Parazitii - Partea 2
de Barbu Stefanescu Delavrancea
Panicu pierduse trei mii de lei cu o eleganta neintrecuta. Toti castigau, si revizorul, si studentul in drept, si Misu Popovici, si Mitica Fileanu, si talentatul Ludoveanu, pentru ca sa nu vorbim decat de acei care n-avusesera cu dansii decat douazeci pana la cincizeci de lei. Numai Manoiu si coana Anica Mitulescu pierdeau. Ah! coana Anica? Nu mai auzea, nu mai vedea, nu mai mirosea, murise in ea tot, afara de o rasuflare grea si de o idee fixa: "Daca n-ar fi aruncat mult pe primele lovituri, ar fi avut acum cel putin 1.000 de lei".
Panicu incepuse cu o infierbantare razboinica. Diavolul care nu implinise inca nouasprezece ani (ce talent!) trimitea cartile la dreapta si la stanga c-o iuteala intr-adevar minunata: zbarnaiau razand postavul, ca niste sageti scapate din arcuri. Mars!
Candian se retrase la o parte cu Cosmin si incepu sa-i vorbeasca despre cei de la masa verde. Sunt numai pasiune. Oricare din ei, daca ar fi studiat frumoasele arte, am fi avut si noi "Renasterea Italiei". Sa-i vezi dinspre ziua, ce ochi scanteietori, "geniali" chiar, in figurile lor palide de "savanti". "Sa se organizeze fortele productive si creatoare ale Romaniei si se va vedea de ce sunt capabili acesti cunoscatori profunzi ai vietii moderne. Revizorul este un savant in toata puterea cuvantului, dar ce vrei sa faca in tara romaneasca? in Franta de mult ar fi ajuns academician si profesor la Sorbona." Ionel Ludoveanu poate ca e "primul condei" in ziaristica noastra. Acel cap tartanet inchide in el un talent exceptional. N-a trecut decat patru clase gimnaziale si scrie articole de fond intr-un ziar modern cu "aspiratiuni de ordine si de propasire". Mitica Fileanu e tot ce a produs Craiova mai inteligent. Au vorbit si ziarele de modul stralucit cu care si-a sustinut licenta in drept la Paris. Profesorii "l-au strans de mana", numindu-l, dupa afirmatiunea organului la care colaboreaza Ludoveanu, "notre cher collčgue" . Un singur cusur are, si "poate ca e o calitate", e un fel de "socialist oportunist" in politica. Are un program de idei atat de personale, ca nu e de parerea nici a radicalilor, nici a socialistilor din tara, si de aceea nu s-a sfiit a iscali trei programe in sase luni cu ocazia a trei alegeri, dar, dupa cum zice el, toate la un loc alcatuiesc programul lui, bazat pe patru idei fundamentale: "Patriot ca roman, conservator in fata diplomatiei europenesti, socialist in fata capitalului si democrat in fata poporului". Pantazi, un om serios "d'un savoir faire" si de-o energie fara pereche. La carti e tipul cel mai tare. Priveste cate o jumatate de ceas s-apoi ponteaza. El e organizatorul seratelor noastre, si revizorul, in limba lui de savant, il numeste "Solone al Fortunei, singurul care a stiut sa smulga banda de la ochii norocului". Rentier, e o vorba. "E cel mai mare artist in felul lui." Castiga bani multi, dar il si costa. Cum sa nu-l coste Linica Theodorescu? A trecut ea de 30 de ani, dar e neintrecuta in misterele sexului". Daca ochii ei, mari, negri si galesi n-ar bate-n galben, ar fi cei mai frumosi ochi din Romania. intr-o seara revizorul i-a zis "ochi de bou". Linica s-a facut foc, el insa i-a dovedit ca asa zice Omer celor mai frumosi ochi din antichitate. E tare revizorul, nu e slab decat la punga si la joc. Arunca toata leafa pe-o singura carte, si daca pierde, o luna de zile ne face "teoriile sansei". Laura D... (niciodata nu i se spune numele de familie, un nume glorios in analele noastre), Loradonna, e slabiciunea lui Manoiu. "Se mai consoala de Xantupinoaia." ...Ia priveste cum se apropie Ludoveanu de Sevastita Pirigumenos! Pentru el ar fi un mare noroc. Dintr-o data ar ajunge acolo unde Manoiu n-a ajuns decat dupa multa rabdare si experienta. si ea il chinuieste cu un suras rezervat. E si tanara, si frumoasa. La palestre nu vine decat rar, si "asa, pentru un gust". Barbat-sau, un grec batran, a plecat la bai, bolnav "de stomah, de ficat, de rinichi si, dupa cum spun unii doctori, si de inima". Ea s-a asigurat de un testament facut de jurisconsultul B... si a ramas in Bucuresti "sub pretext, mon cher, ca iar e insarcinata". Cand aude grecul de asa ceva - caci o apuca in fiece an in timpul cand trebuie sa plece el la bai - il podidesc lacrimile de bucurie si-i depune, regulat, 5.000 de lei la Maurice Lčvy. Scena se termina cu declaratia solemna a lui Pirigumenos: "tů, Sevasti, mu rog, si mi-ngropa, eu poruntescu si rumui". si Sevastita, cu cateva zile inainte de plecarea lui Pirigumenos, simte greata, oarecare ameteli, n-are pofta de mancare si se despereaza de scarba ce trebuie sa rabde o muma pentru copilul ei. Anul acesta Pirigumenos, sarutand-o, i-a zis: "Sevasti, stii ca acum un anu am avutu prisentimentu si ci-am spusu, Sevastě, baga la capů si nu lčpada". "E convins, zise Candian, razand cu hohote, ca in fiece an Sevasti leapada mai nainte de-a se intoarce el de la bai. Anul trecut l-am intalnit la o serata si l-am intrebat: «Ce mai faci, nene Pirigumenos?» stii ce mi-a raspuns? «Cum, nu stii?! in avgust am pierdut un buiatu, o minune de buiat! anu trecut o feta, anu asta un buiatu... merga bine, merga bine... nenea Pirigumenos!»"
Cosmin zambi, privind la Sevastita.
- Ai tras! Ai tras! striga de la masa verde coana Anica c-un ras fortat. Nu se poate, diavolul mamei, ai tras!
Lui Panicu ii cazuse un trei-ochi din pachet, cu care, peste sapte al lui, facea tocmai bac. Se puntase pe amandoua tablourile peste 1.500 de lei. Panicu clipi ametit si, mai incurcat ca oricand, dadu sa spuie ca nu trasese, ci ca-i alunecase cartea.
- Sa ma, ma explic. Eu n-am atin-tins-o; a ca-cazut, a aluneca-cat sin-gu-gu-ra. Sa ma judece cu-cu-coane-le!
- Frumos, musiu Panicule, frumos de tot, adica ce, eu nu tiu de cucoane? ! zise Mituleasca, sculandu-se dupa scaun.
