Viforul - actul 2
de Barbu Stefanescu Delavrancea
un luminis pe muntele Ceahlau. Locul de panda al lui Stefanita. Printre padurile intunecoase de brazi si de molizi se vede, spre stanga, o muchie ingusta de piatra, marginind o prapastie adanca. Patru cararui dau in luminis, doua la stanga si doua la dreapta. Doua se coboara intro parte si cealalta a muntelui si doua se ridica spre crestet. Mai multi busteni rasturnati si acoperiti cu ferige. Norii se ridica din paduri si se plimba alene. Vremea, posomorata, ameninta a ploaie.
Scena I
Luca Arbore si Comisul Cateleanu vin pe cararea intaia din dreapta. Comisul Cateleanu, imbracat in haine de vanatoare, cu tolba de sageti si arcul, cu cutitul la brau si c-o toporisca in mana.
Comisul Cateleanu: Se-mbuna domnul?
Arbore: Nu vorbi nimic. Eu ii desirai viclesugul lucrului, cum e spre folosul lui s-al tarii. El fluiera si pocneste din frunza. uneori se-ntuneca si da din cap. ii spusei ca Luca Carje a plecat pregatit cum sa aduca vorba ca sa fie spre lauda si fala lui, el... Ma ingheata aceasta mutenie. Daca vazui, o luai razna prin paduri... El, copilul care mi-a ramas pe brate, pe care l-am slujit cu credinta... ma uraste!
Comisul Cateleanu: E mahnit pe noi... Nu l-ai auzit?...
Arbore: A! sa-l fi auzit cand eram numai cu el... A racnit, s-a strambat, s-a inecat... Abia si-a venit in fire. S-a uitat lung la mine si mi-a zis apasand pe fitece cuvant: Arbore, or te lepezi de gandul tau, or de nu!... si m-a masurat cu ochii...
Comisul Cateleanu: Asa e el, cu toane.
Arbore: Cum ai fost sa fii, asa esti... Eu sunt in lucrul domnului s-al tarii... Ar fi o nebunie, si pentru domn si pentru tara, sa ne punem bine cu turcii si rau cu lesii. N-as vrea sa ajungem ca muntenii. Pana si Neagoe, inteleptul, a fost nevoit sa dea pe fitece an 500 de copii padisahului... (Darj.) soimi si iepe, cat or vrea, suflete, nu!... Ah!...
Comisul Cateleanu: Dumneata cunosti cat tineam la dumneata... Bun e Dumnezeu... Are sa se imbuneze si Stefanita... Sa vorbim de altceva... De ce nu luasi arcul si sagetile?
Arbore: O! ho! arcul sunt astea... (Arata mainile.) Sagetile sunt astia... (si-arata ochii.) De te lasa, lasa si tu juvinele... Ei-hei! Mi-a slabit arcul, si sagetile nu se mai duc piuind...
Comisul Cateleanu: si unde ramase?
Arbore: La Durau. Peste un ceas incep bataiasii... Trebuie sa pice acum... Sa mergem... N-as vrea sa dea ochii cu mine...
Comisul Cateleanu: unde?
Arbore: unde ne-ar duce picioarele... (Se afunda pe cea dintai carare din stanga.)
Scena II
Logofatul Trotusanu, Vornicul Carabat, Paharnicul Sacueanu, vistiernicul Sima vin pe prima carare din dreapta, imbracati in haine de vanatoare si armati ca si Cateleanu. Toporul Vornicului Carabat e mai mare si mai ager.
Vistiernicul Sima: Lung drum si greu...
Vornicul Carabat: Mai lung si mai greu al vietii...
Paharnicul Sacueanu: intunecat... nu mai rasare soarele...
Vistiernicul Sima: Cerul?
Paharnicul Sacueanu: Nu, domnul.
Logofatul Trotusanu: O aratare...
Vistiernicul Sima: Cum, o aratare?
Logofatul Trotusanu: O vedenie... Ce e rau si ce e bine?... Nu fac rau ca m-am deprins cu binele... (Rupe o crenguta.) stii tu ce e asta?
Vistiernicul Sima (uitandu-se lung): O creanga de brad.
Logofatul Trotusanu: Asa ti s-arata...
Vistiernicul Sima: Dar cum vrei sa mi s-arate? Lucrurile cad supt simturile noastre asa cum sunt. Numai omul e fatarnic si s-arata asa cum nu e.
Logofatul Trotusanu: O! ho! care om nu e cum sarata? La un necaz, la o manie, izbucneste si citesti in el ca intr-o carte deschisa. Nu vazusi acum o saptamana? N-ai inteles? Cand te-a masurat cu privirile, n-ai auzit pe la urechile tale un jiiit?
Vistiernicul Sima: Nu.
Logofatul Trotusanu: N-ai simtit, Sacuene, cine sapropia de gatul tau?
Paharnicul Sacueanu: Cine s-apropia?
Logofatul Trotusanu: O sabie...
Paharnicul Sacueanu: A cui?
Logofatul Trotusanu: A lui!
Vornicul Carabat: De ce ti-e scris nu scapi.
Logofatul Trotusanu: si credinta e o aratare a mintii...
Vornicul Carabat: Astea-s lucruri grecesti.
