie de d-ta, doftore, te chem... (Doftorul se duce in castel.)
Doamna Maria: Asculta-l...
Stefan: Eu?... S-ascult?
Doamna Maria: Maria-ta...
Stefan: N-am ascultat de tatari, de lesi, de unguri, de turci... si s-ascult d-un venezian... a! ha!...
Doamna Maria: De cand ai inceput sa vorbesti, a crescut caldura... (ii pipaie mainile).
Stefan: si va veni s-un doftor de la Nüremberg si altul de la Mengli-Ghirai... imi scrie ca stie si toaca-n cer... Un evreu...
Doamna Maria: Mai putin, Maria-ta...
Stefan: Putin, putin... Toti doftorii la capul unui bolnav...
Un curtean: Maria-ta, foaia judecatilor.
Doamna Maria: Ah!
Stefan: Clucerul Moghila? Sa...
Scena IX
Stefan, Doamna Maria, Clucerul Moghila.
Clucerul Moghila: Maria-ta...
Stefan: Judecatile dezlegate.
Clucerul Moghila (citeste): Oancea cu vaduva lui Isaia pentru o fasie de mosie. Prigonitorul pierde. Pan Miraut nu da depline socoteli ipitropisitilor sai nepoti. E osandit sa le plateasca 100 de galbeni genovezi si sa nu mai ipitropiseasca pe vreunul din neamul lui au din prietenii lui. Obstea razasilor Patrascani pentru 12.000 de falci, cu munte, cu stani, cu tarcatori si cu ocini. Judecata, peste alta zi nehotarata...
Stefan: De ce?
Clucerul Moghila: Prealuminatul Bogdan s-a fagaduit ca va merge insusi la fata locului.
Stefan: Bine.
Clucerul Moghila: Vornicul Duma, fiul lui Vlaicu, varul mariei-tale, cu sapte sate omenesti pentru robire de mori. Vornicul Duma pierde.
Stefan: Cine pierde?
Clucerul Moghila: Varul mariei-tale.
Stefan: Bine! Asa, prealuminate... nu, prealuminate... da, prealuminate (it.)
Clucerul Moghila: Parcalabul Ieremia cu popa Frusanel pentru vaduri de pive. Frusanel ramane pe pan Ieremia. Hatmanul Dugea cu satele rusesti de langa Roman pentru vro 3.000 de stanjeni. Hatmanul ramane pe rusi.
Stefan: i... i... i... rau... Bine a judecat, dar rau... stiu... Spune-i lui Bogdan sa taie din mosia mea Trifesti 3.000 de stanjeni si sa dea rusilor...
Doamna Maria (la urechea lui Moghila): Scurteaza.
Clucerul Moghila: Sa nu ies eu scurtat, Doamna.
Stefan: Ei?
Clucerul Moghila: Cele criminalicesti. Din douazeci de pricini, doua mai insemnate. Un naravit hot, taierea mainilor. Un ucigas, zobirea capului cu buzduganul. Toate au fost prefirate cu de-amaruntul de inteleptul Bogdan-voda.
Stefan: Bogdan... Razboi si dreptate... Razboi impotriva oricarui dusman si dreptate fata de oricine... de neamurile tale... de tine chiar, desi dupa legea pamantului nu se cuvine sa judeci. Domn d-ai fi... sa stai d-oparte... Altii sa aleaga.
Doamna Maria: Maria-ta, prea mult...
Stefan: Daca Cesena ar avea chipul Mariei ori Maria stiinta lui Cesena, m-as vindeca intr-o clipa si m-as imbolnavi in cealalta. Adu mana, Mario. Mai am caldura?
Doamna Maria: Nu, Maria-ta.
Stefan: Atunci?... Ce mai e, Moghila?
Clucerul Moghila: Pricinile de judecat.
Stefan: Le pui zi peste... Azi e 30 iunie... Peste trei zile. (Clucerul Moghila iese pe poarta din dreapta).
Scena X
Stefan, Doamna Maria, Oana.
Un curtean: Oana, Maria-ta. Nici o vorba (it.)
Stefan: Oana?... Sa intre... (Oana intra.) A! babatie... Cum o duci cu batranetile?... Vino incoa... aci... jos... mai aproape... (Oana ii saruta mainile si le-aduce la frunte.) O pluta batrana si scorborosita langa un bradut verde, stufos si drept! Cine te-aduse pe tine pe taramul asta? si de unde?