Linica Theodorescu, Sevastita Pirigumenos si Loradonna o apucara de maini, mangaind-o fiecare cu cate o vorba buna: "Coana Anico, draga"... "Anicuto, fata mea, ce-o sa fii daca nu cucoana?, "Lasa, coana Anico, ca trebuie sa se schimbe sansa diavolului; n-o sa tie pana maine; ce, esti copila?" Adevarul e ca coana Anica, ca si ceilalti, si mai mult decat ei, pierduse necontenit. Domnisoara Zozo sari la gatul coanei Anica, o saruta si pe-o parte si pe cealalta si, dupa ce-i sopti ceva la ureche, coana Anica se linisti. "Irrezistibilul" plati amandoua tablourile, "fi-fi-fiin' ca asa e e-el", spre bucuria tuturor, mai ales a talentatilor Petre Leon si Misu Popovici. Dupa ce se linistira, Lizi Gottlib trase paralele zicand: "Pun, pun la Lizi! praaafo, Lizi!" Georges Panicu o apuca de barbie s-o mangaie, vroind s-o imite: "Pra-pra-pra-fos, Lizi".
Candian arata lui Cosmin pe Zozo.
- Ea, mon cher, a facut pace, ea, c-o vorba, c-un sarutat. Ce dracusor sarmant! Priveste-o, Cosmine, ce barbie rotunda, ce ochi umezi! Daca ar sti cealalta cat iubesc eu pe Zozo! Numele ei? Zozo. Prenumele? Zozo. Din parinti? necunoscuti. Chiar ea ne spune razand ca, desigur, tata n-a avut si se indoieste daca a avut si muma. Revizorul zice: "Zozo s-a nascut ca Venus, din valurile... lumii".
- Dar tanarul Panicu cine e?
- Daca ma crezi, nici eu nu stiu bine. O inventie a lui Pantazi. Solone are un talent extraordinar de-a descoperi asemenea tipuri. A mostenit de curand doua milioane. Un an de zile a plimbat, pe la diferite petreceri de noapte, pe un alt tanar, tot asa de bogat. Acela a trecut frontiera cu o doamna din lumea mare. Acum a gasit pe Georges Panicu. Toti il fac haz. Arunca paralele cu atat sange rece, ca revizorul ii zice "forta morala personificata". Baietii - Popovici, Leon, Ludoveanu si altii - se prapadesc dupa el. Coana Anica ii zice irezestibelul. Pe Lizi Gottlib a luat-o dintr-un liceu de domnisoare; fusese profesoara de canto, de limba germana si de pictura. Nu e urata nemtoaica. si are haz Panicu, o pune sa joace contra lui, de cabula.
- Pe cea din urma lovitura, zise Pantazi c-o voce de bas profund, pun si eu doi napoleoni.
- Joaca Solone? zise Candian. Pun si eu o suta de lei pe tabloul lui Zozo. Nu zau, pune si tu douazeci de lei, e puntul lui Solone!
Cosmin se scula de pe scaun.
- Bine.
- Stai, Georges, nu porni, Iorgu Cosmin te onoreaza.
- Asa te vreau, Cosmine, striga Manoiu, frecandu-si mainile. Femeile se uitara curios la Cosmin. Juca intaiasi data. Se simtea cuprins de-o veselie neinteleasa. Uitase tot in aceasta lume galagioasa si pasionata. Bancherul "dadu lovitura" si pierdu pe ambele tablouri.
- E lovitura lui Cosmin! striga Manoiu. Sa sampanizam in onoarea lui Iorgu Cosmin!
Femeile, cu coana Anica in frunte, repetara: "in onoarea lui Iorgu Cosmin!" Domnisoara Gottlib isi innumara paralele: "Pun, pun, Lizi, praaafň, Lizi!"
Coana Anica disparu ca sa faca rost de sampanie. Georges Panicu declara ca nu pierde decat "ci-cinci mi-mii de lei in to-to-tal".
Pana sa aduca sampania, se impartira in mai multe grupuri. Manoiu lua de brat pe Cosmin si-l intreba ce mai face, cum o duce cu studiile.
- Dar Sasa? E bine? Frumoasa femeie!
- Bine, raspunse Cosmin.
- si Malerian?
- si... Ma rog, Manoiule, coana Anica e ruda cu Candian?
- As, ruda! Coana Anica a fost de pe vremuri cea mai vestita "procurista". Acum trei ani cat p-aci sa deschida un pension de... cum a vazut ea la Paris. La Paris se dusese anume pentru aceasta. intalnind pe Candian la sosea si facandu-i cunostinta, i-a propus...
- Ce?
- Nu ce crezi. Sa-l recomande unei doamne... doamna cu care traieste astazi. O vaduva de vro 40 de ani si un venit de 150 000 de lei. Cu o conditie: coana Anica sa-l supravegheze. si coana Anica, ca o femeie cu minte, ia din toate partile si lasa pe baiat sa-si faca gusturile, ba chiar ea i-a gasit pe Zozo, o fata in adevar delicioasa.
Cosmin se puse pe ganduri. Cum? Asa, pe nevazute? Numai dupa trup, dupa varsta si dupa bani? si el, Cosmin, cu atatea scrupule! Ce a facut in comparatie cu ei? Este el vandut, ca orice carne proaspata, dupa muschi si fragezime? Ar putea sa nu se mai gandeasca daca n-ar fi acel cap mare cu ochii ca doua gropi intunecoase si daca nu l-ar prigoni privirea albastra si senina a Gelinei.
Ludoveanu, student in drept, Petre Leon si Misu Popovici vorbeau incet pe-o canapea. Ludoveanu le facu semn:
- Tare e Solone! A gasit unul si mai si decat cel de anul trecut. Habar n-are de carti! inca o sedinta, si ne scoatem lunile de bai. stiti ce a facut Zozo pe tabloul ei? I-a aratat acelasi noua de doua ori.
- si n-a observat?
- Poti sa joci cu el cum vrei. E orb.
Revizorul se opri in dreptul lor si, trecandu-si mana prin parul lui lung, zise, incantat de el insusi:
- La spartani, tinerii nu vorbeau decat intre ei. Sunteti demni de acea eroica cetate! Apoi, razand: Cum v-a mers la "palestre"?
- Cateva sute de fiecare, raspunse studentul in drept. Revizorul facu semn lui Ludoveanu. Tanarul publicist se scula repede.
- Cum mergi cu Sevastita?
- Cam greu.
- Nu te-arata prapadit. Ar fi pacat, Ludovene. E frumoasa. E frumoasa, tanara, cu avere, si-ti spun eu... ii place. Dar... ceva mai imperial.
- Am inteles. intre revizor si publicist, o veche prietenie. Panicu povestea doamnelor cum, la varsta de 16 ani, era sa divorteze pe femeia unui prefect daca brutalul administrator al judetului nu l-ar fi inchis contra legilor si nu si-ar fi batut femeia in "sec-secolul" nostru.
Pieptul coanei Anichii intra pe usa, si o salva de aplauze o primira in salon. Dupa ea, o unguroaica cu sampania.
Se ridica toaste pentru toti. Dupa afirmarea lui Panicu, nimeni nu este in stare sa bea mai multa sampanie "bu-buna" fara a se "a-me-me-me-meti" ca el. Adevarul e ca bea necontenit, ciocnind cu "ne-ne-ne-nea Pan-panta-ta-ta-zi", care n-a ispravit nici primul pahar. Bea, vorbeste fara sa-l mai inteleaga nimeni, striga, saruta mainile "ge-ge-ge-gentil-lelor do'ane si do-don'soare". Coana Anica a prins limba si le marturiseste ca pe cine a iubit mai mult a fost pe un tanar care semana asa de mult cu irezistibelul Panicu... il vede inaintea ochilor.
