George Calinescu - Delavrancea

George Calinescu - Delavrancea

de Barbu Stefanescu Delavrancea



Din toata activitatea dramatica a lui Delavrancea nu s-a putut mentine la suprafata decat "trilogia". Desi intr-un fond fabulos si poetic, Apus de soare, traieste mai ales prin realitatea tipologica a eroului principal. S-a zis, si pe drept cuvant, ca aceasta drama desfasura conflictul dintre o mare energie ce nu vrea sa piara sii moarte. Insa intelesul depaseste simpla originalitate a subiectului si atinge valoarea unei creatiuni de intindere universala. In Stefan cel Mare este exemplificata cu un rar noroc psihologia autocratului, a tatalui de familie absolut si in sfarsit a batranului. Cu toate deosebirile de aspect exterior, o mare asemanare se poate observa intre Stefan si Taras Bulba. Ca tata, ca domn, ca batran, Stefan a atins limita de sus a autoritatii, zdrobind orice independenta, devenind obiect de cult. Lumea ii zice "slavitul", "sfantul", "imparatul" si tremura numai la ideea ivirii lui. Vreo impotrivire din partea boierimii, nici nu se poate gandi, iar conjuratia a trei boieri care vor sa aduca pe Stefanita pe scaun nici nu e impotriva lui Stefan, pe care-l cred mort, ori agonic, ci a testamentului sau. E de ajuns ca Stefan sa apara si vinovatul se prabuseste de spaima. Vointa domnului e abuziva, egoista, impinsa peste limitele mortii si nu atat cu moartea lupta Stefan, cat cu ideea ca cineva ar fi in stare sa strice asezamintele sale. El priveste tara cu acelasi sentiment absolut de autoritate cu care, om de tip arhaic, isi intretine femeia si copiii. Ingenuncheaza inaintea lui Bogdan, transmitandu-i puterile; si cu toate acestea nu abdica pana la sfarsit la nici una din prerogativele sale. Nu moartea propriu-zis inspaimanta pe domn, cat gandul incetarii puterii, pe care cauta a si-o prelungi prin dispozitii testamentare. Mai suparatoare pentru el este boala, pe car eo priveste cu mirarea oamenilor de obicei sanatosi. Orgoliul sau de stapan si de razboinic e ranit si spre a nu cadea in slabiciuni muieresti, domnul ascunde durerea fizica prin acel mandru "nimic" spus dupa fiecare junghi. E putin fanfaron ca orice om de razboi, caci atunci cand, tactic, doctorul Smil ii propune arderea ranii, amintindu-i ca vor fi "grozave dureri". Stefan se supara la banuiala de a fi crezut un "cocon" slab de inger. El urla de torturi fizice, convertind urletul in fraze obiective:
"Pentru Aron ... la Rauseni ... intinse cursa fratele sau, tatalui meu Bogdan ... Si cand il strapunse, Bogdan ii zise ... Caine, ce-ai facut pe fratele tau ... Si cand isi dete sufletul striga ... a! a! o! o!"
O buna parte din lupta domnului pe pragul mortii cu constiintele ce stau sa i se impotriveasca dupa moarte este simulata. Intra aci in jos (si intr-asta sta valoarea dramei) psihologia senilului, care induce dinadinsul in eroare pe mostenitori spre a-i pipai. Domnul, care a putut face impresia ca e obosit si uituc, are buna memorie si o dovedeste cu malitie:
"Stefan: E, cum stau hotarele, parcalabi, ca dupa cum inchideti ochii asa doarme si tara.
Parcalabul Negrila: Eu lasai pe...
Stefan: Toader
Parcalabul Negrila: Da, la Hotin, Bine. Litvanii si rusii sunt cu mine de cand i-ai cumintit maria-ta.
Parcalabul Alexa: Din turnul de la Orhei nici un semn de ropot. Senin cat bate ochiul. Ai linistit pustietatile d-a lungul Nistrului. S-apoi am lasat pe...
Stefan: Pe parcalabul Ivanco."
Batranul simuleaza infirmitatile si delirul, vorbind sibilnic, si-n realitate e vigilent:
"Stefan: Parca vedeam bine ... (Se freaca la ochi. Catre un curtean) Sa vie boierii. Intre ei nu era, Dragan, mai incoa, Stavar, mai aproape ... (Cauta cu ochii) Paharnicul Ulea n-a venit? Moghila ... (Boierii se uita incurcati)"
