Sultanica

Sultanica

de Barbu Stefanescu Delavrancea


 D-a stanga Raului Doamnei, razna de satul Domnesti, se vede o casa, alba ca laptele, cu ferestrele incondeiate cu rosu si albastru. Pervazurile usii - curate ca un pahar; prispa din fata - lipita cu pamant galben; pe creasta casei, d-o parte si de alta, scartaie, la fitece bataie de vant, doua limbi de tinichea, asezate pe doua goange cat gagalicea. Curtea, ingradita cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite si grajd pus la pamant pe patru talpoaie groase.

ast camin fusese odinioara cu rost pe cand traia jupan Kivu. Fusese chiabur raposatul, dar biata Kivuleasa, ramasa singura, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gandul. S-a prapadit cu firea, ca Sultanica ajunsese fata mare.

Dar cand e sa-i mearga rau omului, pe orice-o pune mana sa sparge.

De cate ori n-o podideau lacramile pe biata batrana, privind acareturile mari, dar pline de saracie si de pustiu... Nu cerea de pomana... da' si viata de azi pana maine viata e, or foc?

Doi juncanasi, o vaca, doi carlani, zece oi s-un berbec e saracie lucie la o vatra de care alt'data tineau opt perechi de boi unguresti, sase vaci cu ugerul cat caldarea, noua cai iuti s-o turma de oi, ce umplea valea raului de behait cand coborau dinspre munte.

II

E inceputul lui decembrie.

A dat Dumnezeu zapada nemiluita; si cade, cade puzderie marunta si deasa, ca faina la cernut, vanturata de un crivat care te orbeste. Muscelele dorm sub zapada de trei palme. Padurile, in departare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzari si de corcodusi. Vuiet surd sa incovoaie pe dupa dealuri si sa pierde in vai adanci. Cerul e ca lesia. Carduri de corbi, prididite de vant, croncaie, cautand spre paduri. Viscolul sa inteteste. Vartejele trec dintr-un colnic intr-altul. si amurgul serei se intinde ca un zabranic sur.

Raul Doamnei, umflat, curge repede, cu un vajait manios inecat in glasul vantului, si izbeste sloiuri mari de gheata si butuci grosi de meterezele podului.

Arar se vede pui de om trecand prin sat. Partia e acoperita. Abia se zaresc poteci ca de latimea unei lopeti.

Cea mai ingrijita leaga carciuma de primarie.

Lumini galbui de vapaita joaca prin geamurile catorva case. Vremea rea a amortit satul, indeobste zgomotos. Numai in batatura Hanului Rosu hamaie ragusit doi dulai de caini.

in carciuma e arababura mare. Firitiseala nepomenita tine nea Nicola Grecul, cu fruntasii satului, de ziua sa.

O data pe an e Sf. Niculae.

in usa pravaliei sta un taran nalt, spatos, cu fata conabie ca sfecla; uneori scutura din cap, rade si indruga singur.

- Asa e omul... un ciocan, inca unul s-al treilea, pana ajungi la tinichea... d-acolo-ncolo... Dumnezeu cu mila... torni, parca torni intr-o parnaie... Dar Sanda ce-o sa zica... ca mi-a dat Sfantul muiere harnica, dar rea, topenia pamantului!...

inlauntru s-aud ciocneli de pahare, buseli de calcaie si zbarnaitul otova al cobzarului. Trageau chindia de curgea tarana din pod. Apoi, cand sa mai muia jocul, numai ce-i auzeai pe toti, care mai de care:

- Hai sa ne fie de bine, nea Nicola... La multi ani cu spor si sanatate... Cinstit socru mare...

- Suge, suge, ca doar nu te-a imbatranit calea bisericii...

- Mai trage-i, parintele, o leturghie...

- Sa te vaz, logofete, care pe care...

Fitecine cu ale lui. La nea Nicola veselie, la altii obide. Unii abia asteapta Ignatul sa-si taie grasunul cat malul, altii abia au malai de gura. Ca cine a facut lumea, cu desertaciunile ei, la unii tuna si fulgera, iar pe altii ii imbuiba cu norocul, ca pe curcani cu nuci.

III

Asa intelenise, de pustia de vreme, mai tot satul; si asa, hangiul venetic, bogat putred, sa rasfoia in duhoarea de tuica si vin, pe cand mama Stanca Kivuleasa sta mahnita la gura sobei, mangaindu-si odorul pe obraji. Sultanica atipise cu capul in poala ma-sei.

Odaia e deretecata de ti-e drag sa te uiti la ea. Pe pat o scoarta aleasa in fel de fel de migalituri. Pernele, cu fete de cuadrilat. Pe lacra de sub icoane, doua plapumi groase.

Spre rasarit, trei icoane muscalesti, rosii ca para focului. Toti sfintii se aseamana ca doua picaturi de apa. Toti au ochii din trei linii, nasul dintr-una si gura din doua. Cat despre sf. Gheorghe, calare p-un cal cu gatul de cocostarc, tot omoara si nu mai omoara un balaur de pe taramul celalalt. Mai jos de icoane arde candela.

Toate cele sfinte sunt inconjurate cu manunchi de busuioc si siminoc, din Vinerea Patimilor, strans legate in vlastar de salcie de la Florii.

Focul palpaie. Cateodata pocneste de-arunca spuza in sus.

si Sultanica deschide repede niste ochi ca pruna de mari. si mama Stanca, ferind-o de scantei, ii zice incetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!"

Sultanica strecura, printre genele ei de catifea, doua lacrami. Una se intinse pe obraz, iar alta ii increti gura.

Fata Kivului e cum arar se mai afla sub soare. Chipul ei parc-ar fi zugravit: alb si cu doua rasuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumosi de pica, dar cand ii incrunta, te sperie ca-ntunericul. Parul lins, cu unde albastrui. Sa poarta cu tample. Asa a apucat de la ma-sa, si ma-sa de la ma-sa, obicei adus de pe obarsia Ialomitei, unde nu se stia de creturi si coltisori.

Sultanichii ii este draga curatenia ca lumina ochilor, ca chiar de n-ar avea sprancenele trase ca din condei si buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da cu foita si cu muc de lumanare.