Oana: Maria-ta... De unde?... Nu stiu...
Stefan: Nu mai am caldura. Sunt bine. Uite, Mario... De unde?... nu stii. Ia uita-te la mine... Asa... Tu ai ceva in capul asta... Mi-ascunzi ceva... Vrei sa-mi spui si te opresti...
Oana: As vrea, Maria-ta...
Stefan: Ei...
Oana: As vrea, Maria-ta...
Stefan: Rares...
Oana (tresare): Rares?
Stefan: Da, Rares, nu ti-a mai prins vro stancuta... Da... da... s-a facut mare... E capitan... Se bate cu lesii si se bate zdravan... O s-ajunga hatman... Caci n-am avut parte de copii!... Alexandru... Ilias... Petru... Cat sa lungesc pomelnicul?... si Olena, dupa fiul nebunului de cuscru al Moscovei... ii moare barbatul... Ea si fiul ei inchisi intr-un turn... si eu?... Doar cu Bogdan...
Doamna Maria (aratandu-i pe furis pe Oana): Sa nu maniem p-al-de-sus...
Stefan: Da... Partea mea a fost sa sarut ce este al meu ca si cum n-ar fi al meu, sa fur mangaierile, si mangaiere sa nu am... Ce-ai vrea sa-mi spui, Oana?
Oana: As vrea, Maria-ta, sa...
Stefan: Ei...
Oana: As vrea...
Stefan: Doamna... sa stii ca fetiscana asta s-ascunde de tine...
Doamna Maria: Da, Oana?... Va las...
Oana (cuprinzand genunchii Doamnei): Iarta-ma, Doamna! (Doamna Maria o mangaie pe par, surade si iese.)
Scena XI
Stefan, Oana, mai tarziu doftorul Cesena.
Stefan: Mai aproape... mai... Spune-mi...
Oana: Sosisi, Maria-ta... Tare mi-era dor... Ma dadui dupa colacul fantanii... s-auzii tot...
Stefan: Tot si nimic...
Oana: Nu...
Stefan: Atunci nici tot, nici nimic... (O mangaie.)
Oana: Nu... Porni alaiul domnesc si trei boieri ramasera...
Stefan: Trei boieri?
Oana: Da... Paharnicul Ulea, Stolnicul Dragan si Jitnicerul Stavar...
Stefan: Paharnicul Ulea?
Oana: Vorbira si-i auzii... O urzeala, Maria-ta...
Stefan: impotriva mea?
Oana: Nu, Maria-ta...
Stefan: Atunci, impotriva cui?
Oana: impotriva lui Bogdan...
Stefan (sare in sus): Ce?
Cesena (intrand repede pe usa de pe terasa): Basta, senerissime!
Stefan (pune mana pe sabie): Iesi! (Iese.) Da-nainte, Oana!
Oana: Vor s-aleaga domn pe nepotul mariei-tale, pe Stefan, fiul raposatului Alexandru.
Stefan: si-n locul cui s-aleaga domn? Nu este domn?
Oana: Dupa ce nu va mai fi... (isi cuprinde capul in palme.)
Stefan: Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o si-mpart! (Ca si cum ar vorbi singur.) Patruzeci si sapte de ani am dus tara cu noroc... (Scuturandu-se.) Am so duc si cand voi muri, si dupa ce vor pecetlui piatra pe dasupra mea!... Oana, bine-ai facut... Sa n-afle Doamna... iti poruncesc sa nu mai stii nici tu!
Oana: Da... Ca si cum ar fi fost aici si c-o lingura as fi luat... si-as fi aruncat in foc... a ars... si-apoi, nimic... (isi scutura palmele.)
Stefan: A!... Asa... asa... Du-te. (Oana se duce pe usa de pe terasa.) O! ce pacat ca nu i-am marturisit de unde e! (il trec lacrimile.) De! nu fi muiere! (Bate in palme. Un curtean intra din dreapta.) Moghila... Sa vie indata. (Din intamplare gaseste o oglinda veneziana.) Grozav am imbatranit!
Scena XII
Stefan, Clucerul Moghila, venind pe poarta din dreapta.
Stefan: Moghila, lasa inchinaciunile.
