Susana
de Barbu Stefanescu Delavrancea
In via paraginita, iarba grasa acopera razoarele cu o panza smaltuita cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate in rosu, galben si albastru pe deasupra campiei dintre casele pustii si gropile de nisip.
Soarele e zapusitor. Lumina te orbeste. Aerul joaca, fierbe, si nici un pic de adiere nu potoleste arsura.
in mijlocul viei, doi castani batrani si stufosi stau neclintiti, rupand albastrul cerului si intinzand pe verdeata umbrele lor impreunate, ca doua poloage rotocolite.
La radacina lor se odihnesc granarii la San-Petru si Sant-Ilie. De la amiezi, rogojinile si velintele sunt asternute. Perne de paie se pun capataie. Botele cu apa proaspata, clondirele cu vin scufundate in doniti, puisoarele noi cu miros de brad, cateva castroane cu fiertura, lingurile de lemn si stergarele vargate la capataie sunt randuite cu ingrijire si inconjurate cu foi de pelin ca sa le dea un miros sanatos si racoritor.
S-au asezat pe mancare si veselie. Toti sunt ruda, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nasi, ca pe nume curat nu-si zic. E o familie intinsa. Mananca din acelasi castron, sorb cu aceeasi lingura, rup din aceeasi azima, din aceeasi turta calda.
Mai-marii lor sunt mosnegii de cate un veac, cum este bunaoara Tamadueanu, cu barba pan' la cingatoare, Doroftei, caruia ii cam place sa suga, asa batran cum este, si sa ciupeasca cu vorba pe fetele mari, care se rusineaza.
Amandoi stau in capul mesei. si cand se scorneste vreo pricina de neinteles, barbatii si femeile, ba pana si liota de copii, dau navala cu intrebarile, si ei asculta cu mandrie si le impart dreptatea dupa cum li se cuvin.
- Nu e asa, tata Doroftei, ca cuscra Visea e cu munca la Radovan?
- Nu e asa, tata Tamaduene, ca neamtul e mai hain ca muscalul?
s-apoi lua cuvantul Tamadueanu, si mi-ti vorbea asezat si indesat, ca lingurile nu se mai miscau de pe buzele strachinilor.
- Suntem, le zicea el, de-aceeasi cruce cu muscalul, dar nu de-acelasi sange. Beilicul neamtului, muscalului, turcului e tot beilic. Oricare din ei ar calca tara, ambarele se golesc, de pasarime te-ai spalat pe maini, claile de fan se fituiesc. si unii aduc lacustele, altii molime, iar in urma lor ne lasa praful si saracia. Daca nu te intelegi cu romanul la vorba, adicatelea daca nu graiesti acelasi grai, poate sa faca o mie de cruci, una peste alta, pana s-o gauri frunte, umerii si buricul, ca tot juvina si pacoste cade pe urechile noastre.
- Dar se inchina, raspunse una din femei, inghitind o nastrapa cu apa rece de la Susana.
- Taci, cap de tivga, grai Tamadueanu. Apoi imbatranesti de-a surda, muiere. si ce-ai vazut, si ce-ai auzit, mai bine le vedea si le auzea cotofenele, ca tot atata era. Gara-gata, ca si ele... Ce mi-e mintea lor, ce mi-e mintea ta? Sa imbucam ceva, s-am sa va spun eu, ca una e crucea si alta e neamul.
Clondirul cu vin galgai de-a randul in gatul batranilor, care rasturnau capul pe spate, si se opri o toana l-alde tata Doroftei.
Dupa ce-si potolira foamea si-si inecara setea, unii cu vin, altii cu apa rece, batranele plecara capul pe perne, barbatii, flacaii si fetele mari facura roata imprejurul Tamadueanului, iar baietii o tulira de-a lungul viei, strigand in goana lor:
- Cine vrea de-a puia-gaia sa-i adune cu tigaia?
- Cine vrea de-a v-ati-ascunselea?
- Cine de-a hara care taie vana?
- Cine de-a poarca? Iar fetitele:
- Cine vrea de-a leapsea?
- Cine de-a fetele?
- Cine de-a inelus-invartecus p-al cui dest te-ai pus?
- Cine de-a hai la groapa cu furnici care pisca mari si mici? Asupra acestui stol zburdalnic si speriat ca de uliu isi indreptara cu totii privirile vesele. Multe din femei isi facura cruce, mormaind: tine-i, Doamne!, Lighioile mamei!, Veselia bunichii! Ba unele scuipara de trei ori in vant, ca sa nu se deoache, tanjind, de la umbra castanilor, pe Balaia, pe Neghinita, pe Cicoarea, pe Brebenica si pe tigancusa, ca si-au prapadit tibetul rosu din coditele care le joaca pe spate si se despletesc la sfarcuri.
Tamadueanul se scarpina in cap, isi drese glasul si incepu dibuind in pustiul amintirilor. Roata din jurul lui il asculta neclintita, ferindu-se chiar de a-si intinde picioarele, ca nu cumva tarsiala rogojinilor sa-i tulbure sirul.
