Parazitii - Partea 3

Parazitii - Partea 3

de Barbu Stefanescu Delavrancea


Sasa felicita pe orator, asigurandu-l ca raposatul merita un asemenea discurs, rugandu-l insa ca sa-i permita o mica observatie, privitoare la "inaltele fete bisericesti". Oratorul se arata fericit intr-o inganare curtenitoare: "O! doamna... cum de nu.... va rog... nimic nu e perfect"...

- As dori sa scoateti pe Brutus din discurs... Revizorul isi reluase fraza din articolul lui Ludoveanu: "cand a crezut ca natiunea nu mai poate astepta nimic de la el, ca un alt Brutus s-a strapuns cu un glont de revolver".

- ...Va marturisesc ca nu cunosc viata acestui om mare. imi pare rau ca s-a impuscat, dar istoria aceasta ar nemultumi pe episcop si pe archiereu, care doresc sa creada ca s-a impuscat din greseala. Altfel, legea i-ar opri ca sa slujeasca.

Revizorul se uita lung la Ludoveanu, parca ar fi voit sa-i spuie: "Acea figura a ramas numai a ta, si e geniala". Apoi fagadui ca il va compara cu alt roman, inlaturand pe "Brutus din chestie". O idee minunata avu Ludoveanu: sa scoata intr-o brosura, frumos imprimata, studiul pe care-l pregateste, precum si "clasicul" discurs al amicului sau.

Va costa maximum o mie de lei. Sasa Malerian, incantata, abia-si stapani bucuria. Le multumi. ii insoti pana la poarta si ii ruga sa se tie de cuvant "oricat ar costa".

- Frumoasa femeie! Femeie fara varsta! zise Ludoveanu.
- Genial tipograf! raspunse revizorul. O mie de lei pentru cincizeci de pagini!

si incepura sa rada.
7

S-au intors de la cimitir. Cosmin s-a trantit cu fata in sus in odaita din fund. O lumina trista ii bate in geamuri: cele din urma raze galbui ale apusului, in pleoapele sale ostenite strivi doua lacrimi. Un suras melancolic i se opri pe buze... De-ar intarzia cu masa... de nu ar auzi pe nimeni... de nu i s-ar deschide usa... Asa cum sta, vesnic ar voi sa stea... Sunt momente cand sufletele ostenite nu mai pot rabda pe nimeni... Un cuvant i-ar sfarama acel echilibru estatic, acea liniste trista prin care vede tot ce s-a petrecut de ieri pana astazi... Faptele sunt aceleasi, nici o iluzie nu le poleieste. Dar, dupa cum tavanul i s-a ridicat, ca un cer inalt sub privirea lui neclintita, tot astfel si faptele se afunda in timp, parca s-ar fi petrecut acum douazeci de ani, iar nu acum doua ore... Comedia a fost mai cruda decat si-o inchipuise...

in Biserica Sf. Gheorghe un profesor de istorie a discutat o jumatate de ora data cand s-a nascut "batranul dascal al tanarului popor roman". Un volum, Primii nostri carturari, incercare necunoscuta si nevatamatoare, punea data nasterei lui Paul Malerian, din satul Malaereti, la 1815, pe cand istoricul, cu documente, cu notite de prin cele dintai publicatiuni periodice, cu autografele lui Heliade, Aricescu si Laurian, dovedea ca "nu se putea naste decat in 1817". Lumea vorbea incet despre alte lucruri. "inchipuieste-ti un moment ca s-a nascut la 1815, zicea un student vecinului sau, stii ce s-ar intampla?" "Nu." "Malerian n-ar fi mort." "De ce"? "Daca s-a nascut la 1815, nu e mort, caci a murit cel de la 1817." "Doamne, soptea o femeie care se plictisise, vecinei sale,sa vede ca omul acesta tine raboajele arhanghelului Mihail." Cand oratorul ajunse la valoarea operelor didactice ale raposatului, geografii, istorii sacre, nationale, universale, gramatici si carti de lectura, episcopul intreba daca mai tine mult. Pe drum, pana la cimitir, in mijlocul multimii, cate n-a auzit! De ce s-ori fi insirand oamenii dupa dricuri daca e sa vorbeasca de haine, de comert, de politica si de scandaluri? inaintea mortului, cantari ostenite, in urma lui, glume si petreceri. Cei mai respectuosi sunt aceia care se desprind de alai si se furiseaza la cea dintai raspantie.