Clucerul Moghila: Sa-mi spuie popa, nu te mai inchina... bine ori rau... Dar sa iasa din icOana la care te inchini o mana care sa te ia de par... O!...
Stefan: Pofta de gluma... Sa glumim, clucere Moghila.
Clucerul Moghila: Sa glumim?
Stefan: Ah!... Nu e nimic... Unde-au ajuns slovenii cu letopisetul meu?
Clucerul Moghila: Abia la jumatate...
Stefan: La ce fapt?
Clucerul Moghila: La batalia de la Cosmin.
Stefan: Ce spui?... Abia vro 39 de ani din viata mea. si mai au...
Clucerul Moghila: Jumatate...
Stefan: inca 39 de ani...
Clucerul Moghila: Daca jumatatea d-a doua n-a fi ceva mai lunga ca cea dintai.
Stefan: O! ho! ho!... Slovenii s-au pripit la scris... N-au gresit... presimtind ca-n a doua jumatate... Cam grea rasuflarea de cateva zile... Moghila, ce face Voitis... bidiviul care m-a purtat in spinare doisprezece ani?
Clucerul Moghila: Ar face bine daca n-ar fi pus picioarele in sus...
Stefan: M-a lasat?
Clucerul Moghila: S-a dus bietul Voitis... Cum ajunse in grajdul de piatra pica d-a-n picioarele, casca gura, mai sufla o data si...
Stefan: Asa se cade sa moara un domn... dar el...
Clucerul Moghila: Calul domnului, Maria-ta...
Stefan: Da, calul domnului... Stefan fara picioare si fara cal... O! si cum ma ducea la izbanda... ca un vifor napustit in valea Sucevei!... Semn rau...
Clucerul Moghila: Ei, as!...
Stefan: Semn rau, Moghila!... Ce va sa zica sa mori de moarte buna?
Clucerul Moghila: Sa mori in patul tau.
Stefan: Nu, Moghila... Dumnezeu a dat omului simturile prin care vegheaza sufletul. La o carnire a vietii simturile, unul cate unul, incep sa se intunece. O sita se coboara pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi... Se vatuieste auzul. S-a dus ascutimea lui... Aud...? Ce zici?... Nu mai aude... si cand cercetasii nu mai vegheaza, sufletul paraseste starvul acesta... Asta e sa mori de moarte buna... Eu aud si vad ca la patruzeci de ani...
Clucerul Moghila: N-aveam dreptate?... Istoria a ajuns la jumatatea vietii mariei-tale.
Stefan: Asa ar fi de n-ar fi si pieiri naprasnice... Nu de sabie, nu de apa, nu de foc, ci cand piei ca mine... Nimic. (Se sprijina pe Moghila.)... Cu sufletul intreg, cu Dragoste pentru toata tara cu tot cuprinsul ei... oh!... Asculta, Moghila... Vorba de pe urma a lui Stefan e lege tuturora?
Clucerul Moghila: Sfanta ca sfanta cumincatura din sfantul potir!
Stefan: si voua, boierilor?
Clucerul Moghila: Boieri, curteni, razasi, tarani, una in fata domnului.
Stefan: Sa strangi pe boierii si pe ostasii ce-au mai ramas in Suceava, maine, intai de iulie, zi in care... Nimic. (Se sprijina pe Moghila.)... Esti tu credincios, Moghila?
Clucerul Moghila: Ca-n fata lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Christos... Jur!...
Stefan: Nu jura... Ca n-are sa afle nimeni din ce-i auzi? Destul, prealuminate
Clucerul Moghila: Nimeni!
Stefan: Maine sui in scaunul Moldovei pe Bogdan...
Clucerul Moghila: Doamne!
Stefan: Ce?
Clucerul Moghila: Doamne... Faca-se voia ta...
Stefan: Am imbatranit... O! indoiala!... si as putea sa scap... dar sufletul nu vrea si trupul nu mai poate... (Trage sabia pe jumatate.) Nu... nu ma mai asculta... Degeaba o port... (Se reazema pe Moghila.)... si poate sa dau ochi cu al de Sus...
Apus de soare - actul 1
Apus de soare - actul 2
Apus de soare - actul 3
Apus de soare - actul 4
Aceasta pagina a fost accesata de 3337 ori.