- si sa ma ierti, musiu Panicule, continua coana Anica, stergandu-si lacrimile, sa te sarut si sa-mi vars focul de altadata.
Rasete si aplauze. "S-a aprins coana Anica!", "Sa vie pompierii!", "Focul de altadata care se varsa acum este o iubire si virtu-oasa si virtu-oala. Amor platonicoheghelian". Observatia revizorului atrase felicitarile lui Ludoveanu si puse pe coana Anica pe ganduri. Mai tarziu nu uita sa-l intrebe incetinel: "Ce-o fi aceea? nu e vreo boala? Nu prea ma simt bine."
Tineretea, veselia, sampania, libertatea si caldura rapira pe Cosmin, ca un torent care smulge o radacina fara adancimi. A fost destul primul pahar de sampanie, ca un curent caldicel sa i se ridice de la ceafa in obraji, la tample, in sus si profund, incurcand si stergand imaginile triste, pregatind, in constiinta lui obosita, alt camp pentru alte grupari de impresii fermecatoare si necunoscute pana atunci. si al doilea pahar, al treilea. Lumea e cum esti. Sigur, omul trist este dusmanul lui insusi si al omenirii. Impresiile trebuie sa se stearga una dupa alta, una pe alta; cine se gandeste mereu la o nenorocire e mereu nenorocit; numai bolnavii sufera continuu de aceeasi impresie. Daca tu nu te vei ierta si iubi, cum sa te ierte si sa te iubeasca altii? Numai nebunii refuza de-a lua parte la banchetul lumii. Uitarea este suprema mangaiere a tuturor, si buni si rai. Sa nu ne impotrivim naturii: noi suntem jucariile ei, iar nu ea servitoarea noastra. Ochii lui Cosmin scanteiara.
- La ce te gandesti, Cosmine, il intreba Candian, intinzandu-i un pahar de sampanie.
- De unde stii ca ma gandesc?
- Nu bei?
- Al patrulea, e prea mult. Prea mult? De ce? Daca masori fiece lucru, ajungi la revolver. Revolver?... Ce-a fi facand Paul Malerian? Nici el nu indraznea... privea la revolver... si ce ochi!... Prostii... Candian nu este atat de cinic cum i se paruse lui. El si-a vandut tineretea pentru multi, nu numai pentru el. si ce-ar fi castigat omenirea daca Candian, in loc sa fi fost recrutat de coana Anica, ar fi ajuns un grefier sau un judecator de instructie? Nimic. Cealalta proba. Ce pierde omenirea daca Candian imparte banii unei vaduve decazute? Absolut nimic. Ei, si daca Panicu arunca banii, de ce n-ar culege si el? Numai asa ar putea sa scrie Sasei: "M-ai imprumutat si ma grabesc sa-mi platesc datoria".
Se apropie de Candian si-l intreaba:
- Dar Panicu ce are de gand? Nu ne mai taie o banca?
- Monsieur Georges, striga Zozo, destula curte. Pe cine vrei sa mai invingi? E timp de-o banculita.
- Carti noi, musiu Panicu, zise coana Anica luandu-l de gat, ori ti-e frica de baieti.
- Mi-mie? Nu ma cu-cunosti, cu-cu-coana Anico, raspunse Panicu. intr-o-tr-o zi am pe-pe-pe-per... spu-ne ne-ne-ne PanPan-Pan-tazi...
- Rau, neica, raspunse Pantazi, ti-am spus. Erai in casa la mine si mi-a parut foarte rau. Asa om energic si linistit va declar ca eu, unul, n-am mai vazut. A pierdut douazeci de mii de lei in doua ceasuri, si radea, facea chef...
- Forta morala personificata! zise revizorul.
- Asa e, asa e, beau acest pahar in sanatatea lui Georges Panicu, striga Loradonna. si dupa ce bau paharul de sampanie, termina cu o scara: a, a, a, a, a, a, a, a...
Toti se adunara in jurul ei, iar Panicu declara ca "o asemenea sca-sca-ra merita o, o, o, o"... O "banca", vroi sa zica, miscand mainile ca si cum ar fi dat carti. Rosu ca para focului, cu ochii tulburi si lacrimosi, se incurca de toate scaunele pana la masa verde. sampania si tutunul lucrasera serios asupra "irrezistibilului". Domnisoara Lizi se aseza la dreapta lui. Coana Anica ii prezenta doua pachete de carti pe o tava de argint. "Ca pe imparati te servesc, musiu Panicu!" Servise si multi imparati coana Anica! in cateva minute dete doua mii de lei. "Ce dracu, se gandi Cosmin, care se asezase la joc, cand pierde, pierde numai bilete intregi, si cand castiga nu se punteaza decat jumatati." I se pare lui, ori ceilalti isi retrag regulat jumatate din mize cand pierd?
Coana Anica se scula de la joc, dadu bratul lui Pantazi si iesi din salon. Dupa cateva minute se intoarsera iarasi la brat. Se crapa de ziua. O lumina slaba si albicioasa patrundea prin storurile ferestrelor.
- Daca deschideti un geam, va tai si eu o banca, zise razand Pantazi, si incepu sa se plimbe cu mainile la spate.
- Solone descinde in randul muritorilor! exclama revizorul.
- Ce mi-mi-mi... (Ce minune, vroi sa zica Panicu, care obosise dand din maini la dreapta, la stanga si la mijloc.) Sa ma rara-ra-raz... (Adica ii venise randul sa se razbune.)
Georges Panicu era foarte respectuos cu nenea Pantazi. Avea si de ce. Cui ii pare rau cand pierde? Lui Pantazi. Cine il sfatuieste ca sa nu joace oriunde? Pantazi. Cine-l introdusese in grupuri asa de vesele, de culte si de inteligente? Cine dovedise celorlalti ca este "irrezistibil" in fata oricarei femei? si cine facea istoricul "marilor lovituri" date de el, fara a pali, ca un adevarat erou al jocului? Fireste, nenea Pantazi. Iata de ce Georges Panicu se grabi sa piarda si cele din urma lovituri si dadu locul lui Pantazi.
Pantazi incepu sa amestece cartile. Puntatorii sa sculara ca sa-si intinda putin oasele. Ludoveanu lua de brat pe revizor. Cosmin incepu sa se plimbe. Iar i se invartea pamantul sub picioare. N-ar fi fost nimic daca nu l-ar fi durut capul. Din intamplare, trecu pe langa revizor si Ludoveanu si, fara sa vrea, auzi cateva cuvinte: "Sa nu puntezi mult la Pantazi", zisese Ludoveanu revizorului. "stiu", raspunsese revizorul. De ce sa nu punteze mult? si de ce raspunsese celalalt "stiu"? stia ceva? Cosmin mai avea 100 de lei. il doare capul. ii e greata.
- Gata! zise Pantazi aruncandu-si favoritele pe umeri. Cine taie? Mon cher Panicu, vrei?
