Norocul dracului
de Barbu Stefanescu Delavrancea
- Ba e noroc!
- Ba nu e noroc!
- Ba e noroc, muiere!
- Ba nu e, ma omule, nu!
- Adica, nu muncesc eu, femeie?
- Ba muncesti pentru unul, si noi suntem opt guri, si cu Plavita, noua.
si Plavita mugi, si patru copii marunti incepura sa strige:
- Mi-e foame!
- si mie mi-e foame!
- si mie!
- si mie!
Omul varsa un stergar cu malai in copaita femeii.
- Scutura stergarul.
- L-am scuturat.
- Copaie plina, copaie pe jumatate, copaie pe sfert, si azi sa lingi fundul copaii. Opt guri, opt, si cu Plavita, noua!
si Plavita, parc-ar fi inteles, mugi de dupa casa, mestecand un cocean uscat, iar copiii incepura sa planga.
- Ca mie mi-e foame!
- si mie!
- Ba si mie!
Omul se uita lung, se scarpina in cap, baga stergarul in san si pleca zicand:
- Ba e noroc, dar n-am eu noroc.
Iar femeia din prag ii striga:
- Ba nu e si nu e, omule! Daca muncesti, e, daca nu muncesti, nu e.
si omul pleca sa caute de lucru, dar se tot gandea: Nu e, zice ea; cum nu e? daca n-ar fi, n-ar fi lumea cum e. Eu n-am arat, n-am sapat, n-am prasit, n-am plivit ca ceilalti? Ba da, si ogorul meu a iesit sterp; piatra pe mine m-a batut; si, ramas numai cu mainile, muncesc, si nimeni nu ma crede; iar cand la masuratoarea muncii, lucrul meu scade, si faina din copaie scade, si foamea copiilor creste.
Se duse la arendas.
- Nu e de lucru, omule.
Batu la usa popii.
- Nu e de lucru, omule.
Dete pe la un chiabur.
- Am destui argati, omule.
Se opri la carciumar.
- Pe rachiu, ar fi ceva de sapat.
- Sa fie pe malai.
- Pe malai nu e.
si omul, intorcandu-se acasa, auzi de departe:
- Mama, eu nu m-am saturat !
- Nici eu!
- Nici eu!
si nici Plavita, care mugea, colindand batatura uscata, fara firicel de iarba verde. in prag, muierea:
- Nimic in stergar?
- Nimic.
- Copaia goala...
- N-am noroc, femeie.
- Nu e minte, omule.
Omul isi sterse fruntea de naduseala cu maneca camasii. Ea se uita la el, el se uita la ea. Ea dete din cap, el dete din cap, apoi se duse dupa casa, isi facu mana capatai si inchise ochii. Dar unde sa adoarma? Jos, pamantul tare si rece; sus, intuneric adanc; in casa, copiii adorm plangand; in curte Plavita pufaie pe nari a foame; si el, prigonit de ganduri si de nenoroc. Dar maine? Daca n-oi avea ce scutura in copaie? Ce ma fac maine? Dumnezeu e sus, e sus, dar nu pe el il intampina muierea in prag si nici nu-i zice: Opt guri, mai omule, si cu Plavita noua! Dumnezeu e sus, dar de n-oi gasi de lucru, de n-oi avea noroc nici maine, beau cateva rachiuri si ma duc la targ... Ei, si daca ma duc la targ?... Fie ce-o fi, si sa nu mai aud: Mama, mi-e foame! Ma duc la targ si fur... ce-oi putea fura...
Omul tresari. Cine-i zisese:
- Ce sa faci, daca n-ai noroc!
- Tu esti, muiere?
- Eu, socoteam ca dormi.
- Ai auzit ceva?
- Ce s-aud?
- Nimic.
si femeia intra in casa, si omul inchise ochii mormaind:
- Ce-o fi sa fie!... Sa nu mai aud: Mama, mi-e foame! Dar cine i-a zis iar:
- Ce sa faci, daca n-ai noroc!