La cimitir a venit randul revizorului. S-a suit pe mormanul de pamant proaspat. Capul lui mic predomina, ca inaltime, toata multimea de scolari si curiosi. Dupa ce a aruncat mana, cautand un gest eroico-sacerdotal, a pornit cu prima parte. Nimeni n-a plans. Sasa isi tinea batista la ochi. Nici chiar cand oratorul a ajuns la "spuneti voi...spuneti voi", n-a produs nici un efect. Din cauza aceasta, sau poate fara voie, n-a trecut cu vederea figura cu Brutus". Afirma dar ca raposatul s-a sinucis. Aci o adevarata scena. Episcopul si archiereul - alarmati. Sasa Malerian si-a luat batista de la ochi, lucru de care se vedea ca-i pare foarte rau. Degeaba insa fulgera cu privirea pe orator, oratorul isi terminase figura si lumea aflase ca "veteranul, ca un alt Brutus, isi strapunsese creierul cu un glont de revolver". Dupa Brutus a urmat un lung sir de barbati din antichitate, nici chiar Anibal n-a scapat, caci si el, "intr-un moment suprem, a sorbit otrava eroilor". si acela peste care cadea pamantul, rasunand in pleoapa cosciugului, nu expia decat o singura greseala care nu privea pe nici unul din acei comedianti... Lumea se departeaza trist, fiind cald, praf si cale lunga... E ceva insa de care ii e frica sa se apropie cu gandul. Ce capriciu si pe Sasa, la intoarcere, sa-l puie pe el cu Gelina in trasura! Pe drum nu simtea nimic, nici mila, nici cainta, nici rusine, nimic din lupta de pana atunci. Aproape de casa a indraznit s-o priveasca. Peste figura alba a Gelinei, zabranicul negru. O statuie de marmura vinetie. in clipa aceea, ea incepu sa planga, fara a se misca. si fara sa vrea o intrebase: "Plangi, domnisoara Gelino?" si ea, cu o liniste supraumana si cu un glas ca din alta lume: "Dar ce, vrei sa rad?" si acest raspuns il desteptase ca pe-un cloroformizat in mijlocul operatiei.

Ah! da, el e autorul acestei oribile comedii. El a incoronat virtutea in templul antic de sub cerul modern! Ce rusine!

Cosmin sari din pat si incuie usa. Cand il va chema la masa... sa nu-i dea bratul... desigur, ea se va grabi ca sa-l cheme... Asa e... Se aude cunoscutul fasait de fuste... Cel putin acum ar fi trebuit sa trimta pe altcineva...

Batu in usa. Cosmin stranse pumnii si, dupa ce strivi intre dinti un "ah", ii raspunse:

- La masa? Bine. Vin indata.
- Georges...
- Da, da, du-te, te rog, sunt dezbracat. Catva timp o simti stand cu mana pe clanta, apoi fasaitul rochiilor se departa. De mirare ca nu-i raspunsese: "Esti dezbracat? nu face nimic, deschide, mon ange!" Cum n-o fi auzind glasul preotilor: "Vesnica lui pomenire! vesnica lui pomenire"? Lui ii rasuna in urechi ca niste trambite... Ce curiosi ochi are, cand mangaie ii sticlesc ca la pisica... Ceea ce nu pricepe e ca de ieri o vede altfel... o simte... o intelege cu totul altfel decat pana ieri... Ce s-a schimbat in ea?... Ce s-a schimbat in el?... si despre batran alte ganduri... Altele?... Dar pana acum cateva zile nu se gandise deloc la el... De la revolta si ura din seara de la "Costandin" pana la mila nesfarsita de astazi este o cale infinita... Cand a strabatut-o?...