Cand merge, salta putin si se mladie. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frange.

Multe capete a sucit. Multi ochi au jinduit-o.

in hora fura toate privirile, si ea s-aprinde d-ai crede ca se topeste.

si ce valnic, si ce naframa, si ce camasa de borangic, galbena ca spicul si subtire ca panza paiajenului, incat i se simte tot sanul, pietros ca poama parguita, cum se bate cand abia rasufla de osteneala.

Sa crape de caldura, nu-si sumete manicutele in fata flacailor. Sa se imbrebeneasca ea cu galbenele si bujori, cu creite si cu ochiu-boului? Nu scrie la dansa asa tiganie. He, arareori, numai ce-o vezi cu cate-o branduse in par, ori cu doi-trei diditei intre betele ce-i incolacesc mijlocul de patru ori.

La sezatori s-a dus o singura data de cand e fata mare, dar de atunci sa nu-i mai pomenesti: "Cui ii arde de zbenguit e saritoare pentru asa treaba". Ca pana se coace dovleacul in soba, cativa flacai dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai saruta de le scot ruji in obraz. Ba unora le ia or betele, or spilca, or naframa, si duminica, la hora, pana sa li le dea, le snopesc o toana pe dupa sura din spatele hanului. Unii mai impelitati numai ce-i auzi: "Sari, cutarita, de sufla in al foc!" si cand biata fata sta-n genunchi, sufland din bairile inimii, odata ii da branci si cade pe spate.

Sultanica e leita-poleita raposatului. Cand se aprinde, nu te poti apropia cale d-o postie. Cand vrea ceva, vrea, nu se incurca. De sa manie, nu mai vede inaintea ochilor.

intr-o zi, la sapa porumbului, cine stie ce i-a nazarit, ca cu toate rugaciunile ma-sei, n-a voit sa manance din zori pana la amurg si n-a lasat sapa din mana pana n-a cazut rupta de osteneala. A dus-o biata batrana mai mult moarta decat vie acasa. A doua zi, cand s-a dezmeticit s-a vazut pe mama Stanca la capul ei, galbena ca turta de ceara, cu parul alb si ciufulit, cu ochii trasi de durere, a sarit la gatul ei si, fara sa zica nici pis, a inceput s-o sarute si p-o parte si pe alta, pan-a podidit-o un plans d-a muiat un stergar intreg-intregulet.

Unele mai istete din sat au imprastiat zvonul ca ar cam suferi de vrun farmec.

De harnica, harnica, n-are cum mai fi! Unde pune mana, Dumnezeu cu mila! Sare din varful stogului si cade ca un fulg. in argea nu i se vad mainile. Cand toarce, mananca caierul. De cinstita, nu e obraz mai curat. Cand Ionita Rotarul, om chipes si hazlau, s-a incercat s-o sarute, a sarit parc-ar fi calcat pe coada de sarpe si, in mijlocul flacaimii, i-a strigat:

- Mi-as taia obrazul, dar ti-as taia buzele!

IV

Ce punea satul in nedumirire, si mai vartos p-ale ce cata nod in papura, e cand apuca lumea in cap si trece noua hotare.

Numai ce-o vezi, la revarsatul zorilor, ca o ia rara-rara, prin faneata. Galbena, cu cearcane vinete in jurul ochilor. Merge ce merge, si sa opreste la vrun deal, la vrun parau. Asculta neclintita un ceas, doua. Vantul bate holdele. Izvoarele dau d-a dura pietricelele din matca si le suna ca pe niste zurgalai auzite din departare.

Apoi culege flori si le azvarla, pana ce i se aprind obrajii si sa trezeste ca dintr-un somn adanc. Ochii ii sclipesc ca otelul invartit la soare.

Joita Baciului ar fi vazut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din crestetul muscelului ce desparte apa Valsanii de Raul Doamnei, privind, ca dusa de pe lume, la roseata apusului.

Obosita de ganduri, se intorcea spre casa cu cautatura-n jos, cu un nod in gat, cu gura fripta de sete. si de intalnea vrun izvor, bea pana i se oprea rasuflarea. Apoi, facand mainile caldaruse, le umplea cu apa rece ca gheata si limpede ca diamantul, pe care s-o arunca in obraji.

Da' sa te fereasca Cel-de-sus de gura satului si de pizma celor vinovati si rai!

N-avea sa scoata capul in lume Sultanica, ea, care, de buna ce era, s-ar fi dat si dumicatul din gura, ca incepeau susuitul si ponoasele.

Cate-n luna si-n soare-i scorneau.

- Sultanica, frumoasa? Aida-de!

Mai bine isi pune gatul pe taietor Ilinca, ciupita de varsat.

- E o fudula, o luata din Iele, n-are toate sambetele. Cand umbla, calca-n strachini. Numai nevasta ca toate nevestele n-o sa fie Sultana aia, zicea la fantana, la hora, la sezatori fata Ciausului. Ce are neica de nu i-a primit petitul? Au nu e voinic? Or e betiv, stricator de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apa? He, he, fata proasta si tafnoasa da norocului cu piciorul. Da' de, om sarac si cu nasul in sus... stie Dumnezeu ce face!

si flacaii, mai toti, o luasera in nume de rau. Nu, ca de ce sa fie asa de muta? De ce sa fuga de toti parc-ar fi raiosi? O fata mare se mai lasa ba la un sarutat - ca d-aia are gura dulce - ba la un giugiulit - ca d-aia are san cu draganele. si stii, cum e omul, din una intr-alta, se ingroase gluma, si capatuiala vine, ca mos popa ce-asteapta? Sa dezlege dorul dupa pofta inimii. Altfel canta cucul pe fata batrana si ramane mosoroi fara soboli.

V

S-auzea, in departare, chiuit de dant si pocnete de pistol la nea Nicola Grecul.

Vantul vuia de te lua groaza. Mazarichea rapaia in fereastra mamii Stanchii.

Sultanica ridica capul din poala ma-sei. Se alipi de batrana. O cuprinse pe dupa gat cu bratele rumenite de dogoarea focului si privi lung in chipul ofilit al batranii.

