Sorcova

Sorcova

de Barbu Stefanescu Delavrancea


I

Troienele se ridicau namila pana in tinda crestinului. Vantul spulbera fulgii de zapada in varteje si stoluri, repezite in lungul ulitelor, sparte la raspantii si imprastiate fara capatai in largul maidanelor de la Olanita. Partia nu se mai cunostea. Zapada iti trecea de glezne si mai bine.

Fumul caminelor, zapacit de bataia crivatului, se zvarcolea pe loc si, ca si cum ar fi fost sorbit de vetre, se prabusea indarat pe gatul cosurilor. Mahalaua intepenise ingropata in troiene.

Nu se pomenea nici gura de om, nici latrat de caine. Asa An Nou, asa San-Vasile, sa-l harazeasca Domnul vrajmasilor nostri, ca si de-ai avea tufa in batatura, uiti si de topor, te dai cat mai afund in plapuma, iti rastorni toate toalele in spinare, si tot gheata ramai din talpi pana la crestet.

Taraful lautarilor, al lui Sotir Ciupitul, tambalagiul Olanitei, impodobise din preziua un cap de porc cu tibet conabiu si albastru, cu busuioc si cu cercei rosii in amandoua urechile, si mi-i varase, in dintii ranjiti, un trandafir umplut cu tocatura rumena.

Toti asteptau sa vada asta grozava Vasilca, si nimeni n-o mai vedea, desi trecusera ca la trei ceasuri de cand se luminase de ziua.

Nu se pomenea nici de sorcovaiala, dupa cum s-ar fi cuvenit de la mosi, de la stramosi. ti se prindea pleoapa de pleoapa, nara de nara, falca de falca, degera oul in gaina de ger ce se pornise.

- N-am putea duce l-alde biata Balasa ceva curmeie de vita si vreascuri ujujite? zicea mama Arghirita fetei-mari ce invartea mamaliga intre genunchi si se stergea la ochi din pricina fumului. Biata Balasa! o fi amortit cu copil cu tot! Saraca lipita, bolnava ca nu se mai poate tari, vaduva, cu copilul gol pusca, pe asa catea de vreme, nu stiu, zau, de si-o mai innoda zilele... Scoala, Irino mama, pune pe tine cojoaca ta si dulama mea si du-te de vezi, ii abureste cosul a fum?

Irina lasa facaletul in mana ma-sei, se strecura pe prispa din jurul peretilor pana la spatele casei, apoi se intoarse intr-un suflet in tinda, se scutura de omat si sari pe vatra.

- Nu e, mama, nu e fum, nu e nimic; geamurile - inghetate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai razui nici cu custura.

- Grabeste, Irina, sa-i duci ceva gateje, nitica mamaliga si ceva fiertura; sa le aprinzi focul cum ai sti, sa le pui masa, c-or fi flamanzit; si e mai mare pacatul sa stii pe femeie cu copilasul ala pocaltit si degerat la o zi asa de mare!

II

Zapada ii patrunsese in tinda; vantul ii canta prin crapaturile usii parc-ar fi vuit in duba mare; si Balasa era intinsa in pat, invelita c-o plapuma veche, soioasa si ciuruita cu gauri prin care ieseau ghiomotoacele de lana neagra. Pe picioare isi trantise doua scovergi. La san isi ghemuise copilul imbracat cu niste zdrente de pantaloni, c-o scurteicuta blanita si incins pe la mijloc c-o basma rosie. Chipul ei, galbejit de boala si de saracie, incepuse a da in vanat; ochii, pironiti asupra copilului, pierdusera luciul vietii ca si cum i-ai fi razuit c-o gresie.

- Mama, mi-e frig langa tine, tu esti prea rece, ingana copilul dardaind, lasa-ma sa ma dau jos.

- Bine, Nica, fa cum vrei, sopti Balasa. Cateva lacrimi ii umezira ochii ei uscati.

- Mama, mie mi-e frig cand stau in casa, adauga copilul tragandu-si cizmele, mai bine ar fi sa ma duc cu sorcova. Soba nu s-a dezmortit de trei zile, si eu am merisor si busuioc uscat, pot sa-mi fac o sorcova, daca nu am una de targ cu flori si cu beteala: si poate sa vin cu parale; am sa-ti cumpar paine calda. Aici e frig, mama, vreau sa ma duc!

si el, care inghitea in sec de foame, nu-i venea sa spuie drept - desi abia era de sase ani - caci simtea pe ma-sa bolnava greu, si tot zadarnic ar fi fost s-o mai mahneasca si el cu foamea lui.

- Du-te, raspunse Balasa inchizand ochii. stiu eu ce te mana pe tine, dragul mamei, stiu eu, numai Dumnezeu nu stie! Sa te sarut o data inainte de-a pleca.

- De ce sa ma saruti, mama, inainte de-a pleca?

- Ca sa-ti fie cu noroc, ca sa castigi parale, ca sa te primeasca cu bine la casa de oameni.

si dupa ce-l saruta pe frunte, pe obraji si pe ochi, copilul se uita lung in fata ei.