Logofatul Trotusanu: Blagoslovita fie tarana dascalului Isocrat candiotul: el mi-a dat intelesul vietii...
Vornicul Carabat: Dar tatana-tau ce-ti dete, jogofete?
Logofatul Trotusanu: Aratarea vietii...
Vistiernicul Sima (ia cararea a doua din dreapta): Parca p-aici ne-a poruncit domnul sa ne suim, pana la trei gurguie...
Paharnicul Sacueanu: La cele trei stahii...
Vornicul Carabat: Acolo bat hearele. Grozav as vrea sa napusteasca un zimbru furios... cu trupul lui de bou mai sui, cu picioarele mai inalte, cu capul lunguiet, cu coarnele drepte, aduse putin la varf... O! fuge ca sageata, s-arunca peste garle ca o naLuca si se catara pe pieptul de piatra ca zidul de drept...
Logofatul Trotusanu: Ai ucis?
Vornicul Carabat: Ucis... Cu raposatul Bogdan am colindat muntii nostri din muntele Iancului pana-n muntii Vrancei. Odata eram pe Bicaz. Voda ici, eu colea. unde ne pomenim c-o namila zburand ca parca ar fi avut aripi. Ar fi spart pe Bogdan de nu ferea-n laturi si nu i-as fi infipt toporul drept intre coarne. S-a ridicat in doua picioare, si-a proptit capul in piept... un raget... A sarit de doi stanjeni... si-a picat ca o pasare naprasnica!
Logofatul Trotusanu: Eu nici n-am vazut...
Vornicul Carabat: Capul lui, cum era capul de pe pecetea lui Dragos.
Logofatul Trotusanu: Mai suim mult?
Vornicul Carabat: Ca de la Durau pana aici.
Paharnicul Sacueanu: Din coarnele lui sa fac un pahar... (Se afunda pe a doua carare din dreapta.)
Vornicul Carabat: Cam subtire...
Paharnicul Sacueanu: Fie...
Scena III
Parcalabul Condrea, vistiernicul Ieremia, Postelnicul Searpe, Catalin, Toader si Nichita vin pe intaia carare din dreapta, imbracati ca vanatori.
Parcalabul Condrea: Aici ne-a zis sa-l asteptam.
Postelnicul Searpe: Vine si el cu ceilalti.
Vistiernicul Ieremia: Vremea e a ploaie...
Postelnicul Searpe: Nouri se ridica din crestetele padurilor ca sineala inchisa... Ai zice ca ard padurile de brazi si de molizi... Cataline, ati intalnit multe salbataciuni?
Catalin: O! cat lumea! Ma mir cum d-avu rabdare domnul sa nu-nceapa vanatoarea de cum daduram in ocolul slobod al Campulungului... Barem sa ne fi lasat pe noi sa ne cercam norocul...
Vistiernicul Ieremia: Ca si cum nu l-ai fi cercat destul... in tatari si-n ursi, in lesi si-n vulpi, in turci si-n mistreti, sagetile tale se duc fermecate... Sageata si vanatul...
Toader: Am dat peste mate salbatice.
Nichita: Lupi si jderi...
Parcalabul Condrea: Apoi, voi n-ati tinut drumul drept, ati batut razna, ca copoii.
Toader: Sub coastele Campulungului, un stol de irunci...
Nichita: Vulpile colcaie in codrii nostri...
Postelnicul Searpe: Porunca a fost de la domn sa nu scape o sageata. vanatorii sunt foc. Peste o jumatate de ceas ne dezleaga. Sa vedem cine o da mai cu sete...
Nichita: Eu, nea Cosma! Am sa las pe Catalin pe jos...
Catalin: M-ai lasa, de nu te-ai grabi...
Postelnicul Searpe: Vine... intunecat si alb cum nu l-am vazut nicodata!
Parcalabul Condrea: Nu-i trece paraponul.
Vistiernicul Ieremia: Baietanii astia sa tinteasca bine, s-are sa-i treaca... (Se duc inaintea domnului si ajuta sa dea dupa magari cosurile cu mancare si cu vin. Domnul vine cautand in jos si suierand un cantec batranesc.)
Scena IV
Stefanita, cu cei de sus si cu Parcalabul Petrica, Parcalabul Balos si Spatarul Hrana. vanatori si haitasi.
Parcalabul Condrea: Bine, maria-ta?
Stefanita (suiera): Mai bine ca oricand.
Postelnicul Searpe: Cam ostenit oleaca, maria-ta... La noapte sa te odihnesti zdravan...
Stefanita (suiera): De-a iesi stelele, sa numar o stea logostea, doua stele logostele, pan-a crapa de ziua...
Vistiernicul Ieremia: s-un vestmant mai groscior, maria-ta...
Stefanita (suiera): Da, e frig cat sa inghete vistieria, si mie mi-e mai frig ca acum o saptamana, cand era sa crap de caldura... (suiera.)
Spatarul Hrana: Cum ne-mpartim, maria-ta?
Stefanita: Parcalabul Condrea, Postelnicul Searpe si vistiernicul Ieremia o sa faceti la dreapta, pe cararea asta, si inainte, pana dincolo de cele trei stahii, la paltinul cu izvorul... Acolo randuiti-va cum veti socoti... A! si flacaii lui Arbore!... Catalin, tat-tau, bine?
Catalin: Slava Domnului... E si el aici...
