Fata mosului
de Barbu Stefanescu Delavrancea
Copiii cutreierau voiosi via paraginita. Un sir, tinandu-se cu amandoua mainile de mijloc, se incolacea, strigand de frica sa nu-i inhate "mama-gaia". Fetele incepusera "de-a ulciorul". - Cum dai ulciorul?
- Cum il vezi,
cu ochii verzi,
s-o lingura de pasat,
sa nu zaca de varsat.
Sub castani, oamenii stau de vorba. Numai mos Doroftei judeca cel din urma clondir si-l stoarce, picatura cu picatura.
- Asa sa se scurga ochii fetelor dupa mine.
- Ei, as! ti-ai trait traiul, ti-ai papat malaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune cate ceva, da mai altfel, nu ca nea Tamadueanu.
- Hai sa spunem ghicitori, zise Doroftei, incepand a canta, leganand capul, cam fara voie, aci pe-un umar, aci pe celalt.
si lumea se grabi a-i da de nimic ghicitorile lui.
- Bulgaras de aur, joaca pe piele de taur?
- Soarele.
- Nuia vajaia, ocolii tara cu ea?
- Gandul.
- servet vargat, pe Dunare aruncat?
- sarpele.
- Minti, motato!
- Curcubeul.
- Ei, asa, asa mai merge.
- Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie?
- Scoica.
- Hudurabaie-baie, buna de bataie?
- Toba.
- Ce e mic, mititel, isi indreapta Voda hainele pentru el?
- Puricele.
- Eh! grai mos Doroftei cam suparat, am sa v-astup cloanta la toate. Ghiciti acuma, de va taie capul, de nu, sa-l taieti voi pe el:
Din pulpa nascuta,
pe claie aruncata,
de vultur rapita,
de baba robita,
la domnie-ajunsa,
de tiganca tunsa:
calugaras ma facui.
Ce sa fie? Ce sa fie? Toti se uitau lung unii la altii. Cei mai priceputi se codira la raspuns. Vedeau ei ca nu e gluma cu tata Doroftei. Tot batranii stiu mai multe, nici vorba. Cateva fete mari, necajite de rasul lui Doroftei, cercara s-o brodeasca cum le-o trasni prin cap.
- Nu e nunta? intreba una din ele.
- Tu o sa te calugaresti dupa ce te-oi marita, zise razand Doroftei, si-si sterse fata de sudoare.
- Ba e curat "minciuna", zise alta.
- Minti tu, fara sa vrei, c-asa fac proastele. Tu n-o sa te mariti decat cand te-oi lua eu.
Asa-i spuse asteia tata Doroftei, si-o mangaie pe sub barbie, ca nu era tocmai o gluma dulce, mai ales pentru o fata mare, frumoasa, harnica si cu zestre.
- Ei, sa va deslusesc tot eu, ca tot eu de nu v-oi deslusi. si nu e de mirare, urma Doroftei, ca pe cand va nasteati voi, eu insuram flacai, maritam fete, beam o butie, luam o casa in spinare, atingeam cerul cu destul si tineam douazeci ca voi la subtioara, treizeci in brau si-o suta in san. Iaca, e un basm cu ghicitoare vorba mea si, de vreti, am sa vi-l spun, daca mi-o face poala capatai o fata frumoasa.
- Mai e vorba? Vrem, vrem!
- Uite, vin' la mine.
- Ba la mine!
- Ba la mine, ca-ti caut in cap!
- Ba la mine, ca-ti aduc apa de la "Susana" sa-ti fac o turta cat toate zilele.
Asa il rugara fetele pe batran, intinzandu-l toate de maneca. Doroftei isi pleca capul in poala Marichei si incepu sa povesteasca.
"Pe vremea cand se innodau iepurii de coada si iepuroaicele isi spalau mustatile in varful stejarilor, in nu se stie ce parte de loc, o baba si-un unchias imbatranisera fara sa aiba copil.
Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi si herghelii sumedenie. Unde zgariau pamantul, scoteau galbenul, ca nici nu mai stiau ce sa-si mai faca capului de atata avutie.
intr-o zi, baba tranti de la gura lingura cu zeama si aduse vorba asa:
- Da' bine, barbate, ce ne foloseste noua, unor batrani, atata bogatie? Mai bine am fi saraci lipiti, fara petic de camasa in spinare. Barem atunci ne-am trudi pentru gura. Dar asa, bogati, putrezi de bani, si sa n-avem noi un copil macar care sa ne zica "tata" si "mama" si sa ne inchida ochii cand o fi sa ne ducem?...
- Lasa, femeie, grai unchiasul, nu te mai amari, ca o da Dumnezeu sa dobandim si noi unul... Cine stie... Minunile de-aia sunt minuni...
- Aida-de, daca n-a dat Dumnezeu pana acum, nu mai da de-aci inainte. Mai bine ar fi s-o stergi maine din revarsatul zorilor la Sfanta Vineri, milostiva, ca asa am visat eu ast-noapte.
- Bine, matusa, bine, m-oi duce pan' la sfarsitul pamantului, numai s-avem si noi un copilas care sa ne rada si sa ne planga in casa, ca ma topesc si eu ca si tine de-atata pustietate.
A doua zi unchiasul se scula cu noaptea in cap. Puse saua pe Murga, o instruna bine, incaleca si o sterse, luandu-si ramas bun de la baba.
si merse, merse, si trecu ape limpezi si felurite, care aci curgeau drept, doua-doua, ca urmele carului, aci se rasfirau si se rotocoleau pe dupa dealuri, pierzandu-se unele spre rasarit, altele spre apus.
si lasa in urma lui imparatia florilor, a pasarilor si a piticilor, unde cei mai mari sunt cei mai mici. si tocmai cand se gandea ca lumea de-acolo incolo n-o sa mai fie ca lumea, iar dete peste oameni ca si dansul.
- Un'te'ci, mosule? il intrebara noua frati, tot unul si unul, care se trudeau la aratura cu noua boi cu coarnele aurite.
- Ma duc, taica, sa-ntreb pe Sfanta Vineri ce sa ma fac eu. Ca mi-a dat Dumnezeu de toate, numai copii nu, si mai bine mi le lua pe toate si-mi daruia un copil.
- Mosule, sa spui si de noi ca intindem de dimineata pana seara, cu noua boi, si brazda tot nu facem. Se infige fierul plugului adanc si spinteca in sus, apoi aluneca pe deasupra telinei ca un calcai pe gheata. Mosule, da' sa nu uiti!
- Bine, tata, bine. Mai merse ce mai merse, si intilni un flacau, voinic, sa fi spart pietre-n pumni. si cat era de namila si de rumen, sta despuiat si lungit pe-o rogojina la umbra balariilor.
Cum vazu pe batran, vru sa indruge ceva, si cum deschise gura, gura - clant, falca pe falca. La urma urmelor, se freca bine la ochi, casca zdravan, de i se vazu omusorul si, clefetind buimacit de cateva ori, izbuti sa spuie, mai mult pe nas:
- Aba... Mosule... incotro?... Un'te'ci pe-asa zapuseala?...
- Iaca, taica, sa intreb si eu pe Sfanta Vineri ceva de mine si de matusa mea.
- Ca ce bine ai face s-o intrebi si de mine. Zac... gol pusca... numai c-o rogojina... aci sub mine... aci-n spinare.
si casca, din cascat in cascat, pana-l trecura lacrimile. si-i cazu capul pe spate si incepu sa horcaneasca parca n-ar fi dormit de cand lumea.
si tot asa gonind goana de voinic la vreme de batranete, nemaitiind socoteala zilelor s-a saptamanilor, sosi la un deal nalt, cu fan ca matasea de moale si cu flori sa le fi cules de-a incalarele. Dupa ce sui dealul, dete peste o apa intinsa, linistita si sclipitoare ca o oglinda, din mijlocul careia se ridica un glas ca de om:
- Mosule, mosule, nu trece asa trecator, ci spune si de mine, acolo unde te duci, ca lata sunt, limpede sunt, adanca sunt, si peste tot nu fac.