La masa, Sasa l-a pus la dreapta. in stanga ei e sor'-sa, madame Firica Ghimbavu, vaduva unui bacan. Langa el, Valeri. in fata lui, Gelina. La inceput nimeni nu vorbea. Gelina privea neclintit in farfurie. Sasa turna necontenit in paharul Firichii, care bea si, dupa fiecare pahar de vin, zicea oftand: "Saracu nenea Paul! Dumnezeu sa-l ierte!" Pe la friptura Firica prinse pofta de vorba.

- Vai! Saso draga, cand ma gandesc la cate spunea revizorul, imi vine... saracu nenea Paul! Asa e... a muncit... nu putea sa zica ca va lasa pe drumuri... mosie, casa, vie, bani... saracu nenea Paul... Dumnezeu sa-l ierte!... Acolo, cu virtutea si cu ... templul, a fost grozav de bine! si dupa ce mai bau inca un pahar de vin: Saso draga, cine erau aia de care pomenea el, Brutus, Cinatu, Lanibal, pesemne alti profesori ca nenea Paul, Dumnezeu sa-l ierte! Ma apuca fiori cand ma gandesc. Vezi d-ta? Daca nu se-mpusca, traia si astazi. Ar fi vazut si el fetele capatuite. N-a avut parte, saracu nenea Paul!

incepu sa planga cu hohote, isi sufla nasul si bau un pahar de vin. Cosmin pleca capul in jos. Gelina se scula de la masa, spunand ca o doare capul.

- Ai dreptate, Firico, zise Sasa, revizorul a fost la inaltime. Ce pacat ca a pomenit de Brutus! Episcopului nu i-a placut, incolo, minunat! Asa e, domnule Cosmin?

- Da, raspunse Cosmin.
- Dar si tanarul Ludoveanu a scris tot ce s-a petrecut. Amandoi vor scoate o carte despre Malerian, si nu costa decat o mie de lei. Nu e bine, dle Cosmin?

- Da, raspunse Cosmin.
- Numai atat costa, mamŕ? intreba Valeri.
- Da, ma chčre, dar o fac asa de ieftin pentru ca tata-to a fost un om mare. Nu e asa ca e ieftin, dle Cosmin?

Sasei ii venea foarte greu sa-i zica domnule, dar n-avea ce face, era Firica de fata.

- Da, raspunse Cosmin. Firica voind sa zica ceva, ii cazu furculita si, pe cand o tragea cu piciorul, Sasa se pleca repede spre Cosmin si-l intreba:

- Esti bolnav?
- Nu, raspunse Cosmin. Firica ridica capul de sub masa. Era rosie, sudoarea ii curgea de pe obrajii ei rotunzi.

- Dar cine era acela de la Sfantu Gheorghe, Saso draga? Doamne fereste! il apucase alte alea. Ei, si daca s-a nascut la atata si nu la atat, ce-a iesit de-acolo? Doamne, iarta-ma, ca-ti vine sa razi!

Firica incepu sa rada si sa se inchine. Bau un pahar de vin. Se intrista. Aduse servetul la ochi. incepu sa planga, sa suspine si sa vorbeasca.

- Cand ma gandesc... la nenea Paul... ce om, Saso... ce om!... mosie, casa, vie, bani, bani munciti... si cand sa se bucure... sa-si vada fetele capatuite... ooh! Valeri, oh!

Valeri plangea, desi nu se gandea la nimic.
- Plangi, Valeri, plangi, fata mea, urma Firica oftand, ce ai pierdut tu nu se mai gaseste!

Sa pierzi ceva pe care sa nu-l mai gasesti! Aceasta fraza emotiona pe Sasa si, vazand ca sora-sa se uita la Valeri, intreba pe Cosmin, incet si mangaietor, ca in serile de fericire: "Esti bolnav? spune-mi, ce ai"?