Postelnicul Searpe: La Durau ai vorbit, maria-ta, cu el...
Stefanita: Ba el cu mine... Se vede ca eu nu sosisem.. (Se uita spre muchia din stanga si vorbeste incet.) Sa-l fac sa si-o aleaga singur... Sunteti trei voinici, tineri si sprinteni, tustrei tintasi buni, cu arcurile pe dupa gat, cu cutitele la brau si cu toporistele in maini... Care din voi e mai de nadejde?
Catalin: Tustrei, maria-ta.
Stefanita: Care e mai tanar?
Nichita: Eu, maria-ta.
Stefanita: Care e mai voinic?
Toader: Tustrei, maria-ta.
Stefanita: Care arunca cu sageata mai departe?
Catalin: Nichita, maria-ta.
Stefanita: Care ucide ursul cu cutitul fara a clipi?
Catalin: Tustrei, maria-ta.
Stefanita: Care ia cu sageata randunica din zbor?
Catalin: Tustrei, maria-ta.
Stefanita: Care urca muchia in dunga ca iedul salbatec?
Catalin: Tustrei, maria-ta.
Stefanita: Nu pot s-aleg... Alegeti voi... Uitati-va colo, sus, unde se sfarseste zidul de brazi, unde se prelinge un nor vanat...
Toader: Da, vedem...
Stefanita: D-a lungul codrului este o fasie de piatra...
Nichita: Da, vedem... Halca — cerc de fier folosit la aruncarea din galop a sulitei (joc in mare cinste la turci.)
Stefanita: Acolo bate capra neagra... Care din voi e mai stapan pe el insusi sa ia panda aceea...
Nichita: Eu, maria-ta!
Toader: Ba, eu!
Catalin: Luati seama... Muchia aceea sa tot fie de doi coti latime si d-a lungul ei prapastie dreapta si adanca. Cum sunteti voi pripiti la izbanda, un pas gresit, s-ati cadea ca o piatra intr-o fantana... pana jos, praf si farame... Acolo e nevoie de un om incercat, a caruia inima nu sare de curaj, ci asteapta fiara ca un stei de piatra. Nu e de ei, maria-ta... Ma duc eu!
Nichita: Fireste, iar el cand e vorba d-o isprava mai de seama...
Stefanita (prefacandu-se): Fie! Dar as fi vrut sa vedem pe ceilalti ce pot...
Toader: Cand o sa facem si noi incercari d-astea?...
Stefanita (printre dinti): Mai degrab decat nu credeti!... (Catre Condrea, Searpe si Ieremia.) Nichita si Toader cu voi... Luati-o iute la picior. in curand veti auzi de trei ori buciumand... (Pleaca Condrea, Ieremia, Searpe, Nichita si Toader.) Ia seama, Cataline... Cararuia e-asa de intuneoasa, ca parca nu te-ai sui la lumina, ci te-ai cobori in iad... si sa dai un chiot cand vei ajunge... Nu-ti zic noroc, norocul e-n bratul tau...
Catalin: Nu ma rog de noroc...
Stefanita: Roaga-te! Catalin: Norocul meu e maria-ta, si pentru norocul meu ma rog.
Stefanita: si pentru tine! Mai ales pentru tine! (Catalin s-afunda pe cararea care suie muntele in partea stanga.) vanatorii, pe aceeasi carare... stiti locurile...
un vanator: Cum sa nu, maria-ta, ca doar atata slujba am invatat de cand eram d-o schioapa.
Stefanita: Haitasii p-astalalta (arata cararea intaia din partea stanga), care se lasa oblu... tineti coasta, insiruitiva... dati gura, sunati din cornuri, bateti cu ciomegile si cu tipsiile... (vanatorii si haitasii pleaca. Catre boierii ramasi.) Ah! Ce pacat ca n-ati fost! Ah! ce pacat!
Parcalabul Petrica: Cum sosi olacerul cu cartea mariei-tale, porniram, zi si noapte, la drum intins. Siretul se umflase si luase podul umblator de la Ghertoape...
Stefanita: L-as fi trecut inot!
Parcalabul Petrica: Am pierdut doua zile...
Stefanita: Doua veacuri!
Parcalabul Balos: Am pornit din Novograd cu zece cai d-ai nostri, si am ajuns cu trei; sapte s-au tocit potcoavele, au schiopat si i-am lasat in drum...
Stefanita (aprins): Le-as fi turnat potcoave de argint, numai sa fi sosit la vreme!... As fi topit coroana stramosilor mei... Singur, singur in tot sfatul, ca o oaie inconjurata de lupi!
Spatarul Hrana: Ei unsprezece, si noi, trei...
Stefanita: si cu mine, treizeci si trei!... unu si unu, si nici unul cu mine... Destul am vorbit. La lucru!... Fiecare cu al lui!... Apucati pe cararea asta... (arata cararea din stanga care suie muntele) pana la o coliba de cetini... Acolo e locul vostru... (Petrica, Balos si Hrana se duc.)
Scena V
Stefanita, Moghila, ceva mai tarziu, un ungur.