Mai apoi, un par verde si frumos:
- Mosule, sa spui si de mine, ca nalt sunt, frumos sunt, ca inverzesc, infloresc si ma scutur, si pere tot nu fac.
La urma urmelor, din fundul unei fantani:
- Mosule, de-ai simti si foc in cerul gurii, sa nu te pleci la izvorul meu. M-ai blestema si tu ca toti care au trecut pe langa mine. Mai bine ti-ai cata de drum si-ai intreba pe Sfanta Vineri, milostiva, ca de ce izvorul meu, limpede ca roua si rece ca gheata, codeste gura calatorilor si pleaca toti bombanind: "Mai bine am fi baut dintr-o mocirla, zvanta-ti-ar Dumnezeu apele tale amare si spurcate!"
Abia cand i se mai tinea viata intr-un fir de par, ajunse unchiasul la poarta de argint a Sfintei Vineri. si cum se apropie de ea, Murga se trase inapoi spaimantata de-asa mandrete, c-o fi avand dobitocul abur in loc de suflet, dar vazul e tot vaz.
Peste porti, mai dincolo de ele, un palat in lumini de toate fetele, ca nici penele de pasare maiastra, nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile cu revarsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi intrecut acest palat, minunea minunilor.
in pragul portii bazaia o albina, care se roti o data si trecu in pasare, se roti a doua oara si se prefacu intr-o ciuta, se roti a treia oara si se prefacu intr-o fecioara alba ca laptele, cu parul ca un abur auriu.
- Intra, ii zise ea, intra, ca trebuie sa fii om bun, altfel, fara sa vreau, m-as fi prefacut intr-o catelusa c-un dinte de fier si cu altul de otel si te-as fi facut praf si farame.
Sfanta Vineri, dupa ce ospata bine pe unchias, ii dete trei mere de aur si-i zise:
- Iaca, mosule, merele sa le manance baba, iar cojile sa le dai Murgii, si vi se va implini dorinta, ca stiu ce vanturi te-au adus pe la mine.
Unchiasul ii saruta poala si se sterse cu o cuta pe la ochi, ii saruta mana dreapta, i-o puse la frunte, apoi o intreba si de ce intalnise in drum. si Sfanta Vineri ii raspunse ce se cuvenea fiecaruia. Mosul, nemaiputand de bucurie, intoarse Murga si o lua spre casa. Cand zari fantana, fantana, de departe, il intreba:
- Mosule, da' de mine ce-a zis?
- Ca pana nu ti-i scoate comoara de argint de langa izvor, apa buna n-ai sa ai.
- Mosicule, fa bine si pune mana pe-o cazma si scoate-mi pustia de comoara.
Unchiasul usura fantana. Sorbi o gura de apa limpede, rece si buna, si lua o desaga cu bani si pleca.
Merse ce merse, si zari parul. Nici nu-l zarise bine, si parul incepu sa strige:
- Mosule, de mine ce-a zis? Mosule, de mine ce-a zis?
- Ca pana nu ti-i scoate comoara de galbeni de la radacina, pere n-ai sa legi in vecii vecilor.
- Taica mosule, pune mana pe cazma si indura-te de mine. Mosul, cioc-boc, pana dadu de buzele cazanului. si cand il scoase de-o schioapa, parul inflori. Cand il scoase de doua palme, parul se scutura. Iar de-l scoase pe de-a intregul, parul lega pere care crescura cat pumnul, se parguira si se coapsera galbene-ceara.
Unchiasul manca o para dulce ca mierea, umplu cealalta desaga cu galbeni si pleca.
Cand dete la apa adanca, limpede si lucie ca o oglinda, din mijlocul ei se ridica un glas jalnic:
- Mosule, da' de mine ce-a zis? Mosu tacu.