Panicu scapa de cateva ori cartea cu care vroia sa taie, o dama de trefla, "cu care, cand taie el, pra-praf se alege de bancher".
- O sa te ca-ca-ca... O sa te caiesti, vroi sa zica el lui nenea Pantazi, cu o evidenta parere de rau, caci taiase cu dama de trefla. Asa e el, nici chiar lui nenea Pantazi nu-i poate taia decat cu dama de trefla. Nu mai joaca decat sa taie cu alta carte. Cine se pune cu cabula?
- Gata, zise a doua oara Pantazi, si fiecare isi lua locul, avand cate o cafea turceasca in fata.
in banca erau 500 de lei.
- A che-che-cheval , ingana Panicu, si castiga pe amandoua tablourile.
Pantazi surase si aroza banca. De trei ori pierdu, apoi strica cartile si ceru altele. Coana Anica se grabi a-i prezenta un pachet, pe care Pantazi il puse la dreapta, si incepu sa vorbeasca c-o repeziciune neobisnuita, sa rada, sa gesticuleze si sa glumeasca cu toate femeile. "Gata!" striga Pantazi, si intinse pachetul de carti lui Panicu. I se paruse lui Cosmin, sau in adevar Pantazi nu se atinsese de pachetul pe care-l adusese coana Anica? il doare capul afara din cale, dar isi va incerca norocul. Panicu ceru o dama de trefla si taie. Erau 1.000 de lei in banca. De asta data "a che-che-cheval" pierdu pe amandoua tablourile. si jocul incepu tacticos. Toti puntau putin. Numai Panicu arunca zvapaiat biletele, incredintat ca pana la urma dama de trefla va "so-so-ta" banca. Abia ajunsese la jumatatea cartilor, si Pantazi isi inzecise capitalul.
Cosmin pierduse tot. Candian il imprumutase cu trei sute. in cateva lovituri le pierdu. Candian il imprumuta din nou si-i recomanda sa punteze mai putin, caci asa se intampla uneori: "Sunt banci razuare". Cosmin nu-l asculta. Cum e cu putinta sa aiba cineva asa noroc? E ceva in hazard care-l revolta, si ar fi in stare sa se arunce si el pe-o carte. Nu se poate, trebuie sa castige odata! Ah! si capul! A baut prea multa sampanie. Cafeaua nu i-a facut nici un bine. ii vine ameteala. Sa nu i se intample ca pe Strada Doamnei... ce rusinos ar fi!... A mai ramas cu cincizeci de lei. Sa-i arunce pe toti. I-a aruncat. A pierdut. E galben ca ceara si-i vine... Facu semn lui Candian. Candian il privi mirat si, nestiind ce are, il intreba: Calare (fr.). La jocul de carti, a miza pe doua tablouri deodata. A distribui ce se cuvine jucatorilor (fr.: arroser la banque). A castiga toti banii bancherului (fr. faire sauter la banque).
- Sa-ti mai dau?
- Nu, raspunse Cosmin, strangand din falci. Afara... afara...
- in odaia mea de culcare, ii zise Candian dandu-i bratul.
- Unde va duceti? intreba Zozo, razand.
- Venim acum, raspunse Candian. Dar nu s-a intors decat el, spunand celorlalti ca amicului sau nu prea-i e bine, nu e obisnuit cu sampania si cu noptile albe, e "o fata mare".
- Unde si-a facut educatia? intreba Sevastita Pirigumenos.
- in pension la calugarite, raspunse razand Loradonna, unde am invatat eu sa scriu scrisori cu chei.
- Ce, va jucati cu cheile? zise coana Anica, batand pe umeri pe musiu Pantazi.
Rezultatul acestei talii: Georges Panicu pierduse tot ce avusese in buzunar, marturisind ca rareori dama de trefla l-a tradat asa de grozav. Dar, cum izbuti el sa ingane, va plati Lizi pentru dama de trefla. si Lizi raspunse: "Pun, sorjic, pun!"
- Asa e? intreba Ludoveanu pe revizor, intr-un colt al salonului.
- Da, raspunse revizorul, apoi, uitandu-se la Panicu, care adormise pe un fotoliu: doarme ca Anibal dupa Capua!
Iorgu Cosmin e in odaia de culcare a lui Candian. I-a trecut greata, capul insa il doare, mai ales in fundul ochilor. Tot e in matase si broderii. Pe masa de toaleta vreo zece sticlute cu parfum, cu apa de Colonia, cu briantina. in odaie, un miros aromatic si greu.
Uf! s-a mai usurat! ii venise rau. sampania, fumul de tutun, galagia, jocul, mai ales jocul, il facusera sa-si piarza constiinta. I se paruse ca el e altul, si ce curios este acest sentiment de-a te crede altul decat ai fost pana atunci. Sa vezi cum unul se stinge si ca in pielea celui stins o noua viata s-aprinde. Apoi un vartej care te soarbe si cineva care te scoate de brat afara, afara, la spatiu, la aer, la racoarea tremuratoare a diminetii. Prima impresie cand te trezesti pe un asternut moale e neaparat placuta, dupa o lunga calatorie... ce calatorie?... Patul, de la picioare, i se invarteste incet si lin, asa de lin, ca aceasta dulce rotatiune il gadila de-a lungul trupului. A dormit? E bolnav? Cosmin nu stie. Bolnav sau nu, acum isi da seama de un secret al jocului si se infioara... Coana Anica iese din sala cu Pantazi... Ludoveanu previne pe revizor ca sa nu punteze mult, si acesta raspunde: "stiu"... Pantazi vorbeste, rade, gesticuleaza, glumeste, cum nu e obiceiul lui, si, fara sa amestece noul pachet de carti, il prezinta lui Panicu... Candian, imprumutandu-l a doua oara, il povatuieste sa punteze mai putin... si toti, pana si cel mai pasionat, Manoiu, sa joace asa de cuminte, lasand pe Panicu singur sa azvarle tot ce avea in buzunar?... S-a convins. Carti masluite. Ce rusine! Un tanar milionar, infumurat si fara experienta, aruncat in mijlocul acestor oameni... si sa nu se gaseasca unul care sa-i strige: "Nu vezi ca te inseala?" Tuturor le trebuie bani si iar bani. Lacomi si fara mila, au cazut pe el ca niste omizi pe un pom inflorit. Acum un an a fost in Muscel. Dincolo de Mosoroae a vazut un brad - cel mai nalt si cel mai falnic din acest codru secular, dar trist, aproape uscat - acoperit cu un fel de scama fumurie, ce curgea de la ramuri in jos. Un rucarean i-a spus ca inca doi ani, si vijelia va abate pe "Domnul brazilor" din cauza milioanelor de parazite care l-au supt, incetul cu incetul, de la radacina din stanca pana la varful din nouri. Cum ar putea sa se scuture de parazite un Georges Panicu, un cretinizat de noroc, care bea, fumeaza si joaca, fara sa fi implinit macar nouasprezece ani? si dupa ce el va cadea sub multimea si mancarimea parazitelor, altuia ii va veni randul, tot asa de tanar si de bogat... Cat de luxosi apar, la sosea, parazitii de ambele sexe!... Parazit de parazit, de parazit, ca niste ghirlande otravitoare se intind de la om la om si-si trec din mana in mana averile altora. Amanta lui Candian a mostenit pe barbat-sau, un mare proprietar. Candian isi umple buzunarele de la vaduva. Goana Anica scutura buzunarele lui Candian. Domnisoara Zozo traieste in socoteala amandurora, si cine stie cine intinde de buzunarele domnisoarei Zozo... Parazit!... Scarboasa viata!... Usoara viata!... Nu ti se cere decat lipsa totala a simtului moral, incolo poti sa fii destept, cult... de talent... Atat mai bine, vei fi un parazit mai armat, mai perfect si vei ataca mai sus!... si el e parazit?... De mult simte ca se duce in jos, in jos, dar cel putin pana acum cadea in lumina. Din noaptea aceasta a intrat pe gura unei prapastii fara aer, fara lumina, fara fund... cine-l mai poate reda luminii si seninului?... Ce senine sunt privirile Gelinei! Ochii ei sunt adanci ca cerul, si parul, cand se piaptana, ii cade, usor si luminos, ca aureola Fecioarei de pe icoana la care se inchina el cand era mic... Cand era mic?... O gradina mare cu pomi inalti ... dealuri cu vii... orasul... casa... fara muma... Ce rau e sa nu ai muma... Cine sa te mangaie?... Ah!... Ah!... Nu mai simte nimic...