Stefanita (tresarind): Moghila, tu esti? As fi vrut cateva clipe singur... Singur sau cu tine e totuna... A! dupa gandul tau fuse... El si-a ales locul... (S-aude un chiot departat. Stefanita tresare.) Auzi?... A ajuns... Sa ne uitam... il vezi?... Prinde cu ochii al doilea codru, pe a doua cuta, acolo unde se coboara brazii verzi ca o oaste si se ridica de cealalta parte intunecati si negri... Du-te pe linia dintre unii si altii pana sus... Apuca pe fasia ingusta de piatra uscata... Spre varf... in crestetul prapastiei ce se deschide in genunea taiata d-a curmezisul de un nor alb ca laptele... Nu-l vezi?
Moghila: Cat un copil... Sta pe branci... Se uita in adancime...
Stefanita: El este!... A! ha! (Rade nervos si face semn cu mainile, ca si cum ar pravali pe cineva.) Ei, ai gasit?
Moghila: Da... un ungur.
Stefanita: Ei?
Moghila: un talhar...
Stefanita (repede): Toate pacatele i le iert...
Moghila: Ca mitropolitul...
Stefanita: il bag in Divan...
Moghila: Asta sa n-o faci. I-am fagaduit 500 de galbeni, 250 inainte si 250 de urma... si pe urma (pune mana pe cutit) sa-i dam sa nu mai aiba nevoie de nimic si de nimeni...
Stefanita: Sa-l ucizi?
Moghila: Ca p-un ucigas!
Stefanita: Dar eu ce fac?
Moghila: Carmuiesti!
Stefanita: Sa vie incoa.
Moghila (la cararea intaia, din dreapta): Ma!... (Apare ungurul imbracat ca vanator moldovenesc.)
Stefanita: O! mare si urat e!... Ca vanator?
Moghila: De s-o intampla sa-l vaza, sa nu se teama... stii tu cui slujesti?
ungurul: stii... (Stefanita tresare.)
Moghila: s-ai sa faci intocmai?
ungurul: Minteni fac.
Stefanita (dandu-i o punga cu bani): Cum miroase a rachiu!
Moghila: Ma, vezi colo? Nu acolo... Mai la dreapta... Mai sus...
ungurul: Vazt...
Moghila: Tai codrii si-i cazi drept in spinare. (ii face semn de rostogolire. ungurul se duce p-a doua carare din stanga.)
Stefanita (dupe ce a stat pe ganduri): Ah! ce-o fi facand Irma? O lasai in cortul meu...
Moghila: Vine, imbracata in haine de vanatoare... Mogardici dupa ea...
Scena VI
Stefanita, Moghila, contele Irmsky si Mogardici.
Stefanita: A! vii ca turturica usoara, ca o lumina de vara care incalzeste si desteapta firea posomorata! Aici (intinde bratele), fiara care imblanzeste pe cel mai hain vanator! (O ridica-n sus, o invarteste s-o saruta apasat.)
contele Irmsky: Atat sunt eu de fiara cat esti tu de hain. (il saruta.) Ce-ai sa faci cu cutitul?
Stefanita: Sa... cand te-i repezi la mine...
contele Irmsky: Atunci nu ma repez...
Stefanita: Ma repez eu la tine... (O saruta.)
Mogardici: Ma uit si nu-nteleg! Frumos baiat?... si mam trezit d-o zi... Nici-o picatura...
Stefanita (pe ganduri): Cine-o fi oftat asa de greu?...
Moghila: in ograda de la castel?
contele Irmsky: Da, cine-o fi oftat?
Mogardici: Cand ma muiase somnul?... Eu am oftat...
Stefanita: Tu? Ca un urcior spart si aruncat in gunoi...
Mogardici: Oare! Se facea ca Moghila imi luase berheciul... Eu trebuie sa fi oftat... Tot drumul am oftat, ca ma doare furca pieptului... Pe la Iacobeni adormisem calare. Dormeam si visam vise urate. Se facea ca-mi intinde cineva o cana...
Moghila: Cu apa...
Mogardici: Tu erai, diavole... si eu, dupa el... Ma neica, numai o data, numai o data s-o pui la gura... (Stefanita saruta pe contele Irmsky.) Oare!... El imi facea cu mana... Eu, dupa el... (Stefanita saruta pe contele Irmsky.) Ei! se-n-groase gluma!... Pana ce-am venit in nas... Tu fusesi, butie de nicoresti, ca ma luasi de ceafa...
Moghila: Ca p-o carpa...
Mogardici: ...si m-aruncasi intr-o butca... (Stefanita pune pe genunchi pe contele Irmsky.) A! darli-darli ha-ha! Cogeamite vlajganu in bratele lui voda!... Cum ajunsei la Hangu nici eu nu stiu...
Moghila: Cum deschideai ochii, ca un tap: be-beheciu!... N-ai nici o masura...
Mogardici: Ba am, cum sa nu... De trei ori ca tine si de doua ori ca voda...
Stefanita (se scoala si se uita ingrijat la muchia goala): Acolo... da, acolo...
contele Irmsky: Ce sa fie acolo, maria-ta?
Stefanita: Semn de ploaie si de vijelie!... Sa-ncepem...
Mogardici (desfacand cosurile): Sa-ncepem...
Stefanita: Sa sune buciumele... (Moghila se duce pe intaia carare din dreapta si apoi vine. Se aud buciumele.)