- Tu esti, femeie?
intuneric. Nimeni.
- Doar n-o fi dracul! si omul adormi mormaind:
- Ce-o fi sa fie!...
Nu se crapase bine de ziua, si o gura mare se auzi:
- A venit cu malai, mama, ca mi-e foame...
- si eu nici n-am plecat, zise omul sarind drept in picioare. si pleca fara sa se uite indarat. si tocmai de departe isi intoarse capul. Casa i se parea in spate, cu gura cascata, adica cu usa data de perete. Ce Dumnezeu sfantul, doar nu s-o fi tinand casa dupa el! s-o lua la picior, iute, mai iute, pana la curtea ciocoiului.
- Poate maine, ca azi nu e de lucru.
La taica parintele.
- Poate poimaine, ca azi nu e de lucru.
- Maine, poimaine, zise el oftand, dar astazi cu ce potolesc eu opt guri si cu a Plavitei noua? Ei, de-acum la carciumar, la targ, s-apoi, ce-o fi sa fie, ca cu mana goala nu ma mai intorc acasa!...
La carciuma arvoni pe Plavita si-i bau aldamasul: cinci rachiuri unul dupa altul. si glont la targ.
La targ se uita in dreapta, se uita in stanga, la fasole, la paine, la peste, la pastrama, dar nu fu chip. Toti isi cuprindeau marfa cu ochiul. si negustorii, cum il vedeau oprindu-se, il intrebau razand:
- Ce poftesti, nea Saracila?
Dupa ce se invarti toata ziulica, pleca.
- Nici la furat n-am noroc!
Cand sa treaca streaja targului, un crestin, beat mort, isi tara punga dupa el.
Omul, dupa ce privi in toate partile, puse mana pe punga, ii rupse baierile, o infasura in stergar, o baga in san, si la picior. Cand ajunse intr-o campie, intinsa si pustie, vru sa-si vada norocul. Desfacu stergarul, intinse gura pungii, s-odata zvacni din ea un drac mic, c-o limbulita de foc ce-o scotea pe gura si pe nari. Omul, speriat, arunca punga si pleca facandu-si cruce si scuipand indarat. Nu facu insa cativa pasi, si stergarul din san incepu sa se umfle. Scoase repede stergarul, il desfacu si se minuna vazand punga pe care o aruncase.
Deschise punga, si dracul, tasti! tremurand limba in gura ca o vapaita albastra. Omul stranse bine punga la gura, o puse jos si, potrivind calcaiul, ii trase una cu sete, ca punga plesni ca o basica de bou si un foc palpai sub opinca si se stinse, risipind un miros de pucioasa.
Omul rasufla.
- De-aia a zis cine a zis: sa nu furi, ca vezi pe dracul!
N-apuca sa faca zece pasi, si stergarul iar se umfla. De asta data il trecura naduselile. Scoase stergarul; il pipai. Punga dracului tot in stergar. O arunca, cu stergar cu tot, si o rupse de fuga.
Cum ajunse acasa, toti copiii ii iesira inainte.
- Tata, mi-e foame!
- si mie!
- si mie! Omul se uita in san, ingalbeni ca ceara... Punga in san, stergarul nu. si pe cand se inchina, femeia il intreba:
- Ce mi te-nchini, ma omule? Ce te uiti in san? Ce-ai adus copiilor?
- Muiere, zise el, sa arzi cuptorul, sa-l arzi pan' s-o face rosu, ca am sa coc patru pite s-un purcel. Apoi, mai incet: Acu n-ai sa scapi, dimon impelitat!
Duduia focul in cuptor. Omul se inchina mereu, iar copiii sareau veseli imprejurul mesei, inghiteau cu pofta si ziceau pe rand:
- Patru pite s-un purceil
- Patru pite s-un purcel!