- Mosule, mosule, da' de mine ce-a zis? Mosu tacu. si tocmai din varful dealului, se intoarse si striga, dand vant Murgii:
- A zis ca pana nu-i ineca om, peste n-ai sa faci. si apa sa repezi naprasnic, sa-l soarba, si mai multe nu. Dar abia ajunse sa umezeasca crestetul dealului, si se pravali clocotind iar in matca ei, strigand de bagase spaima in mosul, care gonea nauc.
- Ah! hodorog siret, caci n-am stiut! intai pe tine te-as fi rapus! Unchiasul nu se opri decat langa namila de voinic despuiat, care sforaia dus, intins pe rogojina.
- Hei, voinice, cica ti-o fi de-atata somn! Sfanta Vineri mi-a spus ca, de nu vei munci, n-ai sa ramai nici cu rogojina aia de sub tine.
Lenesul se invarti pe partea cealalta, crapa ochii, casca de trei ori in sir si bombani ametit:
- Cata-ti de drum, ca de n-ar fi sa ma scol in picioare, ti-as arata eu... Apoi asa leac de saracie stiam si eu... si inchise ochii si atipi soptind: Uf! da' multa vorba!
si dadu Dumnezeu un soare de frigea pamantul si asudau pietrele. Unchiasul mana, mana. si calea nu se mai ispravea. si foamea il lesuia. si setea il ardea. Tocmai acum intelese ca el calcase in gura lacomiei. in loc de apa din fantana, luase arginti, in loc de pere din par, luase galbeni.
- Stapane, n-o mai duc, da-mi ceva pe cerul gurii, zise Murga. Unchiasul, nemaiavand incotro, scoase un mar de la Sfanta Vineri, il manca, iar cojile le dete Murgei.
Mai merse ce mai merse, si abia se mai tinea pe sa, si Murga abia se mai tinea pe picioare.
- stai, zise mosul, oi spune matusii ca numai un mar mi-a dat Milostiva. si manca si pe-al doilea.
Dar de ce manca, de ce foamea crestea si merele i se pareau mai bune. La urma urmelor, isi dadu el un pumn in cap, dar manca si pe-al treilea mar.
Cat inghiti cea de pe urma felie, il apucara caldurile si ramase greu in pulpa piciorului drept.
Pulpa crestea, Murga se umfla (apucase si ea din cojile merelor) si drum mai era.
Cand intalni pe cei noua frati, care trosneau cu biciul in spinarea boilor, si brazda nu mai spargeau, le grai, tinandu-si drumul:
- Mi-a zis Sfanta, oameni buni, ca pana nu veti dejuga pe muma alor opt boi, brazda n-o sa trageti, ca omenie fara harnicie se mai poate, dar harnicie fara omenie, ba.
Ajungand unchiasul acasa - abia tarandu-si piciorul - spuse babei tot, din fir pana in ata. si planse baba ce planse, apoi se-mbuna, ca tot o sa aiba un copil, fie si din pulpa mosului.
Pe unchias il apuca facerea in mijlocul campului. Cand ii plesni pulpa in doua, sari din icrele lui o fata cu parul de aur, ce stralucea ca soarele, si mirosea ca sulfina, si tremura ca brebeneii ciufuliti de vant, si zicea c-un glas dulce de te topea: "Tata, mi-e frig!" Unchiasul, zapacit, o culca intr-o capita de fan si alerga sa-i aduca un zabun moale ca s-o infase. Dar n-apuca sa se intoarca, si un vultur, din albastrul cerului, isi stranse aripile si cazu glont pe capita, rapi fata si se pierdu in zarea de la rasarit.
Departe, departe, vulturul i-a cladit un cuib de puf in varful unei salcii pletoase ce se oglindea intr-un parau argintiu. Vantul s-o racoreasca, salcia s-o legene si paraul s-o descante.
Asa crescu fata pana se facu mare. Ca "tata vultur" ii aducea cate-n luna si-n soare, sangele murelor, mustul strugurilor, mierea albinelor si miresmele florilor.
intr-o zi veni de la imparatia vecina o sluga domneasca sa adape, sub salcie, pe bidiviul imparatului. Calul pleca narile la parau si incepu sa sforaie si sa arunce bulgarii de sub copite. Auzind aceasta, imparatul trase o cearta robului si-l trimise iarasi la parau cu calul de capastru.