Ce vis frumos! Era cu Gelina la un sipot rece din coastele cu vii ale orasului sau natal. Sa te intorci la copilarie, aducand cu tine tot ce-ai gasit mai divin, iata un vis fericit!
Cosmin se freaca la ochi. Nu e copil, nici pe dealurile cu vii stufoase, si nici nu are langa dansul pe... ci pe Candian.
- E douasprezece ore, mon cher!
- Da? As vrea un pahar de apa, mi-e grozav de sete!
- Dar ce ai?
- Sunt dezgustat.
- Ei, ce-ai facut?
- Am baut, am jucat, am jucat si m-am convins de un lucru revoltator.
- Ce? intreba Candian, si se inrosi putin, apoi privi la prietenul sau cu un suras milos.
- A! e ceva mizerabil!
- Ei, spune, ce e, ce-ai vazut, sau ce ti s-a parut?
- Nu mi s-a parut, am vazut!
- Ce-ai vazut?
- Pantazi a jucat cu carti masluite.
- Da, ai dreptate, raspunse linistit Candian.
- si cartile erau potrivite pentru Panicu.
- Da, asa este.
- si voi stiati!
- Se intelege ca da. Cosmin, revoltat de atata liniste, striga, privind tinta in ochii lui Candian:
- Este o crima ce faceti voi cu acel nenorocit!
- Conventional, asa e, ai dreptate, raspunse Candian, natural insa, nu. Te rog sa crezi, mon cher, ca Georges Panicu n-a muncit pe paralele lui nici cat au muncit, ast-noapte, Pantazi si coana Anica. A mostenit.
- A mostenit, n-a muncit, dar e proprietatea lui, si nimeni nu are dreptul sa i-o fure...
Lui Cosmin ii tremura glasul de emotie.
- Dar bine, mon cher, zise Candian razand, dupa ce ca e proprietar, tot altii sa-i pazeasca proprietatea?
- Candian! Candian! striga Cosmin apucandu-l de umeri, voi nu va dati seama de ce faceti?
- Nu, caci am trecut de criza. in curand si tu vei fi mai linistit ca mine.
- Eu ?
- Da, Cosmine, da, mai linistit ca mine.
Afara, in spatiul fara tavan, Cosmin se simti mai bine. inca o data se simti liber inainte de-a-l inghiti acea prapastie fara aer, fara fund, fara lumina...
5
Niciodata nu se va mai intoarce. Glasul lor, sitav de ras si de bautura, il aude in fundul urechilor. Privirile lor sirete, figurile lor obosite si palide le vede inca, nestiind cum sa si le stearga din minte. Dar incotro? Nicaieri! Fara casa, fara prieteni buni si onesti, fara mangaiere si fara ideal. ii e foame si n-are parale. La cin' sa ceara? Nimeni nu-i va da, afara de ea, ea, care l-a obisnuit, de doi ani trecuti, sa nu aiba nici o grija, nici o mahnire, nici o durere. Altadata putea sa rabde. Fusese bine armat contra tuturor imprejurarilor, suferind cu inlesnire, cu naivitate, cu eroism. Acum se simte invins. Daca cineva i-ar fi zis la timp "saracia nu dezonoreaza", sau "saracia de-acum va fi gloria ta", nu ar fi cersit un adapost strain, care l-a transformat, l-a molesit si l-a facut sa tremure la orice impresie neplacuta. Degeaba! Asa s-a intamplat, si acum se simte neputincios in lupta pentru existenta. Ce usor e sa faci planuri cand altul ti-aprinde focul iarna, cand altul iti face ghetele si iti intinde masa! E chiar placut. Fara griji, lenes, tot de-a gata, si in fundul acestei odihne, un viitor iarasi de-a gata, ca si cum lumea n-ar merge fara asemenea monarh nepasator... Nici o grija, nici chiar grija bestiei... si dupa o asemenea viata?... Obosit, infometat, tremurand, fara bani, fara amici, intinzand pe Calea Victoriei, nestiind unde va manca astazi si unde se va culca deseara. Sa se reintoarca la viata de-odinioara?... Dar cu ce? Unde sunt vechile arme? si examenele nu si le-a trecut. I-ar trebui o forta extraordinara, si el simte bine ca din aceasta forta nu are decat o particica: oroarea de-a nu ajunge ca un Manoiu, ca un Candian, ca un Pantazi. Atat nu e de ajuns. A face, iar nu a nu face, a lupta cum trebuie, iar nu a te scarbi de lupta altora... Ce mult se cere... ii e foame, cel putin acusi sa aiba ce-i trebuie.
Ce curios l-au privit doi domni! Desigur, e descompus. Nu s-a uitat in oglinda. E si ridicol. Mai bine ramanea la Candian. Daca s-ar intoarce?... Iar acolo? Sa-i spuie ca n-a mancat, ca n-are unde dormi, ca nu se mai poate duce la... Imposibil... Nici o mana curata care sa-l sustie, nici un cuvant amical. Sa scrie lui tata-sau? Se cauta prin buzunare. Nimic. Parca i-a dat un rest de la birt. Unde l-a pus? Dupa o noapte ca aceea cum sa-si mai aduca aminte? Se uita la ceasornic. Unu. Ceasornicul i l-a dat tata-sau. Cat o fi scris batranul grefier pentru acel ceasornic! Sa-l amaneteze. Dar daca camatarul va privi bine in figura lui? Te pomenesti ca-l intreaba de unde are ceasornicul! E usor sa raspunzi "E al meu", cu un ton semet, cand ai alt chip, dar dupa o noapte de rusine nu e asa de usor.
Cosmin abatand pe Strada Clementei, cu capul in jos, cineva il opri repede.
- Ce faci? de unde vii? Sasa Malerian!
- Unde-ai dormit? Esti bolnav? il intreba ea luandu-l de brat. Bratul Sasei tremura.