Cand omul vazu ca cuptorul e rosu ca focul, ceru o lopata si goni pe toti de langa dansul. Puse punga pe lopata, o vari binisor pana-n fundul cuptorului si o rasturna, tragand lopata inapoi. Lua capacul de pamant si-l potrivi in gura cuptorului si se dete la o parte, asteptand sa vada ce are sa se intample.
Nu trecu mult, si-odata s-auzi o pocnitura ca de pusca. Piatra din crestetul cuptorului sari in sus zbarnaind, si o limba albastra de foc iesi pe gaura, flutura in vazduh si pieri.
- A plesnit purcelul, striga un copil.
- Ba vreo soimana de pita, zise altul. Un miros de paine calda se imprastie in toata curtea.
Femeia zise omului:
- Prea am ars cuptorul, sa crap nitel capacul.
- Crapa-l, zise omul, stergandu-si naduseala si tremurand de frica.
Femeia se uita pe gura cuptorului si zise mirata:
- Vezi dumneata, a fost prea iute.
- Ce sa vad, muiere?
- Ce sa vezi? S-a copt si purcelul, si pitele.
- S-au copt?...
- Dar ce ai, omule, de-ntrebi asa, ca un copil speriat?
- Nimic!... si, pipaindu-se, dadu de punga. Un fior rece ii fulgera din calcaie si pana in crestetul capului. Apoi, vazand pe cel mai mic dintre copii cum se asezase pe vine si sorbea cu lacomie mirosul cald din gura cuptorului, se uita la nevasta si ii zise:
- Ce-o fi sa fie, muiere! S-au copt purcelul si pitele?
- Cum, ce-o fi sa fie?! Vezi bine ca s-au copt. si varand lopata in cuptor scoase purcelul, apoi cele patru pite.
- Omule, da-mi stergarul ca sa ridic tava.
- L-am pierdut, muiere.
- Cum l-ai pierdut?
- Vezi ca ce e al tau se duce si ce e al dracului ramane.
- Dar asta... ce-o mai fi?
Copiii mancara, se saturara si adormira cu fetele in sus, doi pe prispa si cinci in casa.
Omul se dete dupa casa, puse mana sub cap si adormi, visand turme de oi, cirezi de vaci, herghelii de cai... si toate ale lui! si se facea ca zicea nevestei: Vezi ca e noroc? Iar ea se facea ca-i zice: Norocul e de la Diavolul.
Se albise luna ca un rotocol de hartie. O apa de lumina se revarsa de la rasarit. Omul se destepta speriat, caci se facea ca n-o sa-i fie de-a buna pana la ispravit.
Sa ma uit inca o data in ea, se gandi el, sa-l apuc bine pe spiridus si sa-l strang de gat pan-o plesni.
Scoase punga. Se uita in ea. Ce sa vada? in loc de dimon, banuti de aur, ce luminau ca jaraticul. Omul, si speriat, si necajit, arunca un pumn de bani la rasarit si altul la apus, zicand:
- Duceti-va dracului, banii dracului! N-apuca bine sa sfarseasca cuvantul, si zari de la rasarit turme albe si de la apus turme negre ce izvorau din lumina si din neguri ca niste ape crete si nemarginite. De behaitul lor se desteptase lumea. Turmele cuprinsera casa, invaluira curtea, incinsera satul si nu le mai incapea locul. Un cioban, cu plete lungi si cu caciula ca o caldare, se apropie si zise:
- Sa traiesti, jupane, ale d-tale sunt toate de-aci pana unde bate ochiul.
- Ale mele? Nu se poate! Eu n-am dupa ce bea apa!
- Ale d-tale, raspunse ciobanul, caci stapanul lor, murind, ne-a zis noua: Porniti, unii din rasarit si altii din apus, si la casa unde se vor intalni turma alba cu turma neagra, alei case sa le daruiti.
Omul uita tot de bucurie si alerga la nevasta.
- Fa muiere, tot ce vezi este al nostru!
- Ei, minunea dracului! zise muierea.