Buzele mamii Stanchii tremurau. Multe ii treceau prin cap si multe prin inima cand grecoteiul se desfata.

- Mama, mama, grai batrana, mos popa, cand spune din Vanghelie, cica sa rabzi si iar sa rabzi... Asa e, parintele... asa e... ca Mieluselul Domnului a rabdat scuipat, bataie si rastignire... Dar cand ma gandesc la raposatul s-auz chiuitul cataonului, ma podidesc lacramile, Sultanica mamii, si blestem din suflet, doara de l-o ajunge mania Domnului!

Sultanica stranse vatraiul de-i zbarnai in mana.

- Nu mai pot, grai iar batrana, nu mai pot sa-mi tarasc zilele, cand ma uit la tine si nu stiu pe ce mani o sa cazi... Aveam si noi, pe vremea Kivului, rod si vite cu duiumul; patulele gemeau de pline; batatura nu mai incapea de vite si lighioi. Mugeau de zguduiau casa vacile. si ce te pomeneai ca se aruncau pe rasfat. Rupeau pamantul cu fuga, de la un gard la altul, cu coada in sus, cletanata ca o maciuca. sase argati nu le da de cap pana nu se potoleau de bunavoie si nu catau spre obor, dand din cap si bagand limba si p-o nare, si pe alta. Bietul tat-tau se uita mandru la bogatia lui cinstita. Parca-l vaz, c-o mana in serparu-i civit, alergand de colo-colo. Ce harnicie de om! Tot satul nu-i tinea piept. Cand punea mana pe plug, trosneau coarnele. Cand da cu sapa, intra cu muchie cu tot. Coasa in mainile lui radea ca briciul. Tu erai mica si nebunatica. Cum te zarea ca-i iesi inainte, cu manusitele pline de noroi, crestea inima in el si se topea d-a-n picioarele.

- Bietul tata!...

Focul palpaia in gura sobei. Muscelele alburii abia se mai zareau prin geamuri.

- in toiul verii, indata ce venea rupt de osteneala, ne ospatam bine, apoi ne odihneam pe prispa. Pe tine te-aseza ca p-o laita pe genunchi, si te juca, si spunea, si radea, si tu-i bagai mana in barba. Uite asa ne-apuca miezul noptii. il luam cu d-a sila la culcare. Auz s-acum glasul lui: "Sa mai stam, fa Stanca, fa, ca parca ma-ngras cand ma uit la voi!" Era rai, nu viata, pana sa pripasi, ca pomojnic, pe plaiurile noastre, iuda de cataon. si-a sosit intr-un ceas rau. Lacuste erau, seceta era, vitele boleau si mureau p-un capat. Dar ce sa mai indrug Sultanica mamii... intr-un an, a facut ce-a facut, lipitoarea, l-a bagat in judecati si l-a lasat sarac lipit. Kivu era iute s-avea s-un betesug de tuse. S-a luat la contra si, de mahnire, s-a-mbolnavit. Cand s-a dat sufletul, ma strangea de mani ca c-un cleste si te chema, ars d-un foc nestins. "inca doi ani... Sa nu va las pe drumuri"... a zis si i-am inchis ochii.

Pe mama Stanca o podidisera lacramile; curgeau picaturi mari pe vatra de caramizi calde, si de unde cadeau se ridicau aburi inghititi de gura sobei.

- Nu mai plange, mama, zise Sultanica sarind in sus. ii dau foc... sa arza ca soarecii... Doar nu s-au stins toti ai Kivului!

Mama Stanca ingheta vazand pe Sultanica naprasnica la corp si cu ochii ca doi carbuni aprinsi. Dupa cateva clipiri dese, zise cu mare evlavie:

- Fa-ti cruce, fata mea, fa-ti cruce, avusesi un gand rau... Necuratul a trecut pe langa noi...

Batrana sopti de trei ori, plecand fruntea in jos: "Numele Tatalui, s-al Fiului, s-al Sfantului Duh, amin".

Se linistira. Sultanica arunca o buturuga in soba. Batrana turna untdelemn in candela si-si sterse pe frunte destile atinse de paharul ce ardea la sfintele icoane.

- Am sa-ti fac o rugaciune, mama. Iaca, astazi fuse S-tul Niculae, vreau si eu sa-ncerc mila cerului. Sa stau la privighere pana la cantatul cocosilor d-a treia oara. Poate sa ne arunce cuviosul Niculae vro punga cu bani, ca vaduva din carte avea trei fete, si pe catetrele le-a capatuit...

Mama Stanca, cu tot amarul de care era covarsita, zambi.

- De, maica, s-a cam umplut lumea de rele, d-aia si Milostivul nu mai face minuni. Ei, odinioara a fost cum a fost, dar acum e prea de tot... O sa ne apuce judecata d-apoi... O sa ploua foc si pucioasa... si ingerii Atotstiitorului vor buciuma: "Sculati, morti, din morminte!... " Domnul s-a intors fata de la noi, pacatosii...

- Sa-mi incerc si eu norocul...

- Bine, Sultanico, fie s-asa, raspunse Kivuleasa si, facand trei cruci capataiului, sa vari in plapuma.

Mama Stanca sforaia dusa. Din vreme in vreme ofta, inghitind in sec.

VI

Fitece oftare, nabusita in plapuma, sugruma pe Sultanica. Gandul ei era neindurat. Amestecase cele sfinte cu cele lumesti.

Cine pe lume a scapat de chinul din care izvoraste omenirea cu bunele si relele ei? Toti trec p-acolo, oricat s-ar rusina.

Sultanica ratacea ca o umbra, nu de vrun farmec; ci, cand e sa te biruie dragostea, sa te pui in crucis si-n curmezis, sa te tai si sa presari sare pe crestaturi, spuza sa pui pe piept, tot degeaba. Toate durerile trupului le uiti pe langa focul dragostei, de este foc cu adevarat. si asa fusese sa fie cu Sultanica, ca nu era d-alea ce pun pe ele carnea cu lopata si trece prin toate si buture de rovina ramane: bazaie fara sa ia foc.