- Uite-te bine, prostule, c-o fi vazut calul ceva, nu se sperie el de florile marului...
N-apuca sa plece, si se si intoarse, spunand imparatului ca in apa se vede chipul unei fete cu parul de aur, asa de frumoasa, ca la soare te poti uita, dar la dansa ba.
imparatului pe loc ii ramni inima. Aduna pe toti ai curtii, ca sa vada cum sa aduca in palat asa minune. Dintre toti iesi o tiganca, batrana, zbarcita si urata, si vorbi asa:
- Luminate imparate, sa-mi dai un car cu boi, niste pirostrii, o cremene cu amnar, o tingire, malai, sita, peste sarat s-o plosca cu vin vechi, si ti-o aduc eu cum nici ca te-ai gandi.
- Dati-i ce cere, zise imparatul. Dihania batrana opri carul sub salcie si incepu sa se vaicareasca, de hoata ce era.
- Vaaai! vai! Pacatele mele... Ca mult mi-e foame... si pustiii de ochi m-au lasat. Cum sa fac eu mamaliga! Vaaai! vai !
si puse cateva gateje si dadu s-aprinda iasca, dar izbi cu amnarul in unghii.
- Nu asa, mama, zise fata din salcie, facandu-i-se mila.
- Da'... cuuum, mama?... Nuuu vad, mama... Ca m-au laasat pustiii de ochi...
si pirostriile le puse cu picioarele in sus, caldarea o rasturna cu gura in jos, malaiul il turna alaturi de sita.
- Nu asa, mama, nu asa, zise fata cu parul de aur.
- Da'... cuuum, mama?... Nuuu vad, nu vad... Daa-te jos, mama... Fiiie-ti mila de-o biata batrana... faara ochi... faara vedere...
Fata se dete jos din salcie. Aprinse focul. Puse de mamaliga si-i intinse masa.
- tine-mi de urat, bunico, zise dihania, si gusta si dumneata, cucoana buna si blajina, din pestele meu.
Fata o asculta si manca cu pofta peste sarat. I se facu sete. Baba ii intinse un pahar de vin, doua, trei, pana o ameti s-o culca in poala, sa-i caute in cap, "c-asaaa se cade la cucoanele mari".
Pe biata fata o fura somnul si adormi tun. Bahnita o puse in car si, batand sa omoare boii, o aduse la tronul imparatiei.
Cand se destepta fata, planse ce planse, pana ce se mangaie, ca imparatul o imbraca in matasarii, o plimba in calesti si-i facu toate voile.
Dar n-apuca nici sa aiba un cucon, si, intr-o zi, o alta haina de cioara se furisa pe langa ea si-i sopti in ureche:
- Maria-ta, maria-ta, o sa nasti un copil mut si orb, ca te-a fermecat tiganca care te-a robit. Vino cu mine in gradina, sa te descant.
imparateasa se indupleca. Ce facu, ce drese, tiganca o adormi cu capul in poala ei. O tunse frumusel de podoaba parului, se tunse si pe ea de parul ei de porc si, cum isi puse acele cosite, ca niste beteli de aur, pe loc se si prinsera, s-o sterse p-aci incolo. Iar imparateasa ramase cu capul pe iarba.
Cand se destepta si se vazu tunsa, planse pana ameti si pleca pe drum, incotro or duce-o picioarele.
Cand isi vazu imparatul pramatia de imparateasa, neagra taciune, spaima copiilor, crezu c-a parlit-o soarele, dupa cum spunea ea, ca n-avea ce sa-si faca capului vazand-o cu pletele de aur.
imparateasa adevarata luase lumea in cap. Pe drum intalni un calugaras, ii dadu vesmintele ei si ii lua rasa si caucul lui. Pleca inainte si ajunse la stana imparatiei. Acolo, la un foc cu valvatai, baciul si ciobanii spuneau ghicitori, care de care mai impelitate.