Ce sa raspunda?
- Ce ai?
- Nimic, raspunse el, abia indraznind sa ridice capul. si voind s-o intrebe si el ce are, vazand-o cu cercuri vinete in jurul ochilor, nu avu destul curaj, nestiind cum sa-i zica, tu sau d-ta.
- Tu ai ceva, Cosmine! Mainile reci! Ai friguri! Oh! Doamne, toate odata!
- S-a intamplat ceva? intreba Cosmin, aducandu-si aminte de ceea ce vazuse in biblioteca.
Sasa il intoarse pe Strada Vamii si, ducandu-l in ulicioara stramta si umbrita de salcami care da in curtea Bisericii Bradului, incepu sa-i vorbeasca repede, privind in toate partile:
- Sa nu te sperii... Nu e nimeni de vina... Oh! Doamne, bine ca te-am intalnit... N-a trecut un ceas dupa ce te-ai dus... eu nu adormisem... nu stiam unde ai plecat... Am auzit o detunatura de revolver... Cum mi-a zvacnit inima din loc... Daca s-o fi intors?... si m-am gandit la tine... Gelina a sarit din pat strigand: "S-a impuscat!"... "De unde stii?"...Ea nu mi-a raspuns... A aprins lumanarea si s-a repezit pe scari... M-am dus si eu... Am deschis usa... Sa nu te sperii... zacea intins in biblioteca...
Cosmin isi retrase bratul de la bratul ei. Se sterse de naduseala.
- Saracu' Malerian! mormai Cosmin si, aproape in acelasi timp, simti stingandu-se in el o frica adanca.
-Sa nu te sperii... Asa a fost sa fie... Cosmin tacu. Asa a fost sa fie! si totusi, nu s-ar fi putut sa fie altfel?
- Sasa, raspunse el, Sasa, mi-e frica... Cine l-a ucis?
- Mai incet! El singur, raspunse Sasa, cu mirare si cu grija. Nu fi copil... nu fi copil!... De ce ti-e frica?... Daca nu te intalneam! Ce-ar fi zis lumea sa nu te vada!... Trebuie neaparat sa vii acasa... Gandeste-te...
- Ai dreptate... in adevar, ce ar zice lumea? Trebuie curaj, curaj mare in marea arta a vietii. Candian are dreptate. si acest gand ii dadu curajul s-o intrebe:
- Un' te duceai?
- Am lasat pe fete cu sora-mea si vroiam sa tocmesc doliul. Te rog insa pe tine. sade rau sa-l las singur.
ii dadu parale, il stranse de amandoua mainile, ii spuse inca o data sa nu se sperie si se departa, privind indarat pana ce disparu.
Cosmin se intoarse in Calea Victoriei. Se opri, asteptand o birja libera... E de mirare... De necrezut... Primul mort pentru care trebuie sa cauti pe ciocli. Tot el sa-l ingroape?... Care om a putut sa zica: "Eu am fost mai tare decat imprejurarile?" Omul e slab, e decazut, e pacatos... foamea il face sa tremure... Trebuie sa intre la "Costandin" sa manance ceva... Daca n-ar intalni pe Printul... Ce ironie!... Sa-i manance si din paralele de inmormantare!... in care autor citise o legenda stranie... O femeie, impreuna cu amantul, si-a ucis barbatul si pe doi copii vitregi. Scena se petrece intr-un castel asezat pe malul unui torent. Castelul cu turnuri inalte e cufundat in paduri seculare. Femeia planse toata ziua de ochii servitorilor. Dupa inmormantare, pe la miezul noptii, se inchide cu amantul ei intr-o sala vasta, cu peretii acoperiti cu armuri si cu portretele stramosilor barbatului ei. in mijlocul salii, masa intinsa, cu bucate delicioase, cu vase de argint pline cu vin spumator. Se aseaza unul in fata celuilalt. Afara, vijelie. Fulgerele intuneca flacarile tortelor infipte in felinare. Torentul se umfla si rostogoleste stanci mari, smulse din maluri. "A ce miroase carnea?" o intreba amantul, scapand furculita din mana. "Mananca, ii raspunse ea, mananca, e de caprioara." "De ce e asa de rosu si de gros vinul?" intreba amantul, scapand cupa de argint in mijlocul mesei. "Strugurii au fost prea copti"... si n-apuca sa sfarseasca, ca vantul se umfla si sparse ferestrele vechiului castel. Amantul se ridica in picioare si, abia putand sa vorbeasca, ii zise, aratand la portretele care se miscau de vijelie: "Tu nu-i vezi? Se misca si ne-arata! Nu-i auzi? Batranul acela, imbracat numai in zale, a deschis gura. N-ai auzit cum ne-a zis: "Mancati din ei, beti din ei si nu stiti a ce miroase carnea si vinul?"
Cosmin iuti pasul. isi scoase palaria. E nesuferit de cald. Ce inchipuire salbatica! Sfarsitul legendei: amantul innebuneste si se arunca pe fereastra in torentul de sub zidurile castelului, iara ea cade moarta la picioarele acelui batran fioros, imbracat numai in zale... Dar ce are a face aceasta istorie cu foamea lui? inchipuire de oameni bolnavi. Toata epoca feudala e plina de asemenea orori. "Pi! ce prostie!" stie de ce i-a trecut prin minte acel basm fara gust. "Mi-am inchipuit ca voi manca din paralele de inmormantare." O copilarie! Tot atat de vinovat e el ca si fabricantul care a facut revolverul, ca si acela care a inventat iarba de pusca... Abia il mai tineau picioarele de foame. "Trebuie sa mananc!" si disparu in gradina de platani de la birtul lui "Costandin".
6
A doua zi toate ziarele din capitala anuntau moartea tragica a "veteranului profesor Paul Malerian, unul din stalpii culturii si redesteptarii noastre nationale". Organul "moderat cu aspiratiuni de ordine si propasire", la care colaboreaza cunoscuta pana a lui Ionel Ludoveanu, descria pe larg viata "de virtute si de munca eroica a luceafarului cultural". Dupa ce pomenea toate operele didactice ale raposatului, incheia: "A trait, s-a jertfit, a luminat. scoalele noastre sa-si cerneasca drapelele. Unui suflet mare, un mare omagiu! Din viata lui a scaparat lumina, din tarana lui va renaste virtutea! Fenix pe care revolutiunile nu l-au putut starpi din mijlocul popoarelor. Ce martir! Cand a crezut ca natiunea nu mai poate astepta nimic de la el, ca un alt Brutus, s-a strapuns cu un glont de revolver! inainte de toate insa, noi, toti elevi ai lui si ai operelor lui, sa imitam exemplul dlui ministru al instructiunii publice, care, si asta data, s-a grabit a dovedi ca-si intelege inalta misiune: d-sa a delegat pe eminentul revizor, dnul N..., ca sa salute la mormant pe acela care a luptat pentru ordine prin disciplina, pentru propasire prin lumina". Se cunostea pana lui Ludoveanu, in colaborare, desigur, cu revizorul scolar, mai ales in partea privitoare la "ca un alt Brutus, s-a strapuns cu un glont de revolver". Sasa rugase pe Cosmin ca sa dea notite pe la toate ziarele, pentru ca (dupa cum recunostea si ea) batranul avea drept la toate onorurile. Cat pentru dric, nici vorba, de clasa intai. Douazeci de popi, un archiereu si un episcop vor oficia slujba in Biserica Sf. Gheorghe si la Cimitirul serban-voda. Colegii lui Malerian vor purta panglicele si perna de catifea, incarcata cu toate decoratiile: serviciul credincios, "Bene-merente", clasa a doua si intai, "Coroana" si "Steaua Romaniei". Sasa Malerian, pentru ea si pentru fete, a poruncit un mare doliu, rochii lungi si zabranice de la palarie si pana in pamant. Gelina s-a impotrivit, sustnaind ca "exageratiile ii fac rau". Fireste, Sasa i-a inchis gura, aducandu-i aminte ca "se cuvine a fi mai respectuoasa cu sfintele ramasite ale parintelui ei".