Ca dupa cum simtea Sultanica... de s-ar fi varat in gaura de sarpe si s-ar fi dat vantului turbat... era ceva din altul in ea... un chip... niste ochi... un sarutat ce-o tot saruta in acelasi loc... si o fura, si o ducea, legata-ferecata, acolo unde numai focsorul ei stia... Se prapadea dupa Dragan Caprarul.

VII

Caprarul, scapat de militarie, cu una, cu alta, mai cu ce avea de la parinti, scoase apa din piatra si ajunsese a fi jinduit de multe fete in sat. Unii il faceau, nu e vorba, pisicher, papugiu de Bucuresti, dar cum ziceau altii, din prietenii lui: "Asa e moara trandavilor. Cataie, ca nu tine parale. Pana o pune Caprarul mana in chica vrunuia, sa-i faca morisca de vant."

Cardasia lui erau din flacai de munca ca Voicu Ciausului, ce nu se prea uita cu ochi buni l-alde Kivu, ca Ionita Rotarul si altii. Nu-l vedeai umbland pe doua carari. Ramanea poricine la prinsori. Prindea armasarul din herghelie cu dintii de narile nasului.

Frumos, chipes, avea o uitatura vie si cam ascunsa, de nu-l ghiceai ce-ar vrea si ce n-ar vrea. Mustati negre si dese. De le netezea, pleca putin capul si p-o mana, si pe alta. Camasa pe el, ca floarea. Caciula turcaneasca, trantita p-o ureche, il prindea ca p-un haiduc.

Era vesel si glumet.

Dar de prin priar se schimba Dragan al nostru.

incepu sa dea tarcoale Sultanichii. Cand il catai, de era si Sultanica la hora, el sta deoparte mahnit, privea gales, rasucind vrun pai in mana.

D-o intalnea la adapatul vitelor, i-ajuta cu draga inima, apoi intreba incetinel de mama Stanca. si cand zicea "mama", i se lipeau buzele, ca unse cu miere. De-i ajuta sa puie in spinare cobilita cu cofele, sa n-o fi atins de mana, ca pleca ochii in jos rusinat.

Azi asa, mane asa, ca Sultanica, cand prinse de veste, i se paru asa de veche treaba, ca d-ar fi fost de cand lumea ar fi fost mai de curand.

I se facu frica.

Ba sa hotari sa nu mai dea ochii cu dansul.

Trei saptamani il ocoli, si fura trei veacuri.

intr-o zi o lua razna p-un piept de muscel, fara sa stie incotro. Fanul ii trecea de mijloc. Arsita incepuse de dimineata. Cantau pasarile de te slaveau. Lacustele zbarnaiau si tot a bine s-a duios spuneau si ele. Florile iti luau ochii si te-adormeau cu mirosul.

Sultanica cata alinare, si, in desert, alinare nu gasea. Toate o munceau s-o rapuie. Ca d-o supunea framantarea, d-o muia dorul si sangele de-i navalea in colcote la cap, sa trantea cu fata la pamant si saruta florile, pana ce o piroteala placuta o facea nici s-adoarma, nici desteapta sa fie.

si simtea in asta zi de pribegie o nedumirire, ca suia catre culmea dealului, fara sa-i pese de ciulinii si rugii ce-i taiau picioarele ca un herastrau. Plaiul, cu podoaba lui, o ametea intr-un vartej de intristare.

Cand ajunse in varf, pamantul i se invarti supt talpi; mintea i se clatina de spaima ce te cuprinde cand te prabusesti intr-o vultoare... La umbra unui paducel, Dragan sta p-un buture de stejar.

Dragan arunca ghioaga cu care batea paisul, rasturna o tivga cu lapte batut si striga ca scos din fire: "Sultanico, ma prapadesti!"

Cum, ce fel, de ce... sa trezira strangandu-se in brate, ca bratele le curma trupul.

Din acest ceas se intalneau pe ascuns de lume.

Sultanica bolea. Nu adormea decat despre ziua. Vise urate ii turburau odihna.

VIII

s-acum, in noaptea de S-tul Nicolae, era vorba sa se vaza.

Mama Stanca dormea.

Sultanica sufla in vapaita si cazu la icoane. Galbena ca turta de ceara, da sa se roage, si nu poate sa-si adune gandurile risipite. O sudoare rece ii brobona fruntea. isi acoperi fata cu amandoua mainile. Socotise ca icoanele s-au clatinat, voind sa se intoarca de la dansa.

incet-incet, ca o stafie, sa tari pana la gura sobei. La lumina focului parca murise si inviase.

"insel pe mama, necinstesc curatele sale batraneti, insel cele sfinte!" Deodata, lumina ochilor ii scapara. Gura sobei se largeste, buzele-i de pamant se rosesc, ranjesc, se intind ca un gatlej de balaur; flacarile sunt limbi de foc ce sa rasucesc si se desfac; duduitul dinlauntru sa porneste ca un potop de jale.

Sultanichii, privind la valvataile din soba, i sa paruse c-a vazut gura si muncile Iadului.

Speriata, se repezi din nou la icoane si dadu-n genunchi. Sa ruga, mormai: "imparate ceresc, mangaietorule... " indurarea sa cobori pe chipul ei. Vedeniile o parasira. Fata i sa lumina si cazu cu fruntea la pamant.

si de ce mila de sus sa n-o ajute? Nu s-a grijit la Paste si la Craciun? Cine, ca dansa, a mai atins Sfantul Potir cu atata evlavie? si daca dragostea curata e pacat neiertat, cum de atatea fete mari fug cu flacaii, si unele neveste sa dau afund cu targovetii, si tot bine, tot vesele, tot zile albe duc?

Ispita ei e mai afara din cale? Un sarutat o arde trei zile si fitece balarie o ameninta s-o dea de gol satului.

Dupa ce vede pe Dragan, vestmintele o doboara ca niste piei de plumb. indata ce scapa din bratele lui, e ceva care o incinge si-i zdrobeste oasele. N-o sa-i mai vie minte la cap. D-ar fi de tata, si tot n-ar fi asa de proasta si de capie. Vezi bine... nu se poate... Ce e de la ea nu e... nu e dupa cum vrea, ci dupa cum ii e scris sa vrea... Cine ne-a dat inima sa nu ne fi infipt dorul si dragostea in ea...