- Ia spune si sfintia-ta una, parinte calugaras, ii zise baciul.
- Sa spun, de ce nu, dar ghicitoarea mea e cu legatura mare. Daca veti ghici-o, sa-mi luati rasa si caucul, daca nu, sa va iau eu turmele de oi.
- Bine, raspunsera ciobanii. Calugarasul deschise gura si zise:
- Din pulpa nascuta,
pe claie-aruncata,
de vultur rapita,
de baba robita,
la domnie-ajunsa,
de tiganca tunsa,
calugaras ma facui.
O fi tunsa... O fi rasa... Ca har... Ca mar... Ciobanii nu ghicira, si calugarul le lua turmele de oi si-i lasa cu buzele umflate.
Calugarul merse ce merse si ajunse la cirezile si la hergheliile imparatesti, si iar se lega cu ghicitoarea si lua si cirezile, si hergheliile. si porni mai departe.
Atunci, dadura navala ciobanii, vacarii si herghelegiii la imparatul si-i spuse ca un calugar, frumos de pica, c-o ghicitoare, le-a luat turmele, cirezile si hergheliile, s-a pornit cu ele, tanguind mai mult ca o femeie decat ca un calugar.
Pe loc imparatul porunci la doi cetasi sa intoarca calugarul din cale, ca sa-i spuie si lui ghicitoarea pe care nimeni nu putu s-o dovedeasca.
Cand se infatisa calugarul, toti ramasera inmarmuriti de frumusetea lui si se uitau lung, dandu-si ghiesuri:
- Da' unde-i sunt mustatile?
- Da' n-are barba?
- Uh! ce ochi!
- Pacat ca e prea gros!
- Pacat ca e calugar!
- Ei, rogu-te, parinte calugaras, zise imparatul, si nu-si mai lua ochii de la el, ia spune-ne si noua ghicitoarea cu care ne-ai luat avutiile. Calugarul incepu:
- Din pulpa nascuta,
pe claie-aruncata,
de vultur rapita,
de baba robita,
la domnie-ajunsa,
de tiganca tunsa,
calugaras ma facui.
- Cum? cum? Mai zi o data.
- Da-l incolo de hotoman! Ce te uiti in gura unui siret... zise cioara de imparateasa, albind ochii in cap. imparatul ii intoarse spatele suparat, si iar la calugar:
- Mai spune, tata, mai spune o data ghicitoarea. Parintele calugaras mai spuse o data ghicitoarea si, pipaindu-se cu binisorul la cingatoare, incepu sa cante:
- Copilasul mamei,
dormi si nu mai plange,
ca rasa nu strange;
ca rasa-i de jale
nu pentru matale;
caucul nu-i greu
pentru capul tau,
nici pentru al meu...
Asa canta si-si azvarli caucul din cap, iar din crestetul capului pan' la brau se desfacura valurile de par mai stralucitoare ca lumina soarelui.
imparatul isi cunoscu pe adevarata lui imparateasa, ii dadu in genunchi si-i planse pe iminei.
Dar ca o fiara se rasuci pe loc si, umfland pe cioara haina, care se gogotase pe tronul imparatiei, porunci ca iataganele s-o hartaneasca, gailor s-o daruiasca si vantului s-o risipeasca.
si incalecai pe-o sa si va spusei d-voastra asa. si incalecai pe-o..."
- Ho! Ho! oprea la basma, tata Doroftei, ca mai sunt p-acilea si fete mari, zise tuguia. sade rau. Nu fi slobod la gura. Aici nu e cumetrie cu chef si cu lautari.
- Aide, treaca-mearga s-asta de la mine, mormai Doroftei, sa ispravesc fara ispravit, desi ma ciupeste gluma de limba parc-as fi luat in gura un furnecai intreg.
- Tata Doroftei, dar baba si unchiasul, dar vulturul ce s-au facut? intreba un copilandru care ascultase pitulat dupa Marica.