Mogardici: Cotnar, Nicoresti, Odobesti, Husi... Berheci... O! Berheciu e ca o fata mare, asa se rumeneste in pahar... (S-aud zgomotele haitasilor. Din cand in cand trosnesc codrii.)
Stefanita (agitat): Asculta, draga conte, si nu tresari! unde ti-e arcul si tolba? unde, toporul? unde, cutitele? Sa nu-ti tremure mana... Sa zboare sagetile... Sa-nfigi cutitul pana in plasele... O! ce fraged esti!...
contele Irmsky: Sunt rele fiarele voastre?
Stefanita (din ce in ce mai agitat): O! nu! sunt blande si dragalase! Mistretul umbla binisor s-are dintii ca ai tai, margaritare insirate pe un fir de argint! Cerbul s-arunca blajin din muchie in muchie si-are leagan de matase in coarnele lui! Ursul e ca mosneagul lui Dumnezeu, pe cine intalneste il strange in labe, sa-i treaca junghiul si durerea de mijloc! Zimbrul, dupacare s-a luat pecetea Moldovei, o jucarie care te gadila cu coarnele lui drepte si ascutite! O! dulcele meu copil, nu te teme de fiare, ci de om sa te temi!... (Se uita in stanga, la muchia goala.) Ah! acolo!...
contele Irmsky: Ce este acolo, maria-ta?
Stefanita : Semn de ploaie... O sa ploua cu lacrami...
contele Irmsky: A!
Moghila: Maria-ta!
Mogardici (bea): Ei, cum cazui eu, neiculita!... Sa-mi rup nasul, si mai multe nu...
Stefanita : Ca omul este o fiara pe care n-a imblanzito veacurile... Asculta haitasii si asculta si fiarele... Care urla mai frumos?... Ele fug si zgomotul lor este fuga deznadejdii! Ei hauie a bucurie! Ele stau retrase in codri, ei vin de la sate si orase si le scormonesc vizuinele! Ele se apara, ei izbesc! Dumnezeu a facut pe om pradalnic si cumplit... Iaca toporul acesta... il vezi ce coada are?... Sa-l invartesc cu manie, si coada lui va creste, si gura lui va despica tidva fiarei care pandeste acolo!
Moghila: Maria-ta! Maria-ta!
Stefanita (incet si nervos): Nu mai ajunge!
contele Irmsky: Cine s-ajunga?
Stefanita : Fiara!... si nu se mai sfarseste!...
contele Irmsky: Ce sa se sfarseasca?
Stefanita : Vanatoarea!
Mogardici: Ba sa tie! De ce sa se sfarseasca? Abia am inceput. De ce-am venit la vanatoare? Sa vanam! (Bea. Mogardici e cam ametit.)
Stefanita (mai domol): Multi vaneaza ca tine si sentorc acasa cu vanat si cu nume...
Mogardici: Daca au noroc... La vanatoare este asa: Sa tragi si sa nimeresti... Ba nu... Sa nemeresti si sa tragi! (Bea. S-aud trosnituri care s-apropie.) Ce sa fie?
Moghila: un cerb.
Mogardici: Oare!
Stefanita (privind in gol): Ce, ti-e frica?
Mogardici: Mie? As vrea sa vie! (Bea.)
Stefanita : Ce-ai face?
Mogardici: M-as face mort, de n-as muri. (Bea.)
Stefanita : Moghila, un pahar de vin... Mi-e frig...
Moghila: Cotnar?
Stefanita: Da... Poftim, conte, pe scaunul Moldovei... (ii arata un bustean.)
contele Irmsky: O! frumoasa si mandra e Moldova!... Cu codrii ei de pomi roditori... Cu campiile ei aurite... Cu coastele ei cu fan de flori mirositoare...
Moghila: Ostile voastre, cand napadesc vara, nu-si iau de mancare si se nutrec cu prune, mere si pere... ca de multe ori pier de pantecarie...
Mogardici: Oare!
Stefanita (privind in gol): Bogata, bogata si frumoasa... Zgarii pamantul, si graul iti da la bob treizeci de boabe, secara treizeci si cinci, orzul saizeci si meiul peste trei sute...
contele Irmsky: As vrea sa fiu moldovean!
Mogardici: Ma crezi? Eu as vrea sa fii moldoveanca!
Stefanita: De ce, Mogardici?
Mogardici: Toata ziulica as tine-o pe genunchi... Darlidarli, ha-ha... (S-aude o trosnitura in apropiere.) Ce sa fie?
Moghila: Ursu!
Stefanita: Toporu!
Mogardici (uitandu-se in stanga): O! cata dihania! Patruzeci de mucenici... tineti-ma... Ah! mor! (Cade lesinat.)
contele Irmsky: Ce faci, maria-ta? (contele Irmsky cade in genunchi, tremura si-si acopera fata cu mainile. Ursul mormaie si s-apropie. Moghila cu toporul in dreapta si cu stanga tine pe Stefanita.)
Moghila: Maria-ta, e primejdie... Primejdia e a mea!
Stefanita (smucindu-se din mana lui Moghila): Fiara la fiara!... Mi-e sete de sange!... (Stefanita invarteste toporul.) S-a ridicat in doua labe... A!... S-a umflat!... (S-aude un racnet si-o lovitura seaca intre brazi.)
Moghila (din desis): Maria-ta!