Sultanica stranse pumnii de-i trosnira destele.

in usa tinzii sa auzi ciocanind incetisor.

Sultanica abia-si stapani rasuflarea. isi netezi parul. isi aseza fusta inaintea icoanelor. Vru sa mearga si se clatina. ii amortise un picior. Apoi iesi in varful degetelor, aruncand o cautatura speriata. Trasese zavorul prea repede.

Mama Stanca doarme invartindu-se si p-o parte, si pe alta. Chipul ei, zbarcit, uscat si luminat de candela, parc-ar fi chip de moaste. Viseaza... Ar voi sa scape de vro primejdie... Se-ntuneca...

IX

Se crapa de ziua. O fasie de lumina, ca un brau de argint, se intinde spre soare-rasare. Codrii fumurii parca plutesc in departare si ograzile sunt albe de zapada.

Sultanica gafaie, scotand, pe gura si pe nas, aburi grosi ce-i caruntesc parul si genele. Picioarele i sa scufunda pana la glezne. Nasul ei e rosu-vanat. Lacramile i-au inghetat pe obraz. Se lumineaza. Ea vrea sa mearga mai iute si cade. Sa scoala repede si iarasi cade.

Speriata, priveste in toate partile. Sa taiase in gheata. Cateva picaturi de sange cazura pe zapada alba.

Un vant usor scutura, din ramurile pomilor, o puzderie de ninsoare.

Sultanica apuca o partie acoperita cu zapada marunta, ce sare ca praful sub pasii ei pripiti. in dreptul morarului, pune capu-n pamant, furisand o uitatura numai cu coada ochilor.

Un marait de caine o face sa tresara s-un tipat de gascan i-arunca inima din loc. isi incordeaza puterile s-o rupe la fuga. Case, plute batrane, troieni cat dealurile, ograzi de pruni, toate fug si s-afunda in urma ei. intr-o clipa trece podul de peste Raul Doamnei. Nu s-ar mai uita inapoi s-o poleiesti cu aur.

A ajuns acasa. Labus, cainele curtii, cu par ca de lup, incepe a latra s-a se gudura pe langa dansa.

Sultanica pune mana pe clanta, dar nu indrazneste nici sa deschida, nici s-o traga inapoi, arsa de ger.

Pielea degetelor i se prinse de clanta.

- O naluca, mama, a sfantului Niculae m-a facut sa alerg, sa caz, tiindu-ma intruna dupa acel mos cu barba alba, in sfintele odajdii...

Batrana, cu frica Domnului in san, crezu. Sa sperie vazandu-si fata sangerata. ii lega mana in carpe curate. Nu stia ce sa mai faca ca s-o opreasca din plans.

Atat odor mai are Stanca. Atata nadejde. in fata ei vede pe Kivu, vede belsugul d-odinioara, zilele senine si noptile petrecute pe prispa afara. in fata ei vede caminu-i cum era cand era. O durere d-a Sultanichii ii curma viata ce abia se mai tine intr-o ata. Un dar, o induiosare, cand se zugraveste in chipul fetei, face pe batrana, desi vestejita si uscata ca o frunza de brumar, sa-si invieze in adancul ei ceea ce a simtit cand a dat ochii cu Kivu pentru intaiasi data.

D-ar fi dupa gandul ei, Sultanica, "plapanda si frumoasa ca o cocoana", ar trebui sa fie si mai si decat nevasta arendasului. I-ar da calesti cu telegari, postalioane cu opt cai bidivii si cate-n luna si-n soare. Da' s-ar robi turcilor, numai s-o stie bine. si cand sa gandeste ca nu poate nici pe sfert de sfert din ce ar dori, ii vine sa se dea cu capul de pereti, sa intre in pamant de vie.

- Odorul mamei, odorul mamei! ingana mama Stanca, leganand capul fetii pe pieptul ei maluros si mort.

Sultanica sughita. Pe umerii obrajilor ii joaca si se schimba doua pete ca niste nisfele de rumeneala. Privirile-i ascutite, scapate din umezeala ochilor, trec prin geamuri si sa ineaca in zarea zilei. Gura-i pare mai mare ca de obicei, mai rasfranta. Buzele, aprinse, le simte calde de sarutari. Sfarcurile urechilor ii ard. Parul e mototolit supt marama ce cade pe spate. Rochia, sucita pe trup. Najitele opincilor, dezlegate. Se pipaie. isi incheie camasa la gat. Clipeste zorit. s-ascunde ochii in umarul osos al mamei Stanchii.

Daca ar putea sa se arunce la picioarele ma-sei! Sa-i sarute talpile si sa marturiseasca tot...! Daca s-ar arunca in rau...? Dac-ar lua lumea in cap si s-ar pierde de urma...?

- Odorul mamei, odorul mamei! ingana mama Stanca, leganand capul fetei pe pieptul ei maluros si mort.

Pe Sultanica o taie aceasta mangaiere curata. Sari din bratele ma-sei si s-arunca in pat, cu fata intr-o perna, cuprinsa d-o jale cu lacrami cari ard pe unde pica.

X

Dragan Caprarul castigase ramasagul cu Ion al Ciausului ca va veni de hac Sultanichii. Un junc mai mult si fala flacailor. Cum o sa-si rasuceasca mustata de grozav printre tineret! O sa calce din pod. Cata-i curtea hanului de mare, ca p-o beizadea n-o sa-l mai incapa locul! Leicutei i-a facut ravas de drum. Barbati sunt si pentru cele sarace. Fiecare cu norocul ei. Daca i-a placut, a vrut. si ce, nu e tot ea? Multe a vazut, multe a prefirat el prin al Bucuresti! Doara n-a taiat cainilor frunza! Sporovaia, la cazarma, Negotoi, vistavoiul, si de cocoana d-lui maior. Ca n-o sa caza el, Caprarul, in patarama d-lui sublocotenent. Doamne, ce bataie i-a tras tiitoarea! A doua zi, la "revizie", era cu ochii ca fundul caldarii.