- Aci fusesi, ciufule? raspunse batranul. Nu mai poti dupa povesti si basme; copiii se joaca, si tu pandesti vorba cu urechile ciulite. O sa visezi la noapte si iar o sa destepti pe ma-ta din somn. Dar cine poate sa raspunda la ce intrebi tu? O sa ajungi rau, ca prea vrei sa stii multe! Asa e basmul. Baba, mosul si vulturul or fi crapat de dor, si pace buna!
- Mama, mi-e foame, hai acasa, zise un alt copil, ca de patru ani, si se pleca la urechea ma-sei si-i sopti incetinel.
- Ce ti-a spus, mama Floare, spune drept! intrebara cateva fete mari, razand sa se prapadeasca.
- Uite, baiat mare, si cere tata, ati mai pomenit una ca asta?...
- Bravo! nu ti-e rusine, flacau de insurat, si adormi cu botul in sanul ma-tei.
- La scoala, nu la tata! Nu ti-e rusine!
- Sa-ti pui sabur, zise Doroftei.
- Am pus si l-a spalat, raspunse Floarea. Iar copilul, rusinat, fugea plangand spre casa, ne-ndraznind sa se mai uite indarat.
Scapatase soarele. Adierea clatina frunzele castanilor. Copiii, aprinsi la fata de zbenguiala, se adunau unul cate unul, laudandu-se fiecare ca pe el nu l-a luat "mama-gaia", pe el nu l-a taiat "hara" si nu l-a facut porcar, ca nimeni n-a fost mai grozav ca el in tot jirul.
in departare se-auzeau pocnete de bice. Erau granarii. Sarbatoarea i-apucase pe drumuri.
Se sculara cu totii de la umbra castanilor s-o pornira in carduri spre casa. Barbatii, tacuti, gandindu-se pe-a doua zi. Femeile vorbeau de leacuri.
- As! Untul de sunatoare nu e asa de bun pentru bube, taieturi si zgaibe ca patlagina.
- Foile de leandru, oricat le-ai fierbe in apa sarata, tot mai buna e tintaura pentru friguri.
- Socul, macul, salcamul si coada-soricelului sunt pentru tuse.
- Panza de paiajene dezumfla obrinteala.
- As! orce umflatura e mai bine s-o moi, s-o rasufli cu abureala de bozii, cu ceapa coapta si cu oblojeli de lipan.
- Pe Ancuta, gropareasa, a aruncat-o in apa rece, si parca i-a luat cu mana lungoarea.
- Catana si-a descantat dalacul, si l-a stropit cu apa ne-nceputa, fermecata de vestita Trandafira, si degeaba, a trebuit sa se arda cu o muchie de barda inrosita, altfel nu scapa.
Asa mergeau agale, spunand fiecare ce-o taia capul. si sanatate, multumire, veselie.
A doua zi le astepta lucrul, de dimineata pana seara, si ele il asteptau cu drag.
Copiii zburdalnici goneau inainte, cantand, fluierand si aruncand cu bulgari "care mai departe". Cei cu prastia si-ascultau piatra cum piuia, ca un glont scapat din carabina. incepuse a insera.
Gainusele bazaiau, zburand greoaie, si copilele alergau dupa ele sa le prinda cu sortul. Licuricii si-aprindeau scanteile de argint.
si acea liniste adanca, intinsa peste toata mahalaua, aui de tipetele copiilor cand zarira primul liliac care gonea, cotis, de-a lungul ulitelor.
Cu totii incepura sa azvarle caciulile in vant, cantand:
- Liliac, liliac,
trage noaptea la conac!
din cloponita batrana
hop o data! hop de doua,
pan' la noua...
Liliecii daca scapa
sub caciula fac calpaca.
. . .
De-atunci tot sa fi trecut cincisprezece ani, si pe-aceeasi streaje am intrat, pe-aceeasi carare m-am strecurat, si n-am mai vazut mandretea de-odinioara...
Fata mosului
Aceasta pagina a fost accesata de 4454 ori.