- Minunea cui? si omul cu noroc si-aduse aminte de punga si se gandi: Cum as scapa eu de ea si sa raman cu turmele? Se uita in san. Punga, acolo, umflata si indesata cu banutii de aur pe care ii aruncase el in doua parti ale lumii. si frica, frica, dar omul, om. Ce se socoti el? Dar daca as mai scoate ceva din punga pana sa scap de ea?
si lua banii, si un pumn il arunca spre miazanoapte si altul spre miazazi. si din miazanoapte pornira cirezi de vaci, si din miazazi, herghelii de cai.
Cand deschisese ochii n-avea un pumn de malai, cand fu sa-i inchida, era cel mai bogat om din lume.
- Asta trebuie sa fie norocul: ba furi, ba te dai dracului!... zise norocosul, si il trecura naduselile.
- Nu vii in casa, mai crestine de Dumnezeu, ca ti-am asternut asternut moale si perna langa capatai?
- Nu, femeie.
- Apoi, pe-nserate e racoare, noaptea se lasa frig si dimineata cade bruma. Vino in casa, mai crestine.
- Suflarea oilor e calda si clopotele berbecilor m-or destepta inainte de-a carunti bruma pe deasupra turmelor.
- Atunci sa dorm si eu cu tine, barbate, zise femeia vesela, si-l apuca de maneca camesii.
- Nu, femeie...
- Ba zau asa, barbate, ca ce-avem, sapte guri, nimica toata. Zau asa... sa fie cu sot... ca ce-a lasat Dumnezeu fara pereche?
El nu vru. Femeia intra trista pe usa, bombanind: Dar nu ma las, Doamne fereste, pan' n-or fi cu sot... mai bine paisprezece decat sapte!
Omul cu noroc se duse dupa casa, isi puse mana sub cap, inchise ochii si incepu a se gandi cum sa scape de al din san. Tot gandindu-se, sopti:
- Am sa sap o groapa adanca, adanca. si din intuneric auzi:
- Adanc... adanc...
- Tu esti, muiere? intreba omul speriat. in cireada unele vaci miscara clopotele: ting-tang-tang.
- E clopotul vacilor.
inchise ochii.
- si dupa ce-oi sapa o groapa adanca, adanca, am s-o arunc in fund, in fund, s-am sa pun tot pamantul peste ea, peste ea...
Din intuneric se auzi:
- Peste ea, peste ea...
- Tu esti, femeie? intreba omul sarind in sus. Nimeni nu-i raspunse. Din turma neagra se auzi: bea, beaaa.
- E behaitul oilor... Omul cu noroc lua cazmaua, sapa si lopata si se duse dupa cosar. Masura ce masura, apoi incepu sa sape. Toata noaptea sapa si arunca pamantul. Pan' la genunchi, pan' la brau, pan' la umar. Pana a doua zi de dimineata, cand veni muierea dupa el, groapa ii trecuse de cap cu trei palme. Curgea naduseala din el ca dintr-un burete stors si izbea mereu pamantul umed, ce se desfacea felii mari si lucioase.
- Ce faci, omule? intreba femeia mirata.
- Sap groapa Dracului, raspunse el fara sa ridice ochii.
- Toata noaptea n-ai dormit...
- Toata noaptea n-am dormit...
- Nu te culci?
- Nu mi-e somn...
- Nu-mbuci ceva?
- Nu mi-e foame...
- Un pahar de vin?
- Nu mi-e sete...
- Dar ce faci, ma omule?
- Sap groapa Dracului, raspunse el necajit, si infipse cazmaua atat de inversunat, incat intra in pamant c-o palma peste limba de fier.
Femeia pleca inchinandu-se.
- Sa te fereasca Dumnezeu de prea mult noroc! si omul, incet-incet, se ducea in pamant. Pe seara, femeia se pleca pe groapa si striga:
- Hei, omule, nu vrei nimic?
- Sa bati un tarus unde ai tu calcaiul drept, de tarus sa legi o franghie, franghia s-o dai in groapa si maine pana-n zori sa frigi un berbec si sa iei o bota cu vin, c-am sa mananc tot berbecul si sa beau tot vinul dintr-o sorbitura.