Olio-lio! greu i-a fost lui sa faca ce-a facut, ca d-aci incolo merge gaitan. Pentru o cotoroanta s-o pitpalaca, un pumn, si le-a luat mirul!...

XI

Mitrana Taluga a tutuenilor are sezatoare, nu gluma! Doua lumanari de seu ard p-o masa rotunda cu trei picioare. Nu e nici un flacau. Altfel, nu e chip sa ai la sezatoare nici pe fata popii, nici pe fata primarului.

Fitece nevasta tinerica, fitece fata mare s-au facut poala maldar de fuioare. Da' mai incurca lumea cateva fetiscane ce nu s-au prins in hora si li se scurg ochii sa fie si ele printre cele mari.

Fusele zbarnaie alene intr-un ras cu hohote. Un pisoi, cu cercei rosii, cu ochii ca doua scantei, sare de la un fus la altul si parca le cantareste in labele lui neastamparate. Doi copilasi, cu chica ciuf, asteapta sa scoata daica Mitrana cartofii din spuza si dovleacul din caldare. si sa tot sterg la nas cand le vin aburi dulci cu miros de godina.

- Asa, soro, zise Ciausanca, a inceput sa carcaie fata Kivului. Vezi unde au dus-o gandurile, c-o s-o ia Dragan... E impelitat Caprarul, nu-i dai de fund. Cu ramasagul i-a papat neichii juncul cel mai gras.

- Iata colo, striga Mitrana, de umplu casa, fitece pasare maiastra isi gaseste vanatorul. Macar de s-ar cladi cuibul in clopotnita ori sub streasina primariei, tot o sa cante, ca nu se poate:

Dar un hot de vanator

Smulse trei fire de par,

Le facu un latisor

si mi-l puse de picior.

- De, dada Mitrana, grai Marica, fata primarului, dand ghies fetei popii, cica si vanatorul ii zice maiestrei:

Canta-ti, puica, cantecul

Ca mi-e drag ca sufletul.

Toata pasarea pe glasul ei piere. D-ta spui una, eu alta, cum o taie capul pe fiecare...

Marica e un boboc de fata. Cam putintica, dar ce sa-i faci, cand omul e nurliu, duce ziua dupa el. Marica, de rade, ti-arata doua sirulete de margaritar. E prelunga la chip, codalba, cu ochii viorii, si sa strecoara printre surate ca un prichindel. si gluma cu gluma bate si spune basmele si snoavele batranesti cu atata limbutie, ca parc-ar citi pe slove.

Mitrana simti cuvintele Marichii ca si cum o piersicase cu urzici. Tusi, canta ceva pe nas, apoi se duse sa ia aminte de mezelic, cum se cuvenea dupa bunele datini.

Safta lui nea Ghita aduse iar vorba:

- O sa se duca vestea ca de popa tuns. Ce mai cinste si pe Sultanica! Obraz smerit, suflet ascuns...

Nu sfarsi cuvantul, si Catrina Parvuleasa sopti la urechea Mirei, mai la o parte de celelalte:

- Uite, soro, ce ti-e omul! Auzi colo la Safta... si ea are un copil ce face maricel. ast copil l-a nascut patru luni in urma maritisului cu nea Ghita. in curand o sa aiba doi, si, de, se cam zic multe... Altfel, nea Ghita e omul lui Dumnezeu, ce-are el cu gura lumii?... Pana nu vede, nu crede... daca o crede s-atunci...

- si eu, lele Safta, grai Ilinca Ciupita, si eu dam cu gandul ca Sultanica n-o sa sfarseasca cu bine. Acum sa-si mute gandul la mosii ai verzi, ca nimeni n-o s-o ridice din gunoi. Mai bine sa-si lege o piatra de moara de gat si sa s-arunce in rau decat sa-si tarasca zilele incarcate de asa pacat...

- Nu spui eu, Mira, sopti iar Parvuleasa, pe cand celelalte dau prin ciur si prin darmon pe Sultanica, nu-ti spui eu ca naiba cand n-are de ce rade face pe hot judecator...

- Ai gura de aur, surata Catrina, raspunse incet Mira. Auzi d-ta cum sporovaieste Ilinca Ciupita, si ea a imbatranit fata mare. Se da ea pe langa multi, si multi se dau pe langa ea, c-ar avea bune paralute. Da' ce face, ce drege, ca n-are lipici. Cand merge, sa zici curat c-ar fi un butuc cu picioare. incai cand rade, sparge tiple.

Pana au inceput, atat le-au fost mult, c-apoi cadeau claie peste gramada, ponoase, cartiri, zavistii, invalmasite intr-un hohot gras si spart.

- O sa-i semene Caprarului.

- D-o fi fata, s-alerge d-a-ncatelea pe la soare-rasare pan-o vedea pe dracu la soare-apune.

- Frumoasa zestre daruieste sfantul Niculae!

- Zestre cu mani si cu picioare.

- Ei, ei, guri rele, si voi ati ametit in bratele flacailor! Ziceti mai bine Doamne fereste...

- O sa va placa...

- Da' nu ca Sultanichii...

- Pentru ca inima cere, nu-si pune fata poalele in cap.

- Vijelia le ridica.

- Nu se ingroase gluma... daca nu ti le ridici singurica, fetica mea.

si tipete, si ras, si framantare.

Fusele dormea somnul matusii. Fetele fierbeau de un neastampar cald si puternic. Sudoarea curgea in caraie pe obrajii lor grasi si aprinsi. Unele-si sumesera manecile chenaruite in stacojiu si azvarlira coadele pe spetele largi. Altele-si desfacura sanul pietros, care tipa sub camasile intinse.

Soba dogorea.

Fetiscanele jinduiau farmecul fetelor mari. Nu indrazneau, cu tot zaduful, sa s-arate in buna voie: abia aveau ca doua mere cretesti.