Cosmin e in odaita din fund. si-a pus coatele pe masa si capul intre maini. E obosit, e nervos si nu poate sa urmareasca un sir regulat de ganduri. Da, si-a zis foarte bine la birt: tot atat de vinovat e el de ce s-a intamplat ca si acela care a inventat iarba de pusca. Dar atunci era departe... Ce are a face distanta?... Aproape sau departe, ori ai dreptate, ori nu ai... si cioclii care bat cu ciocanele in porti nu mai ispravesc?... Putea sa mai traiasca? E o intrebare... Cand cineva e asa de bolnav nu se poate zice ca si-a scurtat zilele... L-a apucat furia?... Altadata n-a fost nebun? in adevar a fost, si nu s-a omorat... Sasa plange?... Se vede ca povesteste cuiva cum s-a intamplat... A povestit de o suta de ori. Femeilor le trebuiesc impresii... Ah! sa inceteze odata!... Ce nesimtire!... si e nesuferit sa simti in tine o a doua persoana care te judeca... De ce s-a ucis? De ce i-au venit furii? De ce s-a bolnavit? De ce altadata, fiind in aceeasi stare, nu s-a gandit sa-si curme zilele... Sunt unele cuvinte inocente care te prigonesc... Dupa doi ani trecuti, aude pe tata-sau cum ii zice: "Esti mare, sa fii cuminte!"... Dar ii aude glasul uscat, il vede cum misca gura... Sa fii cuminte... sa fii cuminte! E revoltator sa auzi aceleasi cuvinte... Cand a inceput vina?... Cum a inceput si ce putea sa faca?... Cum sa reziste?... Cine l-a indemnat?... Ah! e un demon in om care isi bate joc de toate planurile lui, de toate hotararile lui si, dupa ce-l incurca, se opreste asupra faptelor, si atunci e teribil de elocinte, de clar, de neindurat. Atunci iti spune: iata ce-ai facut, iata ce trebuia sa faci. si acestui demon oamenii ii zic constiinta!... Acest demon se bucura de frica care-l cuprinde cand se gandeste sa se duca in biblioteca. El e care-i zice: "Du-te sa-l vezi, esti dator sa-l vezi, dar nu vei indrazni!"... Cine vine? Un fasait de fuste, acelasi fasiit de acum cateva zile... Ce cauta?... s-acum?... E dezgustator!...
Cosmin sari in picioare. Sasa Malerian deschise usa. Nu mai gasise pe nimeni ca sa-i spuie cum s-a intamplat? Iata o fiinta care stie ce vrea si nici acum nu e in revolta cu demonul din ea.
- Ce vrei? o intreba Cosmin cu asprime.
- Cosmine, zise Sasa luandu-l sfiicios de mana, te rog sa vii pana jos...
- Unde jos?
- in biblioteca. Doi prieteni intreaba de tine, un jurnalist si un revizor scolar. Au venit sa ia notite, unul pentru ziar si celalalt pentru discursul de la cimitir.
- si ce sa le spun eu?
- Te rog, mon ange
*
Cosmin isi intoarse privirea spre fereastra. Sasa se opri din vorba. Astepta un raspuns. Ce va zice lumea care ii cunoaste? Ce ingerul meu (fr.).
vor zice cei doi prieteni daca Cosmin nu ar vrea sa vie? Iaca ce o munceste pe ea si nu indrazneste sa-i spuie. I se paruse ca e bolnav. Cosmin mototoli un petic de hartie. Ce sa faca? Femeile... sunt nesimtitoare. Nu putea sa-i zica altfel? Iorgule, Cosmin, altfel, altfel, dar "mon ange"? Ce este in el de inger? Ce om are vreo parte ingereasca? "Mon ange" i-a zis in noptile de placeri si de rusine. Aceste cuvinte ii amintesc o fericire scarboasa acum, cand celalalt sta drept, cu mainile pe piept... De nu i-ar fi rusine, ar intreba-o daca rana i se vede, daca a inchis ochii, daca i-a inchis bine... Ce las!... Ea e barbat, el e femeie... un bolnav fara vointa...
- Te rog... trebuie sa vii... zise Sasa mangaios.
- Asa e. Trebuie sa vin. Spune acelor domni ca vin indata, raspunse Cosmin fara a-si intoarce privirea.
- Ma duc, zise Sasa multumita, aproape vesela. Sasa pleca. Cosmin se uita in oglinda. Slab, galben si cu pleoapele rosii. Se pieptana si iesi din odaie.
Deschise usa bibliotecii. Un miros greu de flori si de lumanari. L-a vazut! Da, s-au vazut unul pe altul! O naduseala rece il trece de la frunte pana la genunchi... Ce nas enorm!... Un ochi i-a sarit, si in locul lui un rotocol de plasture rosietic... Celalalt nu e inchis bine... E ceva in fund care licareste, sau i se pare?... Acel ochi e teribil... Daca n-ar fi nimeni, ar fugi... "Mi-ze-ra-bil grefier"... ii aude inca cuvintele din urma... Ce cap poarta pe umeri? in el vorbesc toti, si mortii si viii, si acel demon triumfator... A innebunit?... Acest gand il scutura, ii dadu curaj si se indrepta catre prietenii sai. Le intinse mana. De nu ar tremura! Nu, nu a tremurat, e un curaj in momentele supreme pe care-l simte orice om.
Cateva doamne, in picioare. O femeie batrana apara pe Malerian cu un manunchi de busuioc.
- Cum te simti, dle Cosmin, dupa o noapte alba? il intreba incet Ludoveanu.
- Draga dle Cosmin, ii zise revizorul scolar, surazand, am aflat de la Candian ca d-ta cunosti de doi ani pe batran... ca ai trait sub protectia lui...
Da, il cunoaste... asa e... sub protectia lui... ei si... unde vrea s-ajunga?... Ce vrea sa-l intrebe?...
- Da, raspunse Cosmin, il cunosc, de doi ani, relatiuni intre el si tatal meu...
Desigur, e cineva in el care vorbeste. "Numai intre el si tatal tau?" E bine sa se stapaneasca. Cu acesti oameni iti pierzi mintile!