Cosmin se ruga sa-i dea voie ca sa se retraga. in pragul usii lui, Sasa il apuca de brat. Acest brat il facu sa se scuture. Parc-ar fi simtit un sarpe. Ea il privi cu niste ochi scanteietori.

- Esti bolnav? Georges, ce ai? Sa chem doctorul? Sa-ti fac un ceai... sa ti-l aduc mai tarziu... esti bolnav... ai calduri!

Vorbea suierat si nu-si dezlipea ochii din ochii lui. Cosmin isi scoase bratul din al ei si-i raspunse deschizand usa:
- Te rog, te rog, sa nu vie nimeni la mine astaseara. Sunt ostenit. Nici doctor, nici ceai, nimic, nimic, nimic!

Cosmin se inchise in odaie. Sasa se uita lung in usa. Niciodata nu fusese atat de nervos si de aspru. Nimeni!... Sa-l stie bolnav si sa nu-l ingrijeasca... Revizorul a spus atat de multe... L-a emotionat... Asa e... linistea o sa-i faca bine.

Cosmin aprinde lumanarea. Se plimba prin casa. in capul lui se bat impresiile, se rup gandurile. Ar dori sa fie singur intr-o campie nemarginita, sa nu vada om, sa n-auda miscare. in mijlocul pustiului sa se culce, sa doarma si sa nu se mai destepte. Sa nu simta, sa nu doreasca, sa nu vada decat o masa infinita de pamant.

"Toata lumea a ras de el, afara de o singura fiinta!"... Numai acei ochi albastri si senini au plans de mila, de iubire, de durere... Din ce vis nesuferit se trezeste.... N-a fost vis, ci realitate si rusine!... S-a incalzit in casa lui, s-a saturat la masa lui... si el, el, care traieste, ce-a facut? I-a dat foc casei? I-a rapit averea?... I-a batjocorit viata, apoi i-a pus un revolver in mana si i-a zis: ori te impusti, ori sa-ti vezi casa casa de prostitutie!... Nefericitul si-a ales moartea, iar el, el, prostituatul, a ramas stapan acolo unde n-a adus nimic, afara de rusine! Sub ochii unui batran generos si ai unei fiinte divine niciodata nu s-a comis o crima mai stupida la inceput si mai oribila in urma!... A gresit?... O data... de doua ori... de zece ori... Trebuia sa se opreasca... Trebuia sa plece, fara sa se uite indarat... As, nu, linistit, nepasator, petrecea, se simtea fericit, infumurandu-si mintea ca razbuna natura insultata de un batran... El, judecator suprem?... El?... Un molesit, un nesimtitor, un decazut, un betiv, un parazit murdar!

Cosmin se opri in mijlocul casei si, rotind o privire de om care-si pierde vederea, se izbi cu amandoua palmele peste obraji. O ploaie de stele scaparara inaintea ochilor.

Aude sau i se pare? Cineva bate la usa... Sa nu vina! Sa nu vina! Ar fi in stare sa-i spuie tot ce au facut si s-o intrebe: cum se numesc faptele lor?... Bate la usa... Prin cimitir rasuna inca Vesnica lui pomenire! si ea ii bate la usa?... Daca e asa, sa intre si sa-i spuie daca e nebunie sau crima ceea ce au facut ei! Cosmin se repezi la usa si-o tranti de perete... si-a pierdut mintile?... Ochii care-l privesc sunt ai lui Malerian?...

Picioarele i se muiara. Se sprijini de coltul sobei, scapa capul in piept si mormai:

- Poftim, domnisoara, poftim... Era Gelina, imbracata in negru, asa cum fusese la cimitir.
- Domnule Cosmin, zise Gelina, si glasul ei curat tremura ca glasul unui soprano intr-o catedrala, as dori sa-ti vorbesc, si grabnic, si deslusit. Mama s-a culcat. Valeri doarme.