Zbenguiala ridica casa-n sus, iar Mitrana, rosie ca coaja de rac, sosi cu dovleacul intr-o tava, spart in bucati mari si galbene. Aburii, grosi si dulcegi, se incolacea din tava pana la grinzi. Lelea Safta, lasandu-i gura apa, arunca marama pe spate si, de veselie, incepu sa cante c-un glas prelung:

- Pentr-un mar de fata mare

Naiba alearga calare,

Pentr-o mura s-o rasura

De trei ori sa sterg la gura,

si razesi cu razesie,

si ciocoi cu caftanie...

XII

Sultanica nu mai baga nimic in gura. Se topea pe picioare. ingalbenise, se uscase ca iasca si-i scoteai vorba cu clestele. Ochii ei, dragalasi odinioara, in fiece dimineata erau rosii. Noaptea, cum simtea pe mama Stanca inselata de somn, plangea nabusit pana ce pleoapele ii zgariau luminile.

Unde o apuca gandurile, acolo ramanea, fara a clipi, cu mainile intepenite ca niste bete. si dupa ce se intuneca, pe buzele ei, crapate si acoperite cu pielite parlite, trecea cate un suras trist si plin de amaraciune.

Nu mai stia de lume, nici de rugaciunea obisnuita. Sa misca ca o vartelnita, fara sa stie, fara sa vrea. Cand umbla, aluneca usor, ca umbra ce insoteste pasii omului.

Asa se vad, in codrii muscelelor, mesteceni balai, cu frunzisul marunt prin care tremura cerul vioriu, si deodata, ca arsi de var la radacina, se scutura de frunza, se cojesc de teaca lustruita, se-ncovoie, se usuca si pier pe nesimtite.

Sultanica, de n-ar peptana-o ma-sa, nu s-ar mai pieptana. si cand mama Stanca ii desfasura valurile de par, negru si des, pieptenele ii scapa din mana ca la o ciolaca, gatul nu-i mai tine capul fara pic de carne si, cu un glas ce abia se aude, ii zice: "Spune maichii focul tau"...

Ce nu facuse batrana?... Colindase, pe furis, prin satele dimprejur dupa mestere si carturarese. Unei tiganci dase tramba de noua camesi ghicirea sortii pe stele, pe bobi si pe furtuni... Dar nici leturghiile, nici descantecele, nici vrajile nu-i scapa copila de vestejire.

Din zvon aflase ca ai scapa ce ti-e drag daca te-ai da in munca Ielelor. Nu c-a crezut, dar a incercat.

intr-o noapte de marti, zarind un cearcan in jurul lunii, s-a strecurat ca o naluca pana la biserica. Apoi s-a intors sub streasina casei. si s-a presarat in crestet pamant din trei morminte. A adastat toata noaptea, dar Ielele n-au venit. in alta zi a insirat toate rugaciunile, de la mosi, de la stramosi, pana a cazut jos de ameteala.

Trecu Nasterea Domnului cu sarbatorile mari, trecu caslegiul si cei patruzeci si patru de mucenici. Vremea dadu in cald. Primavara mugura si incolti podoaba plaiului. si nici-o imbunare l-alde mama Stanca.

in dimineata Floriilor, batrana pleca la biserica, manata spre locasul mantuirii d-o farama de nadejde. Se dete cu inima toata cantarilor si evangheliei. La iesire, cateva muieri din sat facura roata in jurul ei si incepu vorba despre cele spuse in Duminica Floriilor.

Soarele si un vantulet zbiceau vaile. Copii desculti goneau veseli, incinsi cu ramuri de salcie slujita de mos popa. Batranele, pasia-pasia, tineau drumul casei, mestecand anafura sfintita.

Viata se destepta. Mugurii crapau. Vrabiile, stoluri pe moliftul din fata bisericii, ciripeau cearta lor obisnuita. si zoriti la trai de aerul caldicel, cocosii s-auzeau cantand sa-si rupa beregata.

Muscelele, acoperite d-o pojghita verzurie, abureau un fum ce sa-nalta alene, clatinat de adiere.

- Jupaneasa Stanca, grai Talugianca a mare - nerabdatoare d-a sfarsi cu cele sfinte - se vorbeste pan sat ca Sultanica merge rau cu sanatatea. Bat-o norocul de fata, prea e inimoasa! Iaca, n-are cuvant sa se prapadeasca. E tanara, curatica, harnica, ce mai vrea? Pentr-o dragoste nu-si rapune cineva capul. Ce sa-i mai faci? Ca d-ta stii, nu e ea pentru intaia oara. S-a increzut pe mana rea, da' si lui Dragan n-o sa-i mearga struna. Azi pangareste pe una, mane pe alta, pana s-o gasi stapanul.

Mama Stanca, apucata ca de alte alea, fara sa deschida gura, o rupse la picior, aruncand mirul sfant in noroi.

- Prefacatorii de vulpe batrana, ingana Voiculeasa, pleca ca o vijelie, parca n-ar fi stiut de patarama Sultanichii. tandara nu sare departe de bustean. Asa a incurcat si ea in tinerete pe Kivu, numai ca fetei nu i-a fost d-a buna.

Mama Stanca intra in casa, trantind usa de perete. Chipul ei era ca mustul de bozii. Auzul ii vajaia ca scocul morei. La incheietura falcilor simtea doua ghiulele de plumb. Capul ii era greu. Picioarele-i inghetasera pana la glezne... si, invartind ochii in cap, arunca un fulger de privire asupra Sultanichii...

- Ai pierdut tot... ai pierdut cinstea casei! Atat ne mai ramasese! striga Kivuleasa, si cazu mototol la pamant, bolborosind si zvacnind din picioare.

Sultanica incepu sa tipe. Se pleca asupra ma-sei, ce in desert se-ncerca a mai vorbi. Batrana o apuca de gat. "Tot... tot... tot!" mai izbuti sa zica... s-o saruta cu focul cel din urma...

Satul intreg ii trecea pe dinaintea ochilor ei orbi s-o arata cu degetul. in urechile-i surde auzi strigandu-i: "Unde ti-e fala?... Credeai c-o sa tie cat lumea belsugul fara capatai?... N-a fost curata starea d-odinioara... Saracia te-a pedepsit o jumatate de viata si necinstea te cotropeste la moarte."