Glasul lui iesea ca dintr-un put adanc. Femeia batu un tarus, lega de tarus o funie, dadu cu piciorul funia in groapa, apoi pleca sa ingrijeasca de vin si de berbec.
Se innopta si nu se mai auzi nimic pe nicaieri. O umbra iesi din groapa. Cainii incepura a urla. Omul cu noroc se lasa pe branci si privi in fundul gropii. Adanc, intuneric. Trase funia. Vari mana in san. Arunca punga si asculta... banii sunara.
Omul incepu s-arunce pamant. Din fund se auzi strigand:
- Mai incet, ce-ai cu norocul tau? Omul, speriat, arunca mereu. Din fund s-auzi razand:
- Ha, ha, sa nu cazi si tu! Omul cazu pe spate, se scula repede si arunca, arunca, pana nu se mai auzi nimic. La ravarsatul zorilor umpluse groapa. Omul pleca urechea pe mormantul adanc si auzi intunecat un plans si un ras nabusit, ca de pe alta lume. Atunci se repezi vesel in casa.
- Mi-e foame, mi-e sete, mi-e somn! Femeia aduse berbecul si bota cu vin.
- Sa mananci, sa bei si sa dormi, barbate, dar sa stii ca sapte guri e nimica toata, eu vreau cu sot, mai bine paisprezece decat sapte!
El lua un picior de berbec, il aduse la gura, dar se opri. Se pipai. Punga-n san! incremeni cu berbecul la gura.
- Nu mananci, mai omule?! zise femeia dandu-i ghes.
- Nu mi-e foame!
- Nu bei?
- Nu mi-e sete!
- Culca-te nitel.
- Nu mi-e somn!
- Ah! ce norocul dracului! zise femeia inchinandu-se.
- De unde stii? intreba omul scos din fire. si se scula de la masa si pleca ca o vijelie pe usa afara.
Dupa ce se descurca din turmele, cirezile si hergheliile sale, se gandi, apucand spre biserica: in foc nu, in groapa nu, am s-o azvarl in altar, doar de-o plesni fierea intr-insul. Dar cum puse mana pe usa bisericii, se opri tremurand. Cine il inhatase de par si-l tragea inapoi? Se uita in toate partile... Nimeni!
- Cine m-o fi oprind, striga omul, al din punga, sau al din biserica?
Se intoarse si apuca campii, nestiind incotro s-apuce. si-i era foame, si-i era sete, si-i era somn, si se tot ducea prigonit de norocul din san.
Hei, departe, intalni in mijlocul drumului un cersetor.
- Mosule, zise omul, ia uita-te la mine.
Mosul isi ridica sprancenele cu mainile si se uita lung. Omul cu noroc scoase punga din san. si arunca un banut de aur la rasarit si altul la apus. intr-o clipa, de la rasarit veni o oaie alba ca zapada, iar de la apus, o oaie neagra ca taciunele.
- Vrei tu, mosule, sa-ti dau tie punga asta?
- Cum de nu, taica, cum de nu?!
Mosul lua punga. Varsa banutii de aur in mana si arunca un pumn la rasarit si altul la apus. La rasarit si la apus se incolaci doua fulgere ca doi balauri, si cu fulgerele pierira si oaia alba, si oaia neagra.
Cersetorul, speriat, se inchina si zise, lasandu-si sprancenele pe ochi:
- Piei, demone, batu-te-ar crucea!
- Mosule, striga omul cu noroc, la tine e punga?
- Nu, duca-s-ar in pustii!
- E la mine-n san, raspunse omul, si incepu sa fuga.
Talpile-i crapasera de fuga, cand dete de o apa repede. Deznadajduit, isi facu vant si se arunca cu capul in jos, in mijlocul ei. La un stanjen mai la vale, apa il arunca in sus. si pluti ca o basica umflata.