- Napadise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai ispravea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame latoase si cu fotoloage la picioare, sepci, chivare, ciacuri si purcoaie tuguiate de pusti si de sulite. De la Pantilimon pana la streaje numai corturi. Ofiterimea in fireturi, polcovnicii si prapurcicii bananaiau de-a incatelea, uluiti de vutca si de rachiu, mustruluind, ca vai de lume, cazacimea cu chipul scofalcit si negricios.
Pornise viteaz la viteaz, imparatie la imparatie. Muscalul, nici una, nici doua, aducea plocon turcului, de peste noua mari si noua tari, varf de sulita, ascutis de sabie si ghiulele mai mari ca mamaliga mocaneasca.
Da' de ce voiau sa se dovedeasca care pe care, asta n-au stiut-o nici fetele boieresti, darmite noi, sarmanii, topor de oase, vite de beilic, toba de buseli, crestini de jumulit.
in mahalaua noastra abia se aciolase cativa sateni, de pe la Sohat, Postavaru, Pastrama si Radovanu. Le mergeau struna. Harnici, de omenie - nu ca ma laud - asezati, strangatori. Curtile le ingradiram, casele se situira. Biserica Delii se zugravi. Puturile cu ghizduri se sleira cu sfestania cuvenita. Prinseram la inima. si ca noi nu mai era nimeni. Din cer sa fi picat, si tot am fi avut mai multe pacate, afara de Doroftei, care de altfel era, ca si in ziua de azi, om voios si cu inima lui Dumnezeu, dar ce pardalnicu facu, ca facu o carciuma si-si bau butia toata singur singurel.
- Apoi, despre partea voastra, se otetea vinul in pivnita de nu eram eu om priceput... raspunse tata Doroftei si, aruncandu-si pe spate pletele albe care ii dadeau in ochi, mai rasturna clondirul pe beregata.
- Asa, cum va spusei, urma Tamadueanul, cum napustira muscalii peste noi - fir-ar de ras sa fie cu crucea lor cu tot -parca ne lua piuitul. intr-o saptamana nu se mai pomeni de lighioaie omeneasca. Grauntele de vite le maturase vantul. Carutele noastre erau incarcate pan'la coviltir cu de-ale lor. Caii ni se clatinau in ham, ca niste martoage nebaute, nemancate. Femeile si fetele mari se dau afund in ascunzatorile dintre vii, ca sa scape cu fata curata. Copiii se faceau teaca de pamant cand auzeau ca vine muscalul racnind din poarta sa-i dea mancare.
Tot asa isi ducea zilele, ca vai de capul ei, biata Susana, c-o fiara de cazac ce-i cazuse pacoste si-i rodea pana si urechile. Era numai o fetiscana, dar cu ochii in patru si inimoasa ca un voinic. Fara muma, fara tata, muncea sa se rapuie si-si tinea casa cu rostul ei, stropolind si deretecand prin vecini. Pleca din revarsatul zorilor si se intorcea pe la amurg cu alba-n capestere: cu de-ale gurii pentru ea, cu boabe pentru pasari si cu oscioare-n poala pentru catei.
si sa fi vazut cum toate lighioanele curtii ii ieseau inainte, parca erau dascalite. Closca cu puii: clonca-clonca. Dolfa cu cinci-sase buflei. Mata, cu prasila in sir. si tuturora le purta de grija.
Cand o pedepsi soarta cu spurcatul de muscal, nu mai putu prididi. Alerga ea cat o tineau puterile, dar de-a surda alerga. Gamanul manca cazaceste. O gaina intreaga la o friptura, si tot racnea de-o apucau groazele, mai ales cand scrasnea din dinti si invartea sabia (...)
intr-o buna dimineata veni la mine cu noaptea-n cap. Era c-o camasuta soioasa pe ea, de unde o stiam alba-floare din talpi pana la crestet. C-un glas de-ti era mai mare mila, incepu sa mi se tanguiasca, stergandu-si ochii cu manecile.
- Nene Tamaduene, ce sa ma mai fac? il spal, ii dau sa manance, si nu mai stiu ce vrea. Am taiat toate alea din curte. O closca cu pui mai ramasese, si mi-a papat-o si p-aia. Puii o cauta pretutindenea, tipand de te arde la inima.
- Tine-ti firea, Susano, bun e Dumnezeu, o trece s-asta, ii raspunsei eu.