Stefanita(venind cu mana sangerata si galben la fata): S-a ispravit! (Tresarind.) Nu inca! (Se uita spre muchie.) Acolo... Tot acolo!... un pahar de vin... (Bea.)
contele Irmsky (tremurand): A trecut ceasu-al rau! (il mangaie.)
Stefanita: Nu inca... Va trece!
contele Irmsky: Sange? Esti ranit?
Moghila: Sfasiat?
Stefanita: Zgariat... nimic...
Moghila: Sa te spal...
Stefanita: O! sa ma speli...
Moghila: Sa te leg...
Stefanita: Leaga-ma si nu ma spala!
Mogardici (se dezmeticeste si se uita in stanga): S-a sfarsit?... Iar il vaz, iar mor! (Cade pe spate.)
Stefanita (uitandu-se la muchie): O! oh! mi-ngheata sangele!... Fiara pandeste!... S-arunca!... (face semn cu mana dreapta, ca si cum ar rostogoli pe cineva. S-aude un rasunet departe.) Ah! a! a! (incepe sa raza si sa se strambe epileptic.)
contele Irmsky: Ce ai, maria-ta? (Stefanita rade nervos.)
Moghila: I-a facut rau lupta cu ursu... (Stefanita rade.)
contele Irmsky: Nu, necontenit s-a uitat intr-acolo...
Moghila: ti s-a parut!
Stefanita (ostenit): Sa ma odihnesc... (ii curg lacramile.) D-acum incolo... s-a dus... s-a dus... s-a dus... (S-asaza p-un butuc.) Vanatoarea a inceput... De azi, cine m-ar intrece la vanatoare?
contele Irmsky (il mangaie): Maria-ta, ai ucis o fiara...
Stefanita: Doua!... Oleaca de...
contele Irmsky: Apa?
Stefanita: Vin!
Moghila (plecandu-se la urechea lui Stefanita): Doamne, esti ca un copil!
Stefanita: Am fost!... Puiul de lup, cand da de sange, lasa tata lupoaicei si e lup!... Prapastia s-a cascat... si l-a inghitit... si s-a dus...
contele Irmsky: Cotnar?
Moghila: Da, cotnar.
Stefanita: ... S-a dus intr-o clipa... si clipa aceasta o vaz necontenit!
contele Irmsky (dand paharul domnului): Ce vezi, maria-ta? (il mangaie.)
Moghila: Nimic!
Mogardici (se dezmeticeste si se ridica in sezut): Ce face?... Voi beti si eu nu?
Stefanita: Sufletul meu ostenit pluteste pe supt cetinii de brazi, singur, ca un cuc care taie aerul si nu i s-aude zborul!... Moghila, un pahar... (S-aude trosnind prin desis.)
Mogardici: Oare! Cine sa fie?
Moghila (incet, lui Stefanita): ungurul...
Stefanita: Adevarata fiara! Toporul!
Mogardici: Nu mai spune, iar mor... (Iar cade pe spate.)
Moghila (tragand cutitul): Sa-i dau si ramasita.
Stefanita (trist): Sa nu-l inseli... (Moghila s-aude prin brazii din stanga.)
Moghila: Ia-o inainte... (s-aude un racnet si o cadere.)
Stefanita: Platit...
contele Irmsky (tresarind): Ce, maria-ta?
Stefanita (pe ganduri): si ramasita...
Moghila (se intoarce galben ca ceara): L-am tarat in desis...
contele Irmsky: Pe cine?
Moghila: Pe fiara...
Mogardici (dezmeticindu-se si band): Vanatoare or foc... Nu poti sa bei un paar in tihna...
Stefanita (lui Moghila): Ai ucis ca si mine... ti-a sfasiat mana...
Moghila: Nu, m-a stropit...
Stefanita: Spala-te si nu te lega... Tu nu vezi clipa pe care o vaz eu necontenit... (Se uita drept inainte si face cu mana semnul rostogolirii.)
Moghila (incet, catre contele Irmsky): Irma, ce te uiti asa?... Nitica apa, sa-mi spal cutitul...
Stefanita (uitandu-se tinta): Ochii de mi i-ai scoate, si tot am sa vaz inaintea lor omul si prapastia...
Moghila: N-asculta, Irma... n-ai sa intelegi nimic... E cam bolnav maria-sa... Frigurile intaiului urs pe care-l ucide...
Stefanita (abatut): Da, da, sunt cam bolnav... Sa sune buciumele... Sa inceteze vanatoarea... (Moghila iese pe cararea intaia din partea dreapta si porunceste sa buciume.)
Mogardici (desteptat din ameteala): Ce-o mai fi s-asta?
Stefanita: Ziua d-apoi, cand se vor scula mortii din morminte! (Moghila revine.)
Mogardici (da sa se scoale si nu izbuteste): Sa se scoale cine o putea... (S-aud in departare cetele de haitasi si de vanatori cantand din amandoua partile.)
Stefanita: si ei au intins curse fiarelor... Fara ei n-am fi ucis... Dar ei au pofta de cantat si canta frumos... Ia! sa ascultam!... (S-aud cantecele. Vorbele nu se deslusesc.) Cei cari urlau adineauri au glas de ingeri... in om e un inger s-un demon... Multimea crede ca ingerul sta la dreapta si demonul la stanga... E una si aceeasi, pretutindeni si totdeauna: fatarnicia!