XIII

La trei duminici dupa San-Petru, soarele poleia lumea in aur cald si tremurator. Zapuseala, in loc d-a da lenei vietuitoarele, le zorea, le fierbea intr-o miscare vesela de sarbatoare. Belsugul imprastia cheful pretutindenea.

Porumbistile primavaratice erau o podoaba. Iarba se strecura si pe potecile batatorite. Ograzile de pruni si mere se indoiau sub greutatea pometului. Vrejurile de dovleci se incolacisera unu peste altul, acoperind gardurile cu foi tepoase si mai late ca foile de lipan. Era un an cat cinci. Saturase orice ravna. Ca din vreme veche nu se pomenise atata prisos de bucate. Ai fi zis ca fitece bob se insutise.

in fata Hanului Rosu se incinsese o hora strasnica, de sareau scantei de supt calcaie. in vartejul jocului, salbele de galbeni imparatesti si icosari turcesti zornaiau la gatul celor avute. Valnecele, cu fluturi sclipitori, zburau cand la dreapta, cand la stanga. Suratele, impodobite cu flori-domnesti, radeau izbind pamantul dupa hihaitul flacailor pletosi, rumeni de zaduf si de sanurile durdulii. Se mladiau rotund trupurile, dardaind pe picioarele lor sprintene, parca naiba gadila asta tinerime plina de foc, s-o arunca in sus ca p-o minge.

Trei tigani - doua cobze s-o lauta - trageau "maruntica craiului", insirand, din cand in cand, chiote intocmite din senin. Lautarul se prapadea cu firea, trantind capul si p-un umar, si pe cellalt, mai ales cand zarea ulcica, plina pana-n buze cu vin rosu, subtire si inspumat.

Fruntea horii era Dragan Caprarul. Cu mijlocul incolacit in bete, c-un maldar de ciucuri pe soldul drept, cu palaria pe ceafa, s-ascundea mandria sub niste sprincene imbinate. Se simtea in lauda lumii. Se rasfata in atatea priviri dragastoase.

Femeile in varsta nu se mai saturau privindu-si mandretile, indrugand mai una, mai alta, sa le treaca vremea, lipite pamantului.

- Numai biata Stanca se stinse asa cum cu gandul n-ai fi gandit... sopti morareasa. Odinioara, cand sosea in toiul horei, amutea zarva...

- Doamne fereste, grai moasa Safta, cu Sultanica lasata pe drumuri, n-a avut parte nici de parastasul de trei zile... si pe deasupra mai va parastase la noua zile, la trei si sase saptamani; la trei, la sase, la noua luni; la anu, la anu si jumatate, la doi ani, apoi la doi ani si patru luni. Cine sa i le faca? Astea-s capetele crestinesti pentru mantuirea sufletului. si cine poate, la sapte ani, scoate oasele din sanul pamantului pentru sfanta molifta. Dupa sapte ani omul e curat, ca e tarana. si tarana cu oasele binecuvantate sa vor intrupa in ziua d-apoi, mai curate ca lacrima, in fata tronului de lumina vesnica.

- Iata la Dragan, zise morareasa, ce protapit e! Da, si joaca, bata-l pustia, parc-ar trage tighel! O sa ne nunteasca satul cu fata primarului. Da' nu ca zarpalatecul de fi-meu: in loc sa puie si el ochii pe vruna, d-o vreme incoace umbla craun. Sarbatorile, cand il cauti, cu harzobul in mana. Pe cine i-o fi casunat nu stiu, ca nu spune sa-l tai...

- Lasa, cuscra, grai Dumitra, femeie de cinci copii, cu ochii caprui, ce-i juca la fitece cuvant. asta sa-ti fie necazul al mare, ca n-ai mai vedea fir alb...

Braul rapaia pe-ntrecute, ca flacaii cerusera ceva barbatesc. Putine fete-l invarteau, da-l invarteau sa se duca pomina.

XIV

Pe pieptul muscelului dintre Domnesti si Berivoesti, Sultanica suia, manand o vaca balaie c-un vitel, ce sa da pe furis la uger si scapa, in mers, tata rumena si asudata de lapte. Miercana mugea, intorcand capul cu niste ochi negri, blanzi si genosi. Batranul Labus isi urma stapana cu credinta.

Sultanica, afundata pana la brau in faneata, mergea privind neclintit in departare. Slaba, galbena, cu pielea de pe fata asa de subtire ca-i numarai vinele albastrui urzite in curmezisul tamplelor. Ochii ei, mari din fire, pareau mai prelungi decat sprincenele, si nu spuneau nici dragoste, nici ura, uitandu-se, fara pic de credinta, la cerul intins ca un zabranic nepasator si vioriu.

Parasind vatra parinteasca, pustie de farmecele de odinioara, tot i sa infatisa ca o minciuna desarta. Luase lumea in cap, cautand drumul muntelui Popau, unde tatal sau isi tinuse la pasune turmele de oi si cirezile de vite mari.

Voia sa-si piarda urma si sa-si adoarma inima ostenita.

Fanul, de leandra, de margarinta, de trifoi cu vlastare invoalte, de mazariche vartojita, sa misca in valuri usoare, ca o panza imbrebenata cu flori. Scanteioarele se ridicau cu varful rosu. Dragaica stufoasa raspandea, pripita de soare, un miros ca floarea de tei. Lumanarelele, drepte si batoase, intreceau fanul si stau de streaja, din pas in pas, cu flori galbene si batute p-acelasi picior.

Arii de fete sa impreunau in toata intinderea plaiului, desfasurat in colnice si vai, inchis, in departare, de inaltimi incovoiate ca niste braie verzi.

Peste toata aceasta mandrete plutea cate un vultur, alunecand in largi rotocoale pe aripile intinse ale caror sfarcuri abia se miscau din vreme in vreme.

Sultanica ajunse in varful muscelului... Privi lung la turla bisericii din sat... si pieri la vale, inecata in faneata ce cobora...

Miercana mugi, si mugetul ei se pierdu, ca un glas de jale, in adancimea vailor.






Sultanica


Aceasta pagina a fost accesata de 8058 ori.
{literal} {/literal}