- Bun o fi... ingana biata fata pe ganduri, s-o podidira lacrimile. intr-un rand a venit beat mort, ca nu-l mai tineau picioarele; s-a dat peste cateii Dolfei, care dormeau gramada in batatura. Dolfa s-a repezit si ea, si doar ca l-a latrat. Ei, ei, nene Tamaduene, atat i-a fost de-ajuns! C-a tras sabia si i-a despicat capul in doua. Nene Tamaduene, s-a mai dus, saraca Dolfa, cativa pasi, impleticindu-se, cu sangele si cu puii dara dupa dansa, s-a cazut moarta in mijlocul lor! si eu n-aveam pe nimeni decat pe ei. Ma simteau din departare. si de nu puteam sa le dau indestul, stii, ca oamenii, ma credeau. Dupa ce se jucau pe langa mine, plecau multumiti, care incotro apucau.
si incepu sa planga.
- Ce sa ma fac, vai de zilele mele! La un miez de noapte, ce sa ma pomenesc... cu el, cainele... incepu sa dea cu sabia in usa, apucat de alte alea. Striga cat il lua gura: Turetchi duh! turetchi duh . Asta-noapte, abia adormisem, si tresarii din somn. il auzii, bajbaia la clanta de la camara mea. Pana sa ma reped sa incui usa, el o si deschise, indata ce ma zari, ma cuprinse, nene Tamaduene, in brate... Ma zmacii din mainile lui. imi dadu la picioare si incepu sa se roage: Dusinca! dusinca . Era beat. I-am infipt pumnii in ceafa si l-am repezit pe usa afara.
- Nu e nimic, Susano, nu e nimic, inganai eu, nestiind cum s-o mai mangai.
- Ei, nu stii dumneata cum se uita la mine! E mai bland, ce e drept. As vrea sa fie rau ca o fiara, cum era si mai nainte. Dumneata nu stii cum se apropie de mine... si nu stii ca ma trimite, tot pe-nserate, sa-i aduc apa dintre vii, si el imi atine urma. Scapa Spirit turcesc! (rus.). Aluzie la usile inchise ale haremurilor turcesti. Sufletele, sufletele! (rus.).
ma, nene Tamaduene... Scapa-ma!... Raman aici... Nu ma mai intorc acasa!... Mi-e frica ca de moarte!
si iar o ineca plansul... Puterile o parasira. (Nu stiu de imbucase vrun dumicat de cateva zile.) Se invarti pe spate si cazu pe pat din mainile mele. Cand se dezmetici, ii zisei:
- Mai du-te si in asta seara la apa, si eu o sa ma-ntorc tocmai pe-nserate, printre vii. si lasa ca-i pui eu mirul, drept in frunte, ca la mistret.
Susana pleca oftand.
Apusese soarele. Stufaria santurilor intuneca potica dintre vii. Ma apropiam de fantana cu apa-buna, pipaindu-mi braul, asa, fara sa stiu de ce, doar sa vad de pustia de teaca. Mana mi-aluneca a mangaiere pe plaselele cutitului. Netezeam cutitul ca pe-un caine credincios.
Mi se paru ca auzii ceva la fantana. Ma oprii o clipa. Facui trei cruci. Spaima si mania m-arunca din loc. Grabii pasul si, deodata, fara de veste, la un tipat, o rupsei la fuga spre cumpana putului, ce se inalta repede printre cei doi plopi.
Cand ajunsei la fantana, inlemnii. Sangele imi napadi la cap. Susana, cu chipul alb ca varul, trantita la pamant, se lupta cu spurcatul de cazac, scrasnind, nemaiputand nici sa tipe. Cum ma vazu biata fata, casca gura, parca si-ar fi dat sufletul:
- Nu ma lasa, nene Tamaduene! Trupul i se-ntinse sub genunchiul cazacului. Mainile-i plesnira de verdeata.
Toate se petrecura mai iute decat le-ati gandi cu gandul. Trasei cutitul, il inhatai de beregata, il masurai de la inima pana la pantece si, infigandu-i cutitul pan' la maner, il rabufnii la pamant.
Susana mai casca o singura data ochii sai mari. Ma privi lung. ii inchise si adormi de veci, c-un suras bland pe chipul ei alb ca floarea de musetel. A murit de spaima.
Pe Susana am plans-o si-am ingropat-o in apropiere de fantana, dar n-am putut s-o slujesc de frica polcovniciei. Pe cazac l-am aruncat pe garla, langa Vitan, si eu m-am dat afund pana s-a dus muscalimea din tara, batuta si rusinata de puterea turcului.
D-atunci fantana dintre vii se cheama, din botezul poporului, Susana, si voi pana si azi, cand plecati scuturand capacele donitelor, ziceti, fara sa va dati seama: Aducem apa de la «Susana».
- Saraca Susana!
- Ce apa buna!
- Cum fierbe de bine lintea si fasolea!
- Fireste, ca nu e salcie.
- si rufele le speli, ca face clabuc ca apa de garla. Tamadueanul, intorcandu-se catre Visana tuguiului, o intreba:
- Ei, muiere, face cruce muscalul? si daca face, are mila de neamul tau? Nu-ti spuneam eu ca o sa imbatranesti nici coapta, da' nici parguita?
Susana
Aceasta pagina a fost accesata de 3090 ori.