Moghila: Cu demonul carmuiesti, cu ingerul te carmuieste.
StefanitaV (spre Irmsky): Vino sncoa, demone!... Ce te uiti? (Irma se uita la Mogardici.) A adormit... Sa se scoale cine o putea... Adu mijlocul sa ti-l cuprinz, si capul, si ochii, si gura, si parul cu miros de rozmarin... Aici... asa, asa... bine... (Irma se asaza langa dansul.) De un an nu te-am alintat, demon de care ingerului meu i-e dor... Moghila, saruta mana asta... Joaca-te cu mana ei... (Moghila ii saruta mana.) Ia seama... Pana aici e voie... Mai departe dai peste demonul meu...
Moghila: Nu te teme... Eu nu sunt ca albinele, sa-mi moi botul in orice floare... contele Irmsky: Asa-mi place, stapane, cand razi, cand ma saruti, cand esti un om ca toti oamenii...
Stefanita: Sunt domn... si nu mai sunt om ca toti oamenii de azi inainte... (incep sa s-adune oamenii.)
Scena VII
Cei de sus si Logofatul Trotusanu, Vornicul Carabat, Paharnicul Sacueanu.
Moghila (incet, lui Stefanita): Maria-ta, boierii!
Stefanita: Bine... Lasa... O! ho! iaca si Trotusanu, si Carabat, si Sacueanu... Acum va intreb: ati avut noroc la vanatoare?
Vornicul Carabat: Trotusanu a sagetat un cerb de zece ani... si ce falnic isi purta coarnele cu zece ramuri...
Logofatul Trotusanu: Carabat a ucis cu toporul un zimbru... Varsa capai din ochi... Cand se napusti, zisei: S-a sfarsit cu Carabat! si Carabat crescu inca p-atat cat e, siodata facu he!... si drept intre coarne il nimeri...
Stefanita: Cine ucide oamenii... usor la fiare... Sacueanu?
Vornicul Carabat: un tap negru.
Paharnicul Sacueanu: Dar maria-ta?
Stefanita: un urs...
contele Irmsky: O! cata dihania!
Logofatul Trotusanu (lui Stefanita): Esti ranit la mana?
Stefanita: A, zgariat... Cand a cazut, si-a prelins ghearele... Veniti sa-l vedeti... (Se duc si-l privesc.)
TOtI: O! o! (Revin in scena.)
Vornicul Carabat (lui Moghila): Dar tu, voinice?
contele Irmsky: si el a ucis ceva... Ce-ai ucis?
Moghila (incurcat): Eu? Nimic...
Vornicul Carabat: Esti plin de sange...
Moghila: A! da! un lup!
Vornicul Carabat: P-aici, lupi?... Nu prea sunt... (Mogardici sforaie.)
Stefanita (repede): Sacuene, ia doi vanatori si carati pe Mogardici intr-un cort, dar intr-un cort cu merinde si cu vinaturi... (il iau de maini si de picioare si-l duc.) Mogardici (ametit): Binisor, Moghila, ca-mi versi berheciul... (S-aude in codru Comisul Cateleanu.)
Comisul Cateleanu: Ma! n-ati dat de Catalin?... N-ati vazut pe Catalin, ma? (Intra in scena intr-un suflet.) Ah! maria-ta, se vorbeste ca...
Stefanita (tresarind si cautand in jos): Ce se vorbeste? Cine vorbeste?
Comisul Cateleanu: Dar nu se poate, ar fi prea mare nenorocirea si prea nedrept cerul cu bietul Arbore!... S-a raspandit zvonul ca ar fi cazut in prapastie... (Toti tresar.)
Stefanita (uitandu-se piezis si pe subt gene): Cine?
Comisul Cateleanu: Catalin!
Vornicul Carabat: Catalin?
Stefanita: Sa fi cazut?... Catalin?... El, care sarea din stei in stei, care urca muchea ca o capra salbatica?... si ziua la miaza mare?... Nu se poate...
Vornicul Carabat (printre vanatori): Ma, nu stiti de urma lui Catalin?... Nici voi?... Nimeni?...
un vanator: Ba mie mi-o spus Ion, si lui Ion i-o spus Dragu, si lui Dragu i-o spus a lu Maftei ca s-ar fi auzit di pi muchia seea o uruitura ca si cum s-ar fi naruit toti bolhanii. Cica ar fi dat boierul de-a berbeleacul... Apoi da, a hi, n-a hi...
Stefanita (agitat): Sa mai sune buciumele de adunare... Buciumati, mai!... Buciumati... Mort d-ar fi, sa auza!... (Vede pe Arbore viind.) siiit!
Scena VIII
Cei de sus si Luca Arbore.
Stefanita: Pe unde ai fost, Arbore?... Esti bine?... N-ai auzit nimic? Adica ce s-auzi?... Esti bine?...
Arbore (vesel): Maria-ta ma cerceteaza?... Oh! bunul meu domn! (ii ia mana si i-o saruta. Stefanita se intoarce cu spatele la el.) De se posomoraste cerul, plamadeste bogatiile, de iese soarele, cresc bogatiile!
Stefanita: De ce n-ai stat pe langa mine?