- Nici sa ma inec n-am parte!
Rupt de osteneala, sangerat de drum, infricosat de noroc, se intoarse la carciuma din satul lui. Cum intra pe usa, barbatii isi scoasera caciulile, femeile se ploconira si un batran ii zise:
- Cu sanatate si noroc!
- Cu sanatate da, dar norocul... duca-se dracului! raspunse omul, si ceru o oca de vin.
Cum puse gura pe oala, o sorbi pana-n fund, fara a se uita la ceilalti, care il priveau cu smerenie, ca pe cel mai bogat om din lume. Mai ceru inca o oca si o bau si pe-aia pe nerasuflate.
- Da la oameni sa bea, sa bea cat or vrea.
- Noroc! zise o femeie batrana.
- Muiere, duca-se dracului norocul! striga el, privind-o cu niste ochi rosii ca parc-ar fi picurat sange din ei.
si bau, si bau, si bau. Abia il mai tineau picioarele. Tranti caciula, arunca zabunul, scoase punga din san, ii largi gura s-o puse pe taraba. Banutii de aur sclipeau parc-ar fi fost vii.
- Iaca, zise el razand cu hohote, s-o bem toata... Un flacau se apropie de punga.
- Uf! ce frumos clipesc, parca sunt ochi de fata mare!
- As! mormai o batrana cocosata, banii sunt ochii dracului.
- De unde stii? intreba repede omul cu noroc, scapand oala cu vin de la gura. Sa-mi dea rachiu, o oca de rachiu, mie si babei, ca baba-i calul dracului!
- De unde stii? zise baba, si din buzele ei negre scoase, ca o gheara de pisica, un dinte ascutit.
si bau, si bau, si incepu sa cante, sa dea chiote, sa joace, pana odata se opri si privi lung la roata dimprejurul lui. ii ardea capul.
- Mai oameni buni, zise el, aducand mana la brau, stiti voi una? Sa te fereasca Dumnezeu de noroc!
- As! ce vorba! raspunsera toti odata.
- Mai oameni buni, stiti voi una? Eu de-oi vrea sa ma inec nu pot, ca plutesc ca o basica!
- Ei, as!
- Mai oameni buni, stiti voi una? Eu de-oi vrea sa-mi tai beregata nu pot, ca nu intra cutitul!
- Ei, as!
- Sa vedem! zise baba cocosata, desfacand o gura pan' la urechi.
Omul trase cutitul din brau si se izbi in beregata. Cutitul intra ca intr-o carpa, de colo pana dincolo. Sangele galgai si omul cazu, lung si greu, ca un bustean.
Toti inmarmurira. Usa pravaliei se deschise si se inchise fara sa fi iesit nimeni. Afara s-auzi un ras ascutit: Hi, hi, hi!. Apoi, un glas:
- Unde e punga?
Toti ingalbenira si incepura a se inchina, soptindu-si speriati:
- Cine-a fi ras?
- Unde-a fi punga?
- Era aci si ne pieri din ochi...
- Dar baba unde e?
- Care baba?
- A cu un dinte in gura si cu cocoasa in spinare?
- Eu am vazut-o - zise un flacau, si-i clantaneau dintii de frica - a intrat in perete parc-ar fi sorbit-o o vultoare!
Un batran trase cutitul din gatul omului.
- E rece ca gheata.
- A scapat de noroc.
- si cui raman toate bogatiile lui?
- Altora.
- Ce, nu stiti, zise un mos cu barba pana-n brau, nu stiti ca nimeni nu are noroc pentru el? Norocul e al dracului: iti vine tie ca sa foloseasca altora...
s-a plans muierea pe barbatul sau. Dar cu atatea turme, si cirezi, si herghelii curand s-a mangaiat. si nu s-a lasat pana n-a ajuns de la sapte la paisprezece, ca decat fara sot... mai bine paisprezece decat sapte...
Norocul dracului
Aceasta pagina a fost accesata de 3538 ori.