- Foarte bine, domnule Cosmin, continua revizorul. il cunosti bine. Eu sunt delegat din partea dlui ministru ca sa salut printr-un discurs pe valorosul profesor. Daca esti bun, sa-ti spun, incet si pe scurt, planul discursului meu. As dori sa-ti dai parerea, fiindca cunosti pe acela care o viata intreaga a luptat "pentru ordine prin disciplina si pentru progres prin lumina".
Ludoveanu se uita lung. ii luase fraza, dar, pentru un prieten... si el profitase de la revizor de figura cu Brutus, cu toate ca un personaj suspus ii atrasese atentia ca Brutus este al demagogilor.
- Voi incepe cu omul in sine, urma revizorul, apucand pe Cosmin de un nasture al redingotei, cu omul in sine. Cine a fost, ce este azi si ce va fi maine? in aceasta parte a discursului ma voi opri asupra virtutii. Virtutea e nota dominanta a omului care se duce, lasand o sotie neconsolata...
Daca mi-o spune tot discursul? se gandi Cosmin. E o comedie nesuferita pe care o joaca in urechile lui acest cartofor pe care l-a vazut, o noapte intreaga, inseland la carti.
- O... sotie neconsolata, urma revizorul, doua fiici neconsolate si neconsolati pe toti aceia asupra carora s-a intins generozitatea sa.
- Aceasta parte e bine, ii zise Cosmin, nabusit de caldura. A doua parte.
- indata. Pe batran il voi compara cu un erou din prima epoca a republicii romane, cu Cincinat bunaoara. Pe sotie, cu o matroana al carei ideal ramane inchis in larii casei... (larii fusese pronuntat gros si cu gura rotunda...) puritatea vetrei si cresterea in virtute a copiilor...
Cosmin citea prin geamurile bibliotecii: "Virgilius Maro, Marcus Tullius Cicero". Revizorul il trase de maneca. Puritate, virtute, lari, tot trebuia sa asculte.
- Cred ca e destul, zise Cosmin revizorului. Aceasta parte va fi admirabila.
- si de ce voi face aceste comparatii? zise cam tare revizorul. Pentru ca sa ajung la concluzia ca sub cerul modern se gaseste un templu antic, templul virtutii: casa lui Malerian! s-apoi, intr-o oratiune directa, ma voi adresa la toti cati l-ati cunoscut (revizorul se aprinse: intrase o doamna tanara si eleganta) cam astfel: amici ai lui, spuneti voi ce este casa lui! Copii ai generozitatii lui, spuneti voi: unde si-a asezat virtutea locasul ei favorit?... (Vazand ca nu-l asculta doamna eleganta, scazu glasul.) si voi incheia rugand pe Dumnezeu ca toate caminele sa fie ca acela al lui Malerian, pentru marirea si gloria neamului romanesc.
Cosmin simti ca rasuflarea i se opreste. Daca si celelalte parti ale discursului vor fi tot asa, comedia va fi desavarsita. Toti vor insulta pe acest nenorocit? Ce crima a comis ca sa merite o asemenea batjocura? Cosmin simti o mila calda, care ii aduse lacrimile in ochi, si incepu sa planga, cercand in zadar sa-si opreasca plansul. isi cerea iertare prea tarziu. Daca ar fi avut destul curaj, ar fi dat in genunchi, i-ar fi acoperit mainile cu sarutari si i-ar fi strigat: "Iarta-ma! iertarea din urma este divina, este eterna!"...
Revizorul, abia stapanindu-si multumirea, il lua de brat si ii sopti amical:
- Asa sunt toate inimile mari, ca a d-tale! Sa iesim, te rog... Sa-ti spun drept, sunt momente cand eu, pe mine, ma fac sa plang.
Cosmin isi retrase bratul cu un "te rog" pe care revizorul nu-l intelese. Iesi din biblioteca. Sui repede treptele scarii. Pe la mijlocul coridorului se izbi de cineva. Ridica capul. Era Gelina imbracata in negru.
- Plangi si d-ta, domnule Cosmin? si-l privi senin si lung. Ah! acesti ochi vii se aseamana cu ai mortului! Sa raspunda? Ce sa raspunda? Sunt oameni care n-au dreptul sa planga... Lacrimile lui fac parte din comedia revizorului, din minciuna tuturor acelora pe care i-a vazut aseara jucand si inseland. si ea, ca o sfanta indurerata, nu se misca, sta drept, nu clipeste, asteapta un raspuns... Ce vrea?... Ce vrea?... Tacerea ei judeca, osandeste, executa... Sa fie rea, sa-l insulte, sa-l palmuiasca, dar sa nu-l priveasca asa... in sfarsit, s-a smucit din loc si s-a repezit in odaia lui. S-a aruncat in pat, cu capul in perna. Aci e liber sa planga, dar nu mai poate.
Dupa ce Cosmin iesise din camera mortuara, Sasa Malerian intrase, dorind sa intampine pe sotia unui doctor cu renume. Sasa Malerian primi politicos distinsele condoleante ale acestei doamne, care regreta ca nu consultase pe "doctorul", convinsa ca l-ar fi scapat. Nu doara ca-si lauda barbatul, dar a facut atatea minuni! Pe unul l-a scapat dupa ce-i pusese lumanarea in mana. Sasa Malerian se sterse la ochi, marturisind ca ii pare rau de aceasta greseala, si incepu sa-i povesteasca cum "s-a intamplat cazul, cand e sa cada nenorocirea pe om". Mi-nchipuiesc, draga doamna, cata suferinta si ce pierdere ati incercat." Sasa insoti pe doamna, "ce fusese atat de gentila", pana la scara, apoi se apropie de revizorul scolar si de Ludoveanu.
Ludoveanu ii fagadui ca "daca doamna va binevoi sa-i dea, peste cateva zile, mai multe detalii", va scrie un studiu intreg.
- Negresit, raspunse ea tanarului scriitor, sa poftiti cand voiti...
- Pierderea, doamna, e deopotriva de mare si pentru d-voastra, si pentru tara.
- Oamenii mari, zise revizorul ascutindu-si glasul, sunt pentru popor ceea ce sunt parintii pentru copiii lor.
- Oh! ai dreptate, domnule, raspunse Sasa, fara sa fi inteles bine doua lucruri: cum sunt oamenii mari si cum sunt ei pentru popoare?
- Sa-mi dati voie, doamna, zise revizorul, ca sa va expun, in cateva cuvinte, planul discursului meu. Cred ca e o inalta datorie ca sa va fac cunoscuta esenta celor ce voi avea onoarea de-a spune corpului profesoral, elevilor si amicilor marelui profesor.
- Poftiti, domnule, poftiti, raspunse Sasa, facand semn batranei cu manunchiul de busuioc ca sa apere figura alb-vanata a lui Malerian.
Revizorul incepu cu prima parte: omul. Nota caracteristica: virtutea; caminul: templu antic; concluzia: pentru gloria si marirea tarii asa ar trebui sa fie toate casele. Cand ajunse la oratiunea directa, "amici ai lui, spuneti voi... copiii generozitatii lui, spuneti voi"... Sasa incepu sa planga, cazu pe un scaun si ceru un pahar cu apa. in camera mortuara nu mai ramasese decat batrana cu aparatoarea. Revizorul era incantat de efectul de maine.
Parazitii - Partea 1
Parazitii - Partea 2
Parazitii - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 3310 ori.