- Mama, dar gura ta este de gheata? Altadata, cand ma sarutai, ma incalzeai, acum parca mi-ai batut doua piroane de gheata in amandoi ochii.

si, vazand ca ma-sa si-a luat fata in maini, o socoti mahnita de vorbele lui, se repezi la gatul ei, o mangaie usor pe tample si-i striga c-un glas intre ras si plans:

- Vrei sa te sorcovaiesc? Asa cum m-ai invatat tu, mama?... Tare ca fierul, iute ca otelul... Nu vrei?... Sa infloresti, sa margaresti!, Nu zic bine?... Ca un mar, ca un par!...

Balasa, dupa ce zgarci de trei-patru ori din maini si din picioare, isi veni in simtire ca dintr-un somn adanc.

Nica era la gatul ei si incepuse a-si ingana vorbele cu plansul.

- Nu zic bine, mama? De ce nu ma asculti? Ca un fir de trandafir, tare ca piatra, iute ca sageata... Mai saruta-ma o data, c-am sa-ti aduc paine calda de la Iane brutarul.

il saruta. Parca buzele i se incalzisera intr-un zbucium de viata fara nadejde. Nica, dupa ce o batu pe frunte cu manunchiul de merisor si de busuioc, pleca indesandu-si caciula pe urechi.

Cand copilul iesi afara din tinda, il sageta crivatul, care te orbea si-ti ineca rasuflarea. Cerca sa faca un pas din prag si nu vazu inaintea ochilor. O pala groasa de zapada il izbi peste ochi. in acea framantare cumplita, un singur gand ii licari in mintea lui de copil: Vreau sa aduc paine calda mamei, paine calda de la Iane brutarul!

si intra in zapada pana in brau. Se opri incremenit. Auzise ceva. il striga cineva? Auzise bine numele lui. Vantul sa fi fost? si vantul era rece, si glasul care-l chemase fusese cald. Ca si vantul se pierduse in departare, desi venise de aproape. Nica!.. Nica!... Iar? si acest glas, care iesea ca de sub o copaie rasturnata, era slab, nabusit, taiat de tuse, bolborosit intr-o haraiala care-l ingheta pana la maduva oaselor.

- E mama! sopti copilul clantanind, si se repezi la usa.

Pe cand se lupta sa deschida usa cu mana stanga, caci cu dreapta strangea cat putea sorcova de merisor, iaca si Irina a mamei Arghirita, cu un maldar de gateje si de vita uscata.

- Mama, dada Irina, cere apa, deschide-mi, deschide-mi!

Cand intrara in casa, biata Balasa se dusese pe lumea ailalta. Plapuma si velintele cazusera jos. O mana-i odihnea pe piept, iar cealalta incremenise infipta in asternut. Cu ochii pe jumatate inchisi, parea ca-si cauta copilul la san. Gura ei cascata, o pata neagra ca intunericul, si, tot ca intunericul, fara fund.

- Dada Irina, vrea apa, sa-i dam apa, dada Irina ! ingana bietul copil, cautand prin odaie cana cu apa.

Dada Irina, in loc sa-l asculte, il lua in brate si se repezi cu el pe usa afara.

Cand il duse l-alde Arghirita si dadu de caldura, Nica imbratisa soba, inchise ochii si zise incetinel si dulce:

- Dada Irina, sa faci si mamei foc, ca mult e bine la caldura!

Apoi, bagand de seama cum sopteau de tainic Irina cu mama Arghirita, care adusese s-o lumanarica de ceara galbena, intreba cu binisorul:

- Da' ce sa faci, dada Irino, cu lumanarea?

- Sa duc la ma-ta foc, lele, ii raspunse Irina.

- si eu, dupa ce m-oi incalzi, ma duc cu sorcova, sa-i aduc paine calda, mormai copilul, atipit langa soba, strangand necontenit in mana dreapta manunchiul de merisor si de busuioc.

Dar pe cand Arghirita vorbea ceva mai tare cu fie-sa, socotind ca copilul adormise, Nica deschise sperios ochii sai albastri, inecati in lacrimi, sari de langa soba si striga, neputandu-si stapani plansul:

- Dada Irina, nu vreau s-o dati popii!... De ce s-o bage in groapa?... Mama e a mea, nu e a popii!... Nu vreau sa-i dea tarana in ochi... N-a facut nimic... Daca e saraca... cand m-oi face mare o sa fie bogata... O sa-i cumpar scurteica, rochie si sort... Sa nu mi-o dati popii!... Nu s-a dus la biserica c-a fost bolnava, dada Irina... dumneata stii cum se ducea inainte... dumneata stii...

Abia dupa multe fagaduieli se linisti, se culca de-a curmezisul patului de langa soba si adormi oftand, nevoind sa manance decat odata cu mama.


A doua zi toate i-au fost de-a surda. S-a rugat, a plans, a tipat, ca popa n-a voit sa-l asculte. Pe ma-sa au pornit-o cu picioarele inainte. Degeaba le-a zis tuturor: Lasati-o barem pana s-o muia curtea bisericii!, auzind ca pamantul de groapa e tare ca osul.

si toata lumea i s-a parut rea de-atunci incolo, mai ales parintele Tudor. si din mana popii multa vreme n-a luat nici prescura, nici artos.

Iar mama Arghirita, in loc de-o fata, avu o fata s-un baiat.






Sorcova


Aceasta pagina a fost accesata de 4481 ori.
{literal} {/literal}