Gelina se rosi, trecu o batista pe la ochi si se opri cateva momente. Cosmin, cu linistea unui om care nu mai simte, ii dadu un scaun si o ruga sa stea si sa vorbeasca, ca el "o asculta, da, fireste, cu placere... o! cum de nu... cu placere..."

Era alb.
- Domnule Cosmin, reincepu Gelina privindu-l neclintit, a fost un om muncitor, cinstit si generos, si acum nu mai este. si-l iubeam nu numai pentru ca mi-era tata, ci pentru ca, de cand mi-aduc aminte, acest om mi s-a parut un martir. N-avea decat sa ma priveasca, si mi-era de ajuns: stiam ce vrea, stiam ce-l doare, caci ori de cate ori eram unul langa altul, intelegeam si sufeream impreuna. intr-o zi insa, este aproape un an, intr-o zi de durere pentru mine, am ramas singura, am inteles numai eu ceea ce el nu banuia inca. Din acea zi am suferit pentru amandoi, pentru amandoi si pentru un vis mare, stins intr-o clipa de oroare... De ce te uiti asa?... Te gandesti la altceva?... Nu ma intelegi, domnule Cosmin?

- Da, da, am inteles, am inteles! raspunse Cosmin, tresarind speriat.

- Multe zile si multe nopti am vroit sa nu cred; am incercat sa spun ochilor mei ca mint, ca nu vad! intr-un acces de friguri am vroit sa mi-i scot, dar n-am avut curaj... El a avut. Eu n-am avut curaj, si am vazut inainte... Oh! domnule Cosmin, domnule Cosmin!...

Privirea lui aiurita cazu in jos. Strigatul ei plutea in aer, se invartea pe langa urechile lui, il simtea sfredelindu-i constiinta. intr-o clipa de revolta ridica capul in sus, deschise gura, voind sa-i zica: "Sfarseste odata si da-ti veridictul!"

- Poftim, domnisoara... inteleg... da, de ce nu!... El a vorbit? Ceea ce il zdrobi fu constiinta limpede ca spusese altceva decat voise, ca era odios si ridicol!

Gelina il privi lung. Pe figura ei se cobori un val senin si bland.
- Doresti sa sfarsesc, domnule Cosmin? Sa sfarsesc. Sunt aici trei fiinte care nu pot trai la un loc. Una din ele trebuie sa plece. Eu, d-ta si... Pe ea insa nimeni nu are dreptul s-o dea afara. Dintre mine si d-ta, d-ta esti acela care sa hotarasti. Cine vrei sa plece, acum, indata?

Pe Cosmin il podidi plansul, un plans binefacator.
- Eu, domnisoara! raspunse el acoperindu-si ochii cu amandoua mainile. Voi pleca indata, dar, te rog, te rog sa-mi spui daca vreodata ma vei ierta!

- Da! raspunse Gelina plecand repede. in prag insa se opri, il privi cu ochii plini de lacrimi si-i zise: Dintr-un vis mare nu mi-a ramas decat o mare durere, dar cel putin... oh! iti multumesc... acum, mai mult, n-ai fi putut face...

Usa se inchise. Cosmin auzi in lungul coridorului niste suspine nabusite.

Se sterse la ochi. isi lua palaria si bastonul. Sufla in lumanare. Se cobori pe scara cea mica, care da in fundul curtii. Deschise poarta si se repezi in strada.

O imagine dezgustatoare ii trecu prin minte: i se paru ca se aseamana cu un parazit greoi care paraseste un pat strain, abia miscandu-se de gras si de nesimtitor.

Cosmin iuti pasii... E loc... e loc in lume cand vrei sa fii cinstit... Dar incotro?...

Oriunde!







Parazitii - Partea 1
Parazitii - Partea 2

Parazitii - Partea 3



Aceasta pagina a fost accesata de 1506 ori.
{literal} {/literal}