Spre a descoperi Oanei ca ii e tata, domnul recurge la o siretenie teatrala, prefacandu-se ca vorbeste in somn. Stefan reprezinta tipul seninului darz, in sensul maret. Avarul el insusi, in directie rea, un astfel de batran si e caracteristic ca in Hagi-Tudose. Delavrancea a incercat a trata tot un "apus de soare", insa al unui egoist, fara finalitati superioare. Opusul tipului Stefan este Regele Lear, batranul moale, care scapa franele autoritatii pe data ce copii au devenit mari. A recunoaste autorului un suflu shakespearian nu e o exagerare. Imbinarea psihologiei senilului autoritar cu sublimitatea iubirii de patrie este facuta cu cea mai desavarsita indemanare si nicaieri contemplatia artistica nu e stanjenita de sentimentul patriotic ce se desprinde in chipul cel mai firesc.
Peste creatia propriu-zisa se adauga marele talent oratoric si, in limitele oratoriei, si poetic. Delavrancea e in genere un manierat, un romantic cu simetrii retorice de stilul Hasdeu:
"Ilinca: Fa Oana, tie ti-e lene.
Oan: Ba...
Balasa: Fa Oana, tie ti-e foame.
Oana: Ba...
Balasa: Fa Oana, pe tine te tine degeaba la curte.
Oana: Da..."
Tendinta e spre coloare, si lexicala si pictorica. E curios cum dramaturgul indrazneste sa evoce Moldova intr-o limba nu numai profund munteneasca, dar chiar bucuresteana. "Numa", "dada", "asta", "deste", "ma pui", "al", "sa tipira", "sa misca", "acusica", "auz", "vaz" ar trebui sa sune rau, dar sunt inabusite de solemnitatea generala. Studiul lexicografic e deficitar si replicile in limba italiana sunt in parte gresite. Delavrancea si-a facut un stil biblic sintetic, bizuit numai pe cadenta care, fiind echilibrat, misca:
"Si-a zis Oana lui Gherman: "Scapa tu!" Si-a raspuns Gherman lui Oana: "Ba tu!". Si s-au grijit amandoi si si-au iertat pacatele unul altuia ... Si-a zis Oana lui Gherman: "Tie-l Dumnezeu pe Stefan!...". Si-a zis Gherman lui Oana: "Amin!". S-au pierit ei cu toti ai lor..."
Stilizarea poetica este invederata si in substanta frazelor. Reveca cere "bostan fiert, faguri de miere si un ulcior cu apa rece", adica niste alimente de un primitivism compus. Apoi face imagini:
"... Destele tale mulg caierul; si caierul se topeste, si fusul zbaraie si pluteste parc-ar avea aripi".
Insa in Apus de soare dezlantuirea oratorica este extraordinara, sunt parti de inalta si sublima elocventa, la nivelul poeziei lui Victor Hugo si a lui Eminescu. Enumerarea, simetria, sacadarea, navala periodica, toate mijloacele bunei retorici infaptuiesc o superba atmosfera epica:
"Stefan: Cardinal, iagelon, bolnav, trufas, leah ... Ce nu e din cate n-ar trebui sa fie? Si, nimic din cate ar trebui sa fie ... Si tu, Taut? Si tu, Stefule? O! prietenii mei cu barbile pana in pamant, namesi nenvinsi, albiti de griji si de vremuri..."
Stefan: Oh! padure tanara! ... Unde sunt mosii vostri? Presarati ... la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Razboieni ... Unde sunt parintii vostri? La Cetatea-Alba, la Catlabugi, la Scheia, la Cosmin, la Letesti ... Unde sunt ... batranul Manuil si Goian, si Stibor, si Cande, si Dobrul, si Juga, si Gangur, si Gotca, si Mihai Spatarul, si Ilea Huru comisul, si Dajbog parcalabul, si Oana si Gherman, si fiara palosului ... Boldur? ... Pamant! ... Si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!..."
Apus de soare este o capodopera a framaturgiei poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care toate aceste aspecte se unesc armonic...





George Calinescu - Delavrancea


Aceasta pagina a fost accesata de 1021 ori.
{literal} {/literal}