Arbore: Nu voiam sa turbur petrecerea mariei-tale... Am colindat codrul... Dupa ce m-am despartit de Cateleanu, am numarat siragurile de brazi... Voiam sa uit...
Stefanita: Ce?
Arbore: Ca nu-mi raspunsesi azi-dimineata...
Stefanita: O! buciumati, mai... buciumati... mort d-ar fi...
Arbore: Cin sa fie mort? (Mirat.) De ce lasati capetele in jos?... S-a intamplat ceva? si cui?... Nu vaz pe Petrica, si Balos, si Hrana... incotro au apucat?... P-aici?... De ce nu vin?... Buciumati, ma, cu toti dodata... Trotusene, ce s-a intamplat?... Carabat, taci si gafai ca la razboi inainte d-a incepe batalia... (Se uita la toti.)
Logofatul Trotusanu: Zadarnicia zadarniciilor si toate sunt zadarnicii...
Arbore: Nu pricep...
Vornicul Carabat: Bine-ar fi...
Arbore: A! a!... Nu se poate...
Stefanita: Ce nu se poate, Arbore?...
Arbore (cauta cu ochii): Batran, neghiob, maria-ta... Nici pe copiii mei nu-i vaz... A! nu, nu!... Ei, ca totdeauna, cei dintai la navala, cei din urma la incetare... Catalin... (Miscare intre boieri.) Ce va turburati?... Catalin... (Se uita la boieri.) S-a luat dupa mine si m-a intrecut, Toaer dupa Catalin, si-o sa-l intreaca. Nichita dupaToader, si o sa le iasa in frunte... Catalin merge fluierand pe muchia prapastiilor... (Se uita la boieri.) Toader, si pe funie... Nichita p-o muchie de cutit... (Tresarind.) in codrii nostri nu e fiara pe care sa n-o rapuie, nici intunecime pe care sa n-o patrunza... Mai usori ca fulgul si mai tari ca otelul... Nu e asa, maria-ta... ca i-ai vazut in Muntenia pan la Targusor...
Stefanita (se reazima d-un brad si-si intoarce capul): Da, da...
Arbore (simtind inceputul unei temeri): Nu-i asa, Carabat... ca... tu... i-ai invatat mestesugul...
Vornicul Carabat: Da, da, voinicii tai deschid partii printre dusmani ca-n zapada moale... oh!...
Arbore: A! iata o ceata care s-apropie... (Se uita spre dreapta.) Ce pacatele, m-au lasat ochii! S-a oprit... se despart... Trei au apucat intai... Ceilalti, care duc ceva pe umeri, au ramas mai la urma... E Petrica... si Balos... si Hrana... (indoiala-i creste.) Toti, Balos?... Petrica, toti?...
Parcalabul Petrica: Aproape toti...
Arbore (emotionat): Cine lipseste?
Spatarul Hrana: unul, numai unul, si parc-ar lipsi o mie! (Hrana lacrameaza.)
Arbore (indurerat): U! u! Toaaader! Nichiiiita! U! u! (S-aude raspunzandu-i din codru: u! u!...) Mi-a inteles glasul!... E Nichita!... Ah! sunt ei! (Se repede la Stefanita.) Crede la un batran, maria-ta!
Stefanita (muncit si concentrat): Asteapta... Nu e nimic, Arbore...
Arbore: Crezusem... Dar nu crezusem nimic... Vin gramada... Duc un vanat pe umeri...
Stefanita: un vanat...
Arbore: Prea vin incet... Maaa, aici sunt tatarii, porniti ca la batalie!... E cine sa-mi inchiza ochii, pustii de ochi se umezesc de bucurie.. (Se sterge la ochi.) A! Nu vaz pe Catalin! Doar Toader si Nichita... Oh! batran nesocotit!... Trebuie sa vie mai la urma... (Se uita la boieri si-i vede incremeniti cu ochii in jos.) Ce?... (Intra Toader si Nichita si pun la pamant o nasalie de cetini. Stefanita tresare si inclesteaza pumnii.) A! tustrei?...
Nichita: Da, tata, tustrei... Iaca p-al treilea... (Izbucneste in plans.)
Arbore (cu spaima): Ranit?
Toader (plangand): Mort!
Arbore (zdrobit de durere): Ah! Doamne, ce ti-am facut si ce mi-ai facut?
Stefanita: Cine? Eu?
Moghila (incet si aspru): Ce faci?
Arbore (isi rupe incheietorile de la gat): Aer! aer!... E adevarat?... Nu face nimic, Toadere! Nu face nimic, Nichita!... Nu face nimic, maria-ta!... Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului (Stefanita tresare) in veci binecuvantat!... Mie mi s-au dus bratele si ochii, mariei-tale cea mai tare platose de otel si-un ostas drept credincios... Dacum soarele va arde capul meu... pe ploaie si pe viscol nul voi acoperi... pana voi inchide ochii si se va deschide pamantul!... Adevarat c-a murit?... si nu plang... Uitati-va la mine, ca nu plang, ca nu pot sa plang!... imprumutati-mi lacramile voastre sa plang la capul lui Catalin al meu!... O lacrima... numai una! Ah!...
(Cade gramada. Boierii plang.)
Viforul - actul 1
Viforul - actul 2
Viforul - actul 3
Viforul - actul 4
Aceasta pagina a fost accesata de 2592 